• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-02-15 13:35:06
  • Sursa:
Cutremur cu magnitudinea 6, in Insula de Nord din Noua Zeelanda Imagine

Un seism cu magnitudinea 6 s-a produs miercuri în zona Insulei de Nord din Noua Zeelandă, a anunţat institutul de geofizică din această ţară, transmite agenţia Xinhua, citată de Agerpres.

Cutremurul s-a produs la ora locală 19:38 (6:38 GMT) şi a avut epicentrul la 50 de kilometri nord-vest de Paraparaumu, o localitate situată în sud-vestul Insulei de Nord, la 55 de kilometri nord de capitala Wellington.

Seismul a avut loc la o adâncime de 57,4 kilometri, potrivit GNS Science.

Până în acest moment nu au fost raportate victime.

Familia Van Epps a plecat din Atlanta în New York pentru un turneu de baseball pentru tineret. Părinții, împreună cu cei doi fii ai lor, Harrison, în vârstă de 10 ani, și James Ryan, care avea 12 ani, se întorceau pe 30 iunie cu un avion mic pilotat de bunicul băieților, care s-a prăbușit, potrivit CNN. 

Economie 2024-07-12 22:27:56

Sebastian Burduja, liderul PNL Bucureşti, a declarat miercuri că urmează ca în perioada următoare să îi întrebe şi pe bucureşteni, foarte direct, dacă mai merită Nicuşor susţinerea PNL pentru un al doilea mandat. ”Vom face un sondaj public, în care toţi se vor putea pronunţa”, a precizat el, arătând că şi la nivelul PNL vor avea o evaluare finală în perioada următoare privind mandatul primarului Capitalei.

Economie 2024-01-24 20:51:24

Moscova spune că un consul norvegian, Elisabeth Ellingsen, nu mai poate rămâne în Rusia după ce a fost filmată spunând: „urăsc rușii”. Incidentul a avut loc la recepția unui hotel, relatează The Moscow Times.

Economie 2022-08-04 16:36:43

O nouă campanie de mesaje false, prin care se solicită achitarea unor sume de bani până în data de 8 aprilie, se derulează în numele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), a avertizat vineri instituţia, care a îndemnat cetățenii să nu cumva să trimită sumele cerute.

Economie 2023-04-07 19:46:28

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a lansat marţi, la Forumul Economic Mondial de la Davos (Elveţia), un apel la „unitatea” Europei în materie de apărare şi securitate, transmite France Presse, potrivit Agerpres. 

Economie 2025-01-21 18:30:41

Un bărbat din Australia devenit subiectul unui faimos podcast a fost condamnat la 24 de ani de închisoare pentru uciderea soției sale, informează BBC.

Economie 2022-12-02 13:06:40

Legendarul chitarist american Carlos Santana s-a prăbușit pe scenă în timpul unui concert în aer liber lângă Detroit, Michigan, relatează BBC.

Economie 2022-07-06 08:57:05

Claudia Gliga, soacra primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a fost interceptată în mai multe rânduri de anchetatori în timp ce discută cu mama unei judecătoare de la Curtea de Apel Cluj, despre pronunţarea unei soluţii "mai blânde" sau chiar achitarea primarului în dosarul acestuia de corupţie, în schimbul unei mite cuprinse între 50.000 şi 100.000 euro, mascată sub forma preluării unei firme.

Economie 2023-11-09 20:27:56