• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-05-27 20:46:19
  • Sursa:
Deficitul bugetar pe primele patru luni, mai mic decat cel din perioada similara a anului trecut Imagine

Deficitul bugetar s-a situat la 2,95% din PIB, după primele patru luni din 2025, comparativ cu 3,25% din PIB în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor publicate marţi de Ministerul Finanţelor.

„Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2025 s-a încheiat cu un deficit de 55,97 miliarde de lei, respectiv 2,95% din PIB faţă de deficitul de 57,29 miliarde de lei, respectiv 3,25% din PIB aferent celor patru luni ale anului 2024”, se menţionează în documentul publicat de MF, potrivit Agerpres.

După primele trei luni din 2025, deficitul bugetar s-a situat la 2,28% din PIB, respectiv 43,66 miliarde lei.

Potrivit MF, veniturile totale au însumat 199,92 miliarde de lei, în primele patru luni ale anului 2025, înregistrând o creştere de 9,4% (an/an), iar cheltuielile, în sumă de 255,89 miliarde lei, au crescut în termeni nominali cu 6,6%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

În ceea ce priveşte creşterea veniturilor, aceasta a fost susţinută de avansul veniturilor curente - în principal impozitul pe salarii şi venit, contribuţii de asigurări şi accize.

„Exprimate ca pondere în PIB veniturile totale au crescut cu 0,2 puncte procentuale, pe seama majorării veniturilor curente cu 0,3 puncte procentuale, în timp ce fondurile europene au scăzut cu 0,1 puncte procentuale”, notează ministerul de resort.

Totodată, încasările din impozitul pe salarii şi venit au totalizat 19,62 miliarde de lei, în creştere cu 25,8%, de la un an la altul, determinată de avansul semnificativ al încasărilor din impozitul pe dividende (+103,4%), pe seama dividendelor distribuite în anul 2024, cu reţinerea cotei de impozit de 8%.

În acelaşi timp, o dinamică pozitivă a fost consemnată şi în cazul încasărilor din impozitul pe salarii (21,3%), peste cea a fondului de salarii din economie (12,5%), evoluţia acestei categorii de venituri fiind influenţată de eliminarea facilităţilor fiscale acordate salariaţilor din sectorul construcţii, agricol, industria alimentară şi a activităţilor de creare de programe pentru calculator.

Pe segmentul contribuţiilor de asigurări s-au înregistrat 67,69 miliarde de lei, în creştere cu 10,2% (an/an), sub dinamica fondului de salarii din economie. „Evoluţia mai temperată a acestor încasări este explicată parţial de un transfer efectiv la pilonul II de pensii mai ridicat faţă de cel înregistrat în primele patru luni ale anului trecut (7 miliarde lei în ianuarie - aprilie 2025, comparativ cu 5,3 miliarde în ianuarie - aprilie 2024)”, menţionează Ministerul Finanţelor.

Conform instituţiei, încasările din impozitul pe profit au însumat 9,59 miliarde de lei, consemnând o creştere de 3,8% în intervalul de referinţă, susţinută de avansul veniturilor din impozitul pe profit de la agenţii economici.

De asemenea, încasările nete din TVA au crescut, în primele patru luni, cu 1,2%, până la 39,04 miliarde de lei, evoluţia explicată atât de avansul restituirilor de TVA (+12,9%), faţă de nivelul rambursat în aceeaşi perioadă a anului trecut (11,06 miliarde de lei, în perioada ianuarie - aprilie 2025, comparativ cu 9,79 miliarde de lei, în acelaşi interval din 2024), cât şi de un efect de bază ridicat.

Veniturile din accize au însumat 15,91 miliarde de lei, mai mult cu 32,9% (an/an), datorită încasărilor din accizele pentru produsele din tutun (51,1%) şi din accizele pentru produsele energetice (+20%).

Datele ministerului de resort relevă faptul că veniturile nefiscale au însumat 16 miliarde de lei, în perioada analizată, în creştere cu 5%, în condiţiile în care încasările aferente lunii martie includ 1,6 miliarde de lei lei reprezentând venituri din ajutoare de stat recuperate de la Societatea Carpatica Feroviar România S.A.

Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate şi donaţii au totalizat 14,11 miliarde de lei, în scădere cu 7,3%, de la un an la altul.

Referitor la cheltuielile bugetului general consolidat, exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, acestea au înregistrat, în primele patru luni ale acestui an, o scădere cu 0,1 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, de la 13,6% din PIB la 13,5% din PIB.

Cheltuielile de personal au însumat 56,55 miliarde de lei, în creştere cu 12,4% raportat la perioada ianuarie - aprilie 2024, însă exprimate ca pondere în PIB, acestea reprezintă un nivel de 3% din PIB, cu 0,1 puncte procentuale mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii au fost 30,53 miliarde de lei, în creştere cu 0,8%, care se reflectă la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate de 5,4% pentru decontarea medicamentelor cu şi fără contribuţie personală şi a medicamentelor utilizate în programele naţionale de sănătate.

În privinţa cheltuielilor cu dobânzile s-au înregistrat 20,42 miliarde de lei, cu 6,64 miliarde de lei peste nivelul din aceeaşi perioadă a anului precedent.

În plus, la finele lunii aprilie 2025, cheltuielile cu asistenţa socială au fost de 85,62 miliarde de lei, în creştere cu 2,3% comparativ cu primele patru luni din anul anterior. „Evoluţia cheltuielilor cu asistenţa socială a fost influenţată, în principal, de implementarea măsurilor de recalculare a pensiilor din sistemul public cu începere de la 1 septembrie 2024, în conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2023 din 29 noiembrie 2023 privind sistemul public de pensii. Cheltuielile cu asistenţa socială au fost influenţate şi de plăţile suportate de la bugetul de stat pentru compensarea facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale, respectiv pe cele 4 luni ale anului 2025, au fost în sumă de 1,55 miliarde lei”, subliniază Finanţele.

La cheltuieli cu subvenţiile au fost consemnate 4,92 miliarde de lei, în principal subvenţii pentru transportul de călători şi sprijinirea producătorilor agricoli, precum şi pentru schema de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale al consumatorilor noncasnici (489,25 milioane de lei).

Alte cheltuieli au însumat 6,45 miliarde de lei, reprezentând în mare parte burse pentru elevi şi studenţi, susţinerea cultelor, alte despăgubiri civile şi sumele aferente titlurilor de plată emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Pe cheltuielile privind proiectele finanţate din fonduri externe nerambursabile (inclusiv subvenţiile de la Uniunea Europeană aferente agriculturii), în primele patru luni din anul curent au fost raportate 17,43 miliarde de lei, în scădere cu 5,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2024.

Nu în ultimul rând, cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost în valoare de 32,41 miliarde de lei, în creştere cu 3,61% în comparaţie cu perioada ianuarie - aprilie 2024, când au fost în valoare de 31,28 miliarde de lei.

Bugetul pentru anul în curs este construit pe o creştere economică de 2,5% şi un deficit bugetar de 7% din PIB.

