Democrația nu este doar un sistem de guvernare; este o responsabilitate colectivă. Democrația nu este un dat permanent, ci necesită eforturi constante pentru a fi apărată și consolidată.

În ultimii ani, partidele extremiste au câștigat avânt în întreaga lume. Alimentat de nemulțumirile publice față de instituțiile tradiționale, inegalitățile economice și polarizarea socială, extremismul exploatează fricile, ignoranța și educația precară a  cetățenilor pentru a-și construi puterea, prosperând prin diviziune. Poziționându-se ca „adevărata” voce a poporului împotriva unei sistem corupt, partidele extremiste erodează încrederea publicului în politica tradițională și speculează din plin prăpastia care se cască între clasa politică și alegători.

Dezbaterile politice sunt reduse la bătălii binare „noi versus ei,” suprimând dialogul constructiv și deschizând calea pentru autoritarism. Efectul vizibil este polarizarea profundă a societății.

Partidele extremiste își construiesc retorica pe antagonism: între clase și categorii sociale, între etnii, religii sau orientări politice. Această abordare creează diviziuni adânci între diferitele grupuri sociale, distrugând coeziunea și solidaritatea care mențin o societate democratică funcțională. Iar inacțiunea în fața partidelor extremiste are consecințe devastatoare pentru democrație.

În primul rând, această polarizare alimentează atmosfera de suspiciune, neîncredere și ostilitate între cetățeni, amplificând conflictele și reducând capacitatea de colaborare în rezolvarea problemelor comune. Ceea ce odată era considerat inacceptabil – intoleranța, discriminarea, sau chiar îndemnul la violență – poate deveni parte a dezbaterilor obișnuite. Democrația devine o luptă constantă între tabere opuse, mai degrabă decât un proces firesc de negociere și compromis. 

În al doilea rând, partidele extremiste promovează politici care subminează instituțiile democratice și statul de drept. Aceste politici pot include restrângerea libertății presei, limitarea drepturilor minorităților (de orice natură ar fi acestea) și erodarea independenței sistemului judiciar.

Un alt cost major al inacțiunii este normalizarea discursului extremist. Când extremismul nu este confruntat și contracarat, devine parte a discursului public obișnuit, conducând către o generalizare a intoleranței și a discriminării și subminând valori fundamentale ale democrației, precum egalitatea și respectul pentru drepturile omului.

Exemplele din istorie arată că atunci când extremismul e necontrolat, riscul de izbucnire a violenței politice crește semnificativ. Protestele devin mai dure, conflictele dintre susținătorii diferitelor tabere devin mai frecvente, iar statul se confruntă cu dificultăți majore în menținerea ordinii și stabilității. În plus, inacțiunea încurajează alte grupuri extremiste să se organizeze și să își promoveze agenda.

Inacțiunea în fața extremismului comportă și un cost financiar: bursele cad, fondurile de pensii se diminuează, mediul privat se contractă în fața unor curente ostile, oamenii pierd bani din cotații inferioare ale acțiunilor companiilor sau pierd chiar locul de muncă din cauza închiderii unor firme sau din cauza retragerii unor investiții străine; proiecte de investiții îngheață, iar investitorii încearcă să-și protejeze banii, fugind din calea unor politici ce cad pradă tendințelor extremiste.

Inacțiunea în fața partidelor extremiste nu este doar o opțiune pasivă, ci un factor care accelerează declinul democrației. Costul inacțiunii este enorm: societatea pierde valorile sale fundamentale în timp ce extremismul subminează instituțiile democratice. Pentru a proteja democrația, este esențială acțiunea fermă, pe mai multe direcții, împotriva partidelor extremiste: întărirea instituțiilor democratice, educația civică pentru cetățeni, combaterea dezinformării și promovarea unui discurs public care să valorizeze toleranța și pluralismul.În cele din urmă, alegătorii trebuie să recunoască puterea pe care o dețin; și mai trebuie să înțeleagă și costul inacțiunii.