• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-05-03 10:56:49
  • Sursa:
Darius Valcov, dat in urmarire generala. Lista altor condamnati celebri care au fugit in Italia Imagine

Darius Vâlcov a fost dat în urmărire generală de Poliţia Română, după ce nu a fost găsit pentru a fi încarcerat, el având de executat o condamnare de 6 ani de închisoare într-un dosar de trafic de influenţă şi spălare de bani. 

"Împotriva celui în cauză, Tribunalul Bucureşti - Secţia I Penală a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.1/02.05.2023, fiind condamnat la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi spălare a banilor", se arată pe site-ul Poliţiei Române, secţiunea "Persoane urmărite". 

Darius Vâlcov apare cu domiciliul în Slatina, judeţul Olt, însă ultimele informaţii spun că el ar fi plecat de ceva vreme în Italia, acolo unde au fugit mai multe persoane condamnate în România pentru a scăpa de închisoare. De altfel, el nici nu s-a mai prezentat la ultimele termene de judecată. 

Potrivit Agerpres, lista condamnaţilor care au fugit în Italia este lungă:

Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina şi ministru al Finanţelor, a fost condamnat definitiv, marţi, de un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă la 6 ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani. 

Este vorba despre 'Dosarul Tablourilor', numit astfel după ce procurorii au găsit peste 100 de opere de artă achiziţionate de Vâlcov prin interpuşi, unele fiind ascunse în pereţii falşi ai unor imobile aparţinând fostului ministru. De asemenea, judecătorii au menţinut decizia de confiscare de la Vâlcov a sumei de 6,2 milioane lei.

În acelaşi dosar, Minel Prina, fost primar al municipiului Slatina, a fost condamnat la 4 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, iar Lucian Petruţ Şuşală, fost şofer al lui Darius Vâlcov, a primit 2 ani cu suspendare, cu un termen de supraveghere de 5 ani. 

Omul de afaceri Petre Bogdan Timofte a fost condamnat la 3 ani cu executare, iar Constantin Tomescu a primit 3 ani şi 6 luni cu executare.

Suedia este gata să ia în considerare instalarea de arme nucleare pe teritoriul său, după ce va deveni membră NATO, a afirmat marţi noul premier suedez Ulf Kristersson, alături de omoloaga sa finlandeză, Sanna Marin.

Economie 2022-11-01 21:34:48

Românii care merg în vacanță în Grecia stau din nou la cozi uriașe în vama Makaza. În imaginile trimise de un telespectator Digi24 se vede cum șirul de mașini se întinde pe câțiva kilometri.

Economie 2022-06-18 09:57:15

Un biciclist, în vârstă de 45 de ani, a murit vineri, pe Transfăgărășan, în urma unei accidentări grave. „Din păcate, victima, în vârstă de 45 ani, a decedat”, a informat şeful Salvamont Sibiu, Dan Popescu.

Economie 2024-08-23 14:59:05

Biserica promovează pacea şi unitatea, nu protestele şi dezbinarea, a transmis sâmbătă Patriarhia Română într-un comunicat.

Economie 2024-12-11 14:34:02

Procurorii au cerut unui judecător să emită pe numele lui Luis Rubiales, fostul președinte al Federației Spaniole de Fotbal, un mandat de restricție pentru ca acesta să nu se mai poată apropia de Jenni Hermoso, fotbalista pe care a sărutat-o cu forța după victoria de la Cupa Mondială. Judecătorul a confirmat acest mandat, iar Rubiales nu mai are voie să se apropie la 200 de metri de sportivă. El susține, în continuare, că sărutul a fost „consensual”.

Economie 2023-09-15 16:55:33

Marcel Ciolacu are cele mai mari șanse să intre în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, după cum arată sondajele publicate în ultima perioadă. Candidatul Partidului Social Democrat (PSD) se confruntă, însă, și cu mai multe controverse, legate de educație, activitate profesională sau performanța în afaceri a apropiaților săi. Cu o carieră politică începută în Buzău în urmă cu aproape 30 de ani, Ciolacu a intrat în cursa pentru Palatul Cotroceni din postura de prim-ministru. 

Economie 2025-03-12 13:37:02

Procurorii din Sibiu au deschis o anchetă după ce trei bărbaţi mascaţi au intrat într-o locuinţă şi l-au agresat pe proprietar, legându-l de mâini şi de picioare, pentru a fura mai multe bunuri. Bărbatul este internat în stare gravă, în comă. Fiica proprietarului, în vârstă de 23 de ani, a fost şi ea bruscată şi ameninţată cu pistolul pentru a le spune unde sunt banii, scrie News.ro

Economie 2023-11-07 13:57:20

Anul 2025 ar urma să fie „unul dintre cei mai călduroşi trei ani” înregistraţi vreodată la nivel mondial, anticipează agenţia meteorologică britanică Met Office. Asta după ce 2024 este deja un an record, în care se va depăşi pentru prima dată pragul simbolic de 1,5 grade Celsius peste nivelurile preindustriale.

Economie 2024-12-15 17:58:18