• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-12-11 16:17:19
  • Sursa:
Cum a vazut un reporter BBC anularea alegerilor prezidentiale din Romania. Ce i-a spus Calin Georgescu Imagine

Curtea Constituţională a României a anulat recentele alegeri prezidenţiale şi a ordonat repetarea acestora, în urma unor acuzaţii şi dovezi ale unei posibile interferenţe ruseşti. Aceasta este o decizie şoc a Curţii Constituţionale a României, dar vine după două săptămâni de tensiune politică ridicată aici. Toate previziunile, orice certitudine, au zburat pe fereastră. Până acum, străzile din Bucureşti sunt calme, oamenii asimilând vestea, relatează de la Bucureşti jurnalista Sarah Rainsford, coresponenta BBC pentru Europa de Est, potrivit News.ro.

Anularea întregului scrutin prezidenţial este o soluţie îndrăzneaţă, dar vine după o altă mişcare fără precedent, când preşedintele în exerciţiu a ordonat ca documente ale serviciilor de informaţii să fie declasificate şi făcute publice, menţionează reporterul BBC.

Un document care vorbeşte despre o campanie masivă online pentru a influenţa votul în favoarea politicianului marginal Călin Georgescu acuza un „actor sponsorizat de stat”. Un altul, privind încercările de piratare a site-urilor electorale, vorbea despre legături cu site-uri de criminalitate informatică din Rusia. Un al treilea dosar spune că Rusia este angajată într-un război hibrid aici.

„Românii au unit punctele şi dau vina pe Moscova. Asta aduce amintiri negre pentru mulţi oameni. La un miting de joi seara, în faţa universităţii, am întâlnit oameni care îşi aminteau de anii în care au trăit sub dictatura comunistă şi erau cu adevărat speriaţi că Rusia de astăzi ar putea să se amestece aici. Într-o librărie, o scriitoare de cărţi pentru copii mi-a spus că ar părăsi ţara imediat dacă ar exista vreun semn că România se îndepărtează de calea sa europeană, devenind mai puţin liberă”, relatează reporterul BBC.

Este cu siguranţă adevărat că politicile lui Georgescu - încetarea ajutorului pentru Ucraina, comentarii care pun la îndoială rostul NATO sau subminează UE - sunt utile Moscovei, continuă Sarah Rainsford.

„La Kremlin, deşi se neagă orice rol în aceste evenimente, sunt sigură că oamenii sunt fericiţi că Rusia este văzută ca fiind atât de puternică: tentaculele sale sunt atât de întinse, încât pot agita chiar şi politica românească. O ţară NATO, văzută de mult timp ca un partener stabil şi de încredere”, comentează jurnalista BBC.

Ea spune că a discutat cu „omul care se află în centrul acestei controverse”, Călin Georgescu, care a respins orice idee că ascensiunea sa fulminantă - de la marginalizat la poziţia de lider electoral - se datorează amestecului Rusiei.

De fapt, notează jurnalista, el a râs în hohote, dar i-a spus totuşi (ca multor altor jurnalişti străini - n.r.) că Vladimir Putin este un „lider şi un patriot”, deşi a afirmat că nu este „un fan”.

Şarmant şi vorbind convingător, Georgescu spune că este blocat pentru că sfidează establishmentul politic, notează jurnalista britanică.

El crede că politica sa „România pe primul loc” este foarte atractivă pentru oamenii de aici.

„În ceea ce priveşte ultimul punct, probabil că are dreptate. De fapt, nu am întâlnit pe nimeni în Bucureşti - în afara echipei apropiate a lui Georgescu - care să recunoască că l-a votat. Dar conţinutul său online - care a inundat TikTok - avea multe mesaje care vor atrage într-o ţară conservatoare din punct de vedere cultural, mai ales dincolo de capitală. El vorbeşte despre suveranitate şi despre Dumnezeu şi despre lupta împotriva „sistemului”. Le spune oamenilor că viaţa lor ar trebui să fie mai bună”, explică Sarah Rainsford.

„Oare adepţii săi, oricine ar fi ei, vor crede informaţiile conform cărora el este un proiect rusesc şi vor accepta anularea votului? Sau vor ieşi din spatele ecranelor calculatoarelor şi telefoanelor pentru a protesta?”, se întreabă jurnalista.

„Până în prezent, apelurile sunt de a sta acasă şi de a rămâne calmi. Reluarea alegerilor ar putea avea loc abia în primăvară. Aceasta este o perioadă lungă de timp în politica românească”, punctează jurnalista în finalul articolului publicat pe site-ul BBC.

Printre cele mai frecvente afecțiuni cardiovasculare pentru care este nevoie de intervenţie chirurgicală sunt defectele congenitale cardiace. Vorbim astăzi despre defectul septal atrial la adult cu dr. Elena Nechifor, medic specialist Chirurgie cardiovasculară.

Economie 2023-03-02 14:36:56

O nouă incursiune de amploare a Chinei a pus în alertă armata din Taiwan. Peste 100 de avioane și nouă nave de război au fost detectate în jurul insulei în ultimele 24 de ore, cel mai mare număr din ultima perioadă.

Economie 2023-09-18 08:09:01

Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, Rafael Grossi, a avertizat că că există un risc de „incident nuclear” la centrala nuclear-electrică Kursk din vestul Rusiei şi că situaţia este gravă.

Economie 2024-08-27 17:23:00

Un bărbat în vârstă de 62 de ani, care a fost prins marţi dimineaţa sub un palet cu panouri fotovoltaice la o firmă din Râmnicu Vâlcea, a decedat, fiind găsit în stop cardio-respirator de echipele medicale, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.

Economie 2022-11-08 10:52:47

Sportivul român David Popovici a fost desemnat cel mai bun înotător al anului 2022 în lume, la masculin, de cunoscutul site de nataţie Swimswam.com. "Niciunul dintre aceşti înotători şi performanţele lor nu au zguduit lumea înotului la fel de mult ca senzaţionalul adolescent David Popovici". Sportivul român are același număr de recorduri mondiale și medalii ca alți înotători, dar a fost preferat pentru "factorul wow", explică site-ul de natație.

Economie 2023-01-01 14:47:45

Guvernul a adoptat aseară târziu bugetul pe anul viitor. De două ore au avut nevoie membrii cabinetului Ciolacu pentru a trece prin cele 1.200 de file ale proiectului. În ședința care a început cu 9 ore întârziere, Marcel Ciolacu a anunțat un buget marcat de recorduri pozitive. Premierul promite că pensiile și salariile se vor mări. La fel și salariile profesorilor. Majorările nu vor veni și cu noi creșteri de taxe în anul viitor, dă asigurări Ciolacu. 

Economie 2023-12-15 09:19:25

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat, marţi, că progresele României în materie de combatere a migraţiei ilegale sunt recunoscute de toată lumea, precizând că, pe frontiera cu Serbia, migraţia ilegală este zero. El a adăugat că doreşte să se ajungă la această performanţă pe toate frontierele.

Economie 2024-04-02 14:12:56

Românii care s-au săturat de temperaturile extreme din marile orașe abia așteaptă weekendul să meargă la iarbă verde, la poalele muntelui. Au pornit, chiar și de la zeci de kilometri, către zonele cele mai reci, cu tot cu mese și șezlonguri.

Economie 2023-08-05 23:33:23