Amenințarea Chinei la adresa Taiwanului prezintă o dilemă profundă și pentru NATO - există pericolul ca cel mai puternic membru al alianței să nu poată veni în apărarea Europei într-un moment critic. Însă un nou studiu arată că deși alocarea resurselor și concentrarea forțelor Statelor Unite în ambele teatre de operațiuni reprezintă o mare problemă, capacitățile militare americane necesare pentru oprirea unei ofensive lansate de China împotriva Taiwanului nu sunt aceleași care ar urma să fie folosite pentru distrugerea tancurilor rusești pe stepele din Europa, relatează Business Insider.
O confruntare pentru Taiwan ar lua forma unui război în principal naval, în timp ce luptele din Europa ar fi terestre.
„Spre exemplu, nu este clar dacă blindatele și sistemele de lansare a rachetelor ar fi la fel de utile într-un conflict sino-american - un teatru de operațiuni în special maritim - precum ar fi în Europa”, a scris analistul Sidharth Kaushal într-un raport pentru Royal United Services Institute.
America s-a confruntat cu natura dicotomică dintre Pacific și Atlantic începând cu Al Doilea Război Mondial, când în Europa se duceau bătălii între armate mecanizate uriașe și hoarde de avioane lansate de la sol, luptele navale purtate pentru aprovizionarea Marii Britanii reprezentând o parte a războiului mult mai puțin importantă.
Teatrul de operațiuni din Pacific a fost un conflict naval și aerian purtat pe insule răspândite pe întreg oceanul, ceea ce a însemnat că portavioanele, submarinele și unitățile mobile amfibii, precum infanteria marină a Statelor Unite, erau cele mai importante.
SUA își permiteau să poarte un război pe două fronturi în 1941, dar acum dezvoltarea unei forțe capabile să apere Taiwanul și Europa în același timp ar fi o misiune dezastruoasă - unul din principalele motive pentru care America menține alianțe puternice în ambele regiuni.
Kaushal susține că problema ar putea fi gestionată cu succes dacă Statele Unite se concentrează pe câteva variabile cheie. Mai exact, succesul invadării Taiwanului va depinde de abilitatea Chinei de a avea o superioritate navală și aeriană suficient de mare pentru a-și proteja flota amfibie cu care își va transporta trupele de asalt și echipamentul militar de care au nevoie.
„Punctul critic al apărării Taiwanului va fi negarea acestei superiorități”, a susținut Kaushal.
Doar o parte din capacitățile militare americane vor fi relevante într-un eventual război în Strâmtoarea Taiwan, în special rachetele anti-navă, submarine și mine.
Dronele navale, precum cele folosite de Ucraina, s-ar putea dovedi arme foarte eficiente pentru atacarea armadei chineze. Blindatele de mare tonaj și capacitatea de a le transporta vor fi cruciale în susținerea alianței NATO împotriva unui atac rusesc.
Scufundarea flotei chineze va necesita misiuni de „suprimare a apărării antiaeriene inamice” împotriva sistemelor care protejează forțele de invazie. Aceasta este diferența dintre luptele din Pacific și cele din Europa.
Pe continentul european, forțele terestre rusești ar fi protejate de sistemele de lansare a rachetelor sol-aer și radare montate sau transportate pe camioane.
NATO va trebui să le depisteze și să le distrugă cu rachete anti-radar lansate din aer, precum AGM-88 HARM, sau atacuri de artilerie, rachete tactice și drone.
În Pacific, în loc să se concentreze pe distrugerea radarelor și sistemelor de apărare antiaeriană ale Chinei, scufundarea navelor chineze ar trebui să fie prioritatea Statelor Unite și a aliaților lor. Fiecare navă de război chineză distrusă reprezintă un vas în minus pentru escortarea navelor de transport.
În Europa, principalul pericol vine din partea rachetele de croazieră și balistice cu rază scurtă de acțiune ale Rusiei. Împotriva acestor arme, cea mai bună apărare o reprezintă rachetele de interceptare cu fragmentare, care explodează în apropierea țintei, sau rachetele cu rază mai scurtă de acțiune care distrug ținta prin acțiune directă, precum rachetele PAC-3 lansate de sistemele Patriot.
Împotriva rachetelor balistice cu rază medie de acțiune ale Chinei, precum „ucigașele de portavioane” DF-21, cele mai eficiente sunt rachetele de interceptare cu o rază mai lungă de acțiune, precum SM-3 și THAAD.
În Al Doilea Război Mondial, Europa era prioritară. Astăzi, teatrul de operațiuni din Pacific a devenit mai important pentru americani.
Indiferent de cum își împart Statele Unite forțele între Europa și Pacific, UE trebuie să își dezvolte capacitățile militare, inclusiv sistemele de apărare antiaeriană, bazele aeriene și sistemele de luptă anti-submarin, potrivit lui Kaushal.
Europa a acceptat faptul că atenția Americii se va muta inevitabil în Pacific. Discuțiile publice „tind să se oprească în punctul în care se presupune că resursele Statelor Unite vor fi împrăștiate și că Europa trebuie să umple golurile, cu puțină granularitate în privința căror resurse și goluri sunt cele mai îngrijorătoare”.