• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-01-04 09:12:20
  • Sursa:
Filmare sumbra cu Evgheni Prigojin printre cadavrele mercenarilor lui. "Contractul lor s-a terminat. La multi ani, oameni buni!" Imagine

Șeful grupului rus de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin a fost filmat în timp ce vizita un subsol din apropierea frontului estic, plin de cadavrele luptătorilor săi. Înregistrarea video a fost publicată de Anul Nou, scrie The Guardian.

Mulți dintre cei uciși erau foști deţinuţi, care au căzut victime în timpul luptelor acerbe pentru cucerirea oraşului Bahmut, un obiectiv-cheie din Doneţk, pe care Rusia încearcă să-l cucerească încă din vară.

În morga improvizată, lui Prigojin i se arată cadavre pe targă şi în saci mortuari. O grămadă de cadavre în saci poate fi văzută stivuită până la nivelul umerilor în colţul uneia dintre încăperi.

Prigojin poate fi auzit spunând: "Contractul lor s-a terminat, vor pleca acasă săptămâna viitoare. Aceştia se pregătesc să fie trimişi. Cu toţii lucrăm în noaptea de Anul Nou. Aici zac luptătorii Wagner care au murit pe front. Acum sunt puşi în sicrie de zinc şi se vor întoarce acasă".

În timp ce mai multe cadavre sunt încărcate într-un camion, Prigojin poate fi auzit făcând urări de Anul Nou. Prigojin îi strigă pe oamenii care îngrămădesc cadavrele şi le spune: "La mulţi ani, oameni buni!". 

Grupul Wagner a jucat un rol-cheie în ofensiva rusă împotriva Bahmut. Soldaţii ucraineni intervievaţi de The Guardian au spus că luptătorii Wagner au fost adesea folosiţi ca trupe de şoc în atacurile frontale asupra poziţiilor lor, în timp ce ruşii mobilizaţi recent sunt desfăşuraţi în roluri mai defensive.

În timp ce surse ucrainene şi bloguri militare ruseşti sugerează de mult timp că Wagner a suferit pierderi grele în asaltul care durează de luni de zile, imaginile şi comentariul lui Prigojin par să confirme că aceasta este realitatea.

Într-un al doilea clip filmat în timpul vizitei sale pe frontul de est, Prigojin vorbeşte despre dificultăţile pe care le întâmpină forţele sale. "Toată lumea vrea să ştie când vom captura Artemovsk", spune el, folosind numele rusesc al oraşului Bahmut.

Trupele ruseşti au încercat săptămâni întregi încercând să captureze o singură casă în principalul oraş disputat din Donbas, Bahmut, susţine şeful grupului de mercenari ruşi Wagner.

"În Artemovsk, fiecare casă a devenit o fortăreaţă. Băieţii noştri se luptă uneori mai mult de o zi pentru o casă. Uneori se luptă săptămâni întregi pentru o casă. Şi în spatele acestei case, există încă o nouă linie de apărare, şi nu una singură. Şi câte astfel de linii de apărare există în Artemovsk? Cinci sute nu ar fi probabil o exagerare", spune Prigojin.

Un luptător Wagner pe care Prigojin îl întâlneşte se plânge de dificultăţile cu care se confruntă pe front. "Nu avem suficient echipament, nu avem suficiente BMP3 (maşini blindate) şi obuze", spune el.

 

Meteorologii anunță vreme rece în ultima săptămână din mai, urmând ca temperaturile să crească la începutul lunii iunie. Potrivit prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie, în prima lună de vară din acest an temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale perioadei. 

Economie 2025-05-27 10:31:30

„Voi răspunde prezent acolo unde Partidul Național Liberal și președintele partidului mă vor trimite”, a declarat miercuri ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, la Interviurile Digi24, în contextul în care surse politice au susținut că PNL pregătește schimbarea unor miniștri, inclusiv înlocuirea lui Burduja de la Digitalizare, care ar putea prelua portofoliul Finanțelor.

Economie 2023-05-11 01:32:21

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat, joi, în cadrul unei conferințe de presă comune cu președintele R. Moldova, Maia Sandu, că Uniunea Europeană va investi 1,8 miliarde de euro în economia moldovenească în următorii trei ani, transmite deschide.md

Economie 2024-10-10 12:12:44

Deputatul PNL Robert Sighiartău a declarat la rfi că va face "personal" campanie împotriva PSD la Bistrița-Năsăud, în campania electorală pentru alegerile locale și cele europarlamentare. Sighiartău consideră că decizia comasării alegerilor este bună, dar critică hotărârea luată de PSD și PNL de a merge pe listă comună la scrutinul pentru Parlamentul European. Vicepreședintele PNL susține că decizia defavorizează ambele partide, "pentru că 1+1 în politică nu dau 2, mai ales în contextul actual".

Economie 2024-02-26 10:58:49

Deplasarea, joi, a celor patru lideri europeni la Kiev a presupus măsuri de securitate fără precedent, așa cum este normal în contextul unui război. Potrivit unor surse, pentru a-i proteja pe liderii celor patru țări, imaginile cu sosirea lor în gară și cele din timpul vizitei la Irpin au fost înregistrări difuzate cu aproximativ două ore după evenimente.

Economie 2022-06-17 05:35:36

Pericol pe traseele montane, după ce viperele au ieșit din hibernare. În Suceava, un turist a ajuns, zilele trecute, în stare gravă la spital, după a fost mușcat de o viperă. Și în Gorj, șerpii veninoși și-au făcut deja apariția, mulți dintre ei aproape de casele oamenilor. Specialiștii avertizează că viperele se pregătesc de reproducere, de aceea sunt mai agresive în această perioadă.

Economie 2025-04-24 07:00:10

Seceta îi obligă pe crescători să își vândă turmele de oi. Oamenii spun că nu au cu ce să hrănească animalele și nici nu-și permit să cumpere furaje, mai ales că prețul hranei aproape că s-a dublat. Anul trecut, în județul Dolj, erau peste 350.000 de ovine și caprine. Anul acesta, efectivul a scăzut la 300.000. 

Economie 2024-11-18 12:37:27

Un judecător federal a oferit vineri o victorie răsunătoare oponenţilor avortului din Statele Unite, retrăgând autorizaţia de introducere pe piaţă în cazul unei pilule pentru avort, aprobată de mai bine de 20 de ani şi folosită în fiecare an de jumătate de milion de americani, transmite AFP.

Economie 2023-04-08 12:10:04