Deși omenirea are o relație îndelungată cu pisicile domestice, torsul rămâne un fenomen misterios, iar scopul său este încă dezbătut de oamenii de știință. Un nou studiu genetic realizat de cercetători japonezi sugerează însă că o genă asociată cu vocalizarea ar putea sta la baza acestui comportament distinct al pisicilor domestice, potrivit Science Alert.
Nu este clar dacă vibrațiile vocale similare produse de felinele mari pot fi considerate tors sau dacă acest comportament este unic speciilor mai mici, însă noile informații ar putea contribui la rezolvarea multor mistere.
Analizând ADN-ul și comportamentul raportat de stăpâni pentru 280 de pisici domestice, biologul Yume Okamoto de la Universitatea din Kyoto și colegii săi au identificat o genă care are legătură cu torsul felinelor și alte forme de vocalizare.
Pisicile care aveau o variantă scurtă a genei receptorului de androgen au fost raportate de proprietari ca torcând mai frecvent decât cele cu varianta lungă. Masculii care aveau această formă scurtă a genei au fost, de asemenea, percepuți ca fiind mai vocali în interacțiunile cu oamenii.
Receptorii de androgen controlează în principal testosteronul, astfel că lungimea genei influențează probabil comportamente legate de acest hormon, inclusiv vocalizarea.
Examinând această genă la 11 specii de pisici, cercetătorii au descoperit că versiunea lungă apărea doar la pisicile domestice. Chiar și rudele apropiate, precum Prionailurus viverrinus și Prionailurus bengalensis, nu prezentau această variantă, ceea ce sugerează că modificarea genetică a apărut odată cu domesticirea.
Cercetări anterioare au arătat că pisicile de rasă pură au mai multe șanse să dețină forma lungă a genei decât cele fără rasă, care provin adesea din rândul pisicilor abandonate sau născute în libertate.
Astfel, cercetătorii presupun că pisicile crescute constant de oameni nu mai sunt la fel de dependente de comunicarea vocală pentru supraviețuire, ceea ce a permis supraviețuirea variantei genetice lungi în rasele pure.
„Această constatare este în concordanță cu asocierea dintre tors și comunicarea vocală, ca strategii de a atrage atenția sau de a obține sprijin, esențiale pentru supraviețuire prin interacțiuni atât cu alte pisici, cât și cu oamenii”, scriu Okamoto și colegii săi în articolul publicat.
Pisicile torc și atunci când sunt grav rănite, motiv pentru care unii cercetători au sugerat că torsul ar putea fi și un mecanism de autovindecare.
În urmă cu câțiva ani, cercetătorii au descoperit că vibrațiile joase produse de pisici, de 25–30 Hz, sunt generate de pernițe moi din corzile vocale, fără contracții musculare, ceea ce înseamnă că torsul este, într-o oarecare măsură, automatizat.
„Prin cercetarea noastră, sperăm să aprofundăm înțelegerea pisicilor și să contribuim la construirea unor relații mai fericite între oameni și animale”, a declarat Okamoto.