Comisia Europeană a promis joi că nu are „nicio intenţie" să dispună suspendarea reţelei de socializare X pentru presupusă alterare a proceselor electorale, o astfel de măsură fiind un mecanism de „ultimă instanţă" la care ar putea recurge numai după epuizarea altor opţiuni mai puţin agresive şi ea ar putea fi decisă numai de autorităţile statelor membre ale UEMagnatul american al tehnologiei, Elon Musk, un apropiat al viitorului preşedinte american Donald Trump, şi-a manifestat susţinerea faţă de partidul german de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), poziţie considerată de politicienii germani pro-europeni drept o ingerinţă electorală, transmite agenţia EFE, potrivit Agerpres. „Nu avem nicio intenţie la Comisia Europeană să suspendăm vreo platformă. Dorim ca cetăţenii noştri, companiile noastre, să poată folosi toate platformele, cu condiţia să respecte legislaţia", a indicat joi, la o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene pentru afaceri digitale, Thomas Regnier.Acesta a confirmat că există „investigaţii în desfăşurare cu privire la potenţiale încălcări ale legislaţiei digitale" împotriva unor platforme precum X sau TikTok, dar a subliniat că în orice caz vor fi utilizate „mecanisme proporţionale, înainte de a ajunge la o eventuală măsură extremă".„În ultimă instanţă, Comisia (Europeană) ar putea cere unei autorităţi naţionale să suspende o platformă", a spus acelaşi purtător de cuvânt.El a subliniat că, dacă s-ar ajunge la acest punct, la care Bruxelles-ul nu intenţionează să ajungă, sarcina blocării vreunei reţele de socializare va reveni „autorităţilor naţionale" din statele membre ale UE.Dar o asemenea frână de urgenţă, a precizat reprezentantul Comisiei Europene, ar putea fi aplicată doar în cazul unui „atac la adresa securităţii sau a vieţii persoanelor, vorbim aici despre o ameninţare fizică".Or, acum „nu suntem în această situaţie, nici pentru X, nici pentru Tik Tok" în ceea ce priveşte posibilitatea alterării proceselor electorale, întrucât „există alte mecanisme premergătoare, dacă într-o zi ajungem acolo", a concluzionat el.

Economie 2025-01-16 16:44:11

Suporterii echipei de fotbal Fenerbahce au scandat numele lui Vladimir Putin miercuri seară, la Istanbul, în timpul meciului cu Dinamo Kiev din a doua rundă de calificări pentru Liga Campionilor, potrivit BBC Turcia. Echipa turcă a fost învinsă, după prelungiri, cu scorul de 2-1 și astfel eliminată din competiție.

Economie 2022-07-28 09:50:31

Polonia şi ţările baltice - Lituania, Letonia şi Estonia - au anunţat că se retrag din Convenţia internaţională de la Ottawa care interzice minele antipersonal, invocând necesitatea de a-şi consolida apărarea, după declanşarea invaziei ruse asupra Ucrainei, informează marţi Reuters.

Economie 2025-03-18 11:06:06

Armata canadiană acuză că avioanele sale care supraveghează aplicarea sancțiunilor Națiunilor Unite asupra Coreei de Nord sunt hărțuite în mod constant de avioanele Chinei, care zboară atât de aproape de echipajele sale încât piloții „se pot vedea unul pe celălalt”. În unele cazuri, avioanele de război chineze s-au apropiat atât de mult încât cele canadiene au fost nevoite să-și schimbe cursul pentru a evita o coliziune, au transmis Forțele Armate Canadiene, potrivit CNN.

Economie 2022-06-02 14:07:32

Un fost bancher, nou în politică, urmează să îi ia locul lui Justin Trudeau în funcția de prim-ministru al Canadei, potrivit Agerpres, care citează AFP. Mark Carney va avea misiunea dificilă de a gestiona amenințările venite din partea administrației Trump.

Economie 2025-03-09 11:31:30

Pe data de 4 noiembrie, Italia sărbătorește Ziua Unității Naționale și Ziua Forțelor Armate. La această dată ne amintim de armistițiul de la Villa Giusti, intrat în vigoare la 4 noiembrie 1918, care a ratificat întoarcerea oraşelor Trento și Trieste în patria italiană la sfârșitul Primului Război Mondial. Astfel, printr-un omagiu al sutelor de mii de soldați și civili, s-a realizat procesul de unitate națională început în epoca curentului Risorgimento.

Economie 2023-11-03 08:00:10

Un opozant din Arabia Saudită a fost condamnat la moarte pentru că a denunţat pe reţelele de socializare corupţia şi presupuse încălcări ale drepturilor omului, au declarat fratele său şi surse apropiate de acest caz, relatează AFP citată de Agerpres.

Economie 2023-08-28 17:49:19

Preşedintele Joe Biden a declarat vineri că va semna o lege care acordă grupului chinez ByteDance aproximativ şase luni să cedeze TikTok, dacă aceasta va trece în Congres, în timp ce rivalul său, Donald Trump, şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la interzicerea serviciului folosit de 170 de milioane de americani, transmite Reuters.

Economie 2024-03-10 11:26:24