În timp ce făceau o călătorie în jurul lumii, barca familiei Robertson a fost atacată de balene ucigașe și s-a scufundat. Ca să supraviețuiască în mijlocul oceanului pe o plută mică, ei au fost nevoiți să bea sânge de țestoasă, să omoare rechini și să facă clisme cu apă murdară pentru a rămâne hidratați, relatează The Guardian.

Era ora 10 dimineața când Douglas Robertson (18 ani) a auzit o bubuitură. Apoi, încă una. Și încă una. Goeleta lor de lemn, Lucette, de 13 metri lungime, s-a ridicat dintr-o dată în aer.

„Mi-am zis ce naiba este asta? Trebuie să fi eșuat.” S-a uitat la tatăl lui, Dougal, și și-a dat seama că apa îi ajunsese deja la glezne. Apoi, s-a uitat înspre vastul ocean: „Erau trei balene ucigașe - un tătic, o mămică și puiul între ei. Capul tăticului era tăiat și sângera grav.”

Douglas s-a întors înspre tatăl lui, care acum era în apă până la genunchi. Abia atunci și-a dat seama ce s-a întâmplat. Balenele ucigașe au atacat goeleta. „Dougal a strigat: 'Abandonați nava, ne scufundăm!'” 

„Am zis: 'Abandonăm nava? Nu suntem în port, suntem în mijlocul Oceanului Pacific. Unde să abandonăm nava?” Dougal a spus: 'Uite acolo'. A arătat înspre ocean. Și m-am gândit: vorbește serios, el chiar vorbește serios.”

Familia Robertson plecase din port cu 17 luni înainte de incident. Dougal era un fost căpitan de vas formidabil și un maestru marinar, care a părăsit marina comercială în anii '50 ca să înceapă o viață nouă pe uscat.

Și cu toate acestea, viața cu picioarele pe pământ era foarte plictisitoare. Familia trăia într-o fermă unde creșteau vaci. Într-o zi, când a venit carul care transporta lapte în oraș, Dougal l-a luat cu el pe Niel, fratele mai mic al lui Douglas.

Când au ajuns la ferma alăturată pentru a ridica alte sticle de lapte, Niel l-a întrebat pe tatăl lui: „Am ajuns în Manchester?” „Dougal a zis: 'Cât de proști sunt copiii mei?'”, povestește Douglas. „De aici i-a rămas ideea că copiii lui erau dezavantajați de educația lor rurală.”

Dougal s-a decis că există o singură soluție: a vândut ferma, a cumpărat un iaht, i-a luat pe copii de la școală și i-a dus într-o călătorie în jurul lumii pentru a-i învăța despre viață.

Cel puțin, asta le-a spus Dougal. Douglas este convins, însă, că singurul motiv pentru care tatăl lui a făcut asta a fost că pur și simplu asta își dorea.

Anne, copilul cel mai mare, avea 18 ani, Douglas avea 16 ani, iar gemenii Neil și Sandy aveau 11 ani.

Primul an a fost fantastic: au mers din Anglia în Portugalia, Insulele Canare, Caraibe, Bahamas, Miami, prin Canalul Panama și mai departe spre Insulele Galapagos.

Au stat șase luni la Miami, acolo unde și-au găsit de lucru pentru a câștiga banii cu care să își finanțeze restul călătoriei.

Anne s-a decis să rămână în Miami, întrucât își găsise între timp jumătatea - se îndrăgostise. Familia a luat, însă, un pasager nou la bord: analistul financiar Robin Williams (23 de ani), care voia și el să călătorească în jurul lumii. El a plătit o sumă modestă, dar s-a oferit să îi învețe pe copii limba engleză și matematică.

Se aflau într-o călătorie de 45 de zile din Insulele Marquesas spre Pacificul de Sud, atunci când au fost loviți de balenele ucigașe. Lucette se scufunda rapid.

Odată ce au aruncat pluta în apă, singura lor salvare, s-au trezit înconjurați de 20 de balene ucigașe.

