• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-12-31 09:24:53
  • Sursa:
Traditii si obiceiuri de Anul Nou la romani. De ce nu e bine sa faci cheltuieli sau sa arunci gunoiul in ultima zi din an Imagine

Momentul trecerii într-un nou an este, de multă vreme, însoţit de un ceremonial care cuprinde obiceiuri, tradiţii ori datini din vechime, cu precădere în satele româneşti.

De Anul Nou, nu lipsesc cetele de colindători care, după ce fac urări de sănătate, belşug, bucurie etc., primesc în dar colaci, vin, cârnaţi şi uneori bani. Strigatul peste sat este ceremonialul nocturn al cetelor de feciori pentru "judecarea publică" a celor care au încălcat regulile comunităţii. Acest moment este încheiat cu formula ''Cele rele să se spele, cele bune să se adune!''. Obiceiul este însoţit de aprinderea focurilor.

În ajunul Anului Nou, pe înserat, tinerii "mascaţi" pornesc în cete prin satele din nordul Moldovei, purtând costume ale diferitelor personaje - ursul, capra, căiuţii, cerbii etc - şi merg din poartă în poartă, până în zorii zilei.

Obiceiul umblatului cu Ursul este întâlnit doar în Moldova, de Anul Nou, şi este un personaj întruchipat de un flăcău care poartă pe cap şi umeri blana unui urs, împodobită în dreptul urechilor cu ciucuri roşii. Masca este condusă de un ''ursar'', fiind însoţită de muzicanţi şi urmată de un grup de personaje (chiar şi un copil care ia rolul ''puiului de urs''). "Ursul" mormăie şi imită paşii legănaţi şi sacadaţi ai animalului pe care îl reprezintă, în bătăile tobelor, izbind puternic pământul cu tălpile, ceea ce semnifică purificarea şi fertilizarea solului în noul an.

Printre cele mai frumoase obiceiuri pe care romanii le au în noaptea de Anul Nou dar şi în prima zi a noului an, trebuie neapărat amintite Sorcova şi Pluguşorul.

În noaptea de Anul Nou, oamenii trebuie să facă mult zgomot, pentru a alunga toate spiritele rele. În ultima zi din an, dar şi în prima zi a Anului Nou, este bine să nu facem cheltuieli şi să nu aruncăm nimic din casă - nici măcar gunoiul, deoarece odată cu el, aruncăm afară din casă şi norocul. Totodată, oamenii nu trebuie să aibă nicio datorie când începe noul an. În caz contrar, ei vor rămâne datori întreg anul.

Conform tradiţiei populare, la miezul nopţii dintre ani, uşa casei trebuie să fie deschisă, pentru a-i face loc anului vechi să iasă şi Anului Nou să intre. Bătrânii spun că la trecerea dintre ani este bine ca fiecare persoana să poarte o haină nouă şi ceva roşu, dar şi să aibă în buzunar nişte bani. O altă credinţă populară spune că în noaptea dintre ani este bine să se mănânce peşte, pentru a avea o trecere lină şi uşoară prin anul ce urmează, precum cea a peştelui prin apă.

La miezul nopţii este important să ne punem o dorinţă şi să întâmpinăm anul ce vine cu speranţe mari, scrie Agerpres.

Un incendiu a izbucnit, luni, la un azil de bătrâni din municipiul Tulcea, autorităţile activând Planul Roşu de Intervenţie.

Economie 2024-07-29 19:29:40

Donald Trump a anunţat duminică că îl va numi consilier pentru Orientul Mijlociu pe omul de afaceri libanezo-american Massad Boulos, tatăl unuia din ginerii săi. Michael Boulos este căsătorit cu Tiffany Trump, singurul copil pe care republicanul l-a avut cu cea de-a doua soție a sa, Marla Mapels.

Economie 2024-12-01 20:58:59

O autospecială a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud s-a răsturnat, sâmbătă după-amiază, în timp ce se deplasa la un incendiu în localitatea Ilva Mică. În urma accidentului, trei pompieri au fost răniţi.

Economie 2023-03-18 21:12:16

Președintele PNL București, Sebastian Burduja, a declarat vineri, în emisiunea LIVE cu Rotaru și Kiss, la Digi24, că a acceptat să intre în cursa pentru Primăria Capitalei pentru că Gabriela Firea nu reprezintă o alternativă pentru bucureșteni. În aceste condiții, spune el, este obligat să nu stea pe margine, deși este o competiție dificilă. 

Economie 2024-04-26 19:51:54

Camera superioară a Parlamentului rus a adoptat o lege care interzice promovarea unui mod de viaţă fără copii, pe fodul unei crize demografice din Rusia, accentuată de conflictul din Ucraina. Potrivit legii, persoanele care promovează un stil de viață fără copii riscă o amendă de până la 4.000 de euro, informează AFP, preluat de Agerpres.

Economie 2024-11-20 17:39:09

O tentativă de sabotaj a fost dejucată, luni, de poliţia spaniolă în cursul celei de-a treia etape din Turul ciclist al Spaniei, după ce patru persoane au încercat să verse 400 de litri de ulei de motor pe şosea, informează cotidianul L'Equipe.

Economie 2023-08-29 15:27:54

Ilie Bolojan a declarat că majoritatea parlamentară este destul de strânsă, subliniind că, dacă USR ar intra în guvernare, ar întări coaliția. Într-un interviu pentru Europa FM, președintele interimar a explicat că, indiferent cine va veni la guvernare, reforma statului rămâne o prioritate esențială pentru a evita un colaps economic, relatează News.ro.

Economie 2025-03-13 19:41:30

Un tânăr din doi folosește bani cash, nu card, o arată un studiu recent. Este un paradox în rândul generației care nu se desparte de gadgeturi nici când doarme. Financiar, generația Z este reprezentată de mulți salariați săraci care nu reușesc să facă economii. Jumătate dintre tinerii care au participat la studiu au bani puși deoparte pentru cel mult o lună.

Economie 2024-11-03 07:00:41