• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-06-02 20:19:46
  • Sursa:
Coreea de Nord anunta ca „suspenda” trimiterea de baloane cu excremente peste granita, in Sud Imagine

Coreea de Nord s-a angajat, duminică, „să suspende” lansarea spre Coreea de Sud de baloane pline cu deşeuri, de la mucuri de ţigară la excremente de animale, după ce a lansat câteva sute în cursul ultimelor zile. „Vom suspenda temporar dispersia de deşeuri de hârtie dincolo de frontieră”, a