„Mă gândeam: 'Asta e, Douglas, așa vei muri. O să fii mâncat de balene ucigașe'.” Douglas a trebuit să stea în apă ca să îi ajute pe ceilalți membri ai familiei să urce pe plută.

„Îmi tot atingeam picioarele ca să verific dacă le mai am pentru că auzisem că nu simți mușcătura, doar vezi sângele în apă.”

În curând, au realizat cât de disperată era situația în care se aflau. Aveau apă și mâncare pentru maxim 10 zile, dar erau în mijlocul oceanului. Și-au dat seama că nu au cum să ajungă în 10 zile înapoi în Insulele Galapagos.

„Ne-am făcut mai multe jurăminte. Una a fost că nu ne vom mânca unii pe ceilalți. Vom muri în liniște, dacă se va ajunge la asta, și că vom căuta un vas de salvare. Asta este cea mai bună șansă să scăpăm de aici.”

Când au văzut o navă în depărtare, Douglas s-a certat cu tatăl lui despre cum să tragă cu pistolul de semnalizare - în aer, deasupra lor, sau înspre navă. Până să se decidă, nava dispărea deja din câmpul lor vizual.

Dougal voia să vâslească până în Costa Rica, aflată la 75 de zile distanță. Douglas nu credea că aveau vreo șansă să facă un drum atât de lung cu așa de puține provizii.

Când pe plută a sărit a treia țestoasă care i-a vizitat de când au naufragiat, Douglas a prins-o cu o sfoară, i-a tăiat gâtul și a scurs-o de sânge - citise într-o carte că țestoasele se pot mânca.

Sângele nu era sărat. Era o aromă puternică, dar dulce. „Ne-am gândit că am putea să supraviețuim cu țestoase. Este carne roșie, ca friptura.”

Pluta era într-o stare tot mai precară. Se găurise din cauza peștilor care au mușcat din ea și lua apă. „Eram plini de bube și nu puteam să dormim pentru că apa ne venea până la piept.”

Când au rămas fără apă, au început să prindă pești dorado (mahi-mahi), cărora le-au supt ochii și vertebrele. „Erau pline de apă dulce. Mâncam conținutul stomacului lor. Era ca mâncarea gătită, parțial digerată.”

Săptămânile treceau una după alta. Trei săptămâni, patru săptămâni, cinci săptămâni... nicio șansă de salvare. Familia supraviețuia cu carne uscată de rechin și apă din ochii și vertebrele peștilor dorado.

Pe data de 23 iulie 1972, după ce au fost nevoiți să recurgă la clisme cu apă murdară pentru a rămâne hidratați, au fost descoperiți de o navă. Era un vas de pescuit japonez - Toka Maru II - care era în drum spre Canalul Panama.

Când au văzut semnalele luminoase, echipajul japonez a crezut că au dat peste pirați. Când au văzut că pe barca ce plutea în derivă în mijlocul oceanului era o femeie și doi copii, și-au dat seama că este vorba de persoane naufragiate.

Au fost salvați după 38 de zile de când vasul lor s-a scufundat.

„Mama și tata nu s-au iertat niciodată pentru ceea ce au făcut familiei”, a spus Douglas. În mai puțin de un an, Dougal și Linda au divorțat.

Dougal a scris o carte despre naufragiu - „Supraviețuind mării sălbatice” - și a făcut destui bani cât să cumpere un iaht pentru el și o fermă pentru Linda. Plănuia să continue călătoria în jurul lumii, dar când a ajuns în Grecia, a rămas acolo, locuind pe barca lui.

Robin a ajuns să lucreze în domeniul financiar. Gemenii s-au chinuit să se adapteze din nou la viața banală de școlari. Cât despre Douglas, s-a alăturat marinei comerciale în doar două luni de când s-a întors acasă și a lucrat acolo 10 ani. Apoi, a devenit contabil.

„Fratele meu Neil crede că Dougal a fost nechibzuit să își ia familia într-o călătorie în jurul lumii”, a spus Douglas. „Dar eu îi sunt veșnic recunoscător lui Dougal și la fel și fratele meu Sandy. Cred că Dougal a fost un om curajos. Nu ne-a dezamăgit niciodată.”