Scăderea consumului, măsurile de austeritate și lipsa de predictibilitate fiscală ar fi motivele care îi determină pe marii retalieri să-și regândească prezența pe piața locală, sunt de părere economiștii.
„Este cel mai puternic mesaj de atenționare asupra economiei românești”, a scris Georgescu în postarea de pe LinkedIn.
Potrivit publicației franceze, L’Informe, Carrefour vrea să-și vândă magazinele din România și să iasă de pe piața românească, iar în acest sens a contractat deja o bancă de investiții pentru a evalua apetitul potențialilor cumpărători. Detalii aici.
La solicitarea Digi24.ro, Carrefour România a precizat că „Grupul a desfășurat o analiză a portofoliului de activități, a tuturor verticalelor de business și modelelor organizaționale și continuă implementarea planului strategic în România, care vizează deschiderea a peste 30 de magazine noi în 2025, dezvoltarea segmentului de comerț online și consolidarea parteneriatelor locale cu producătorii români”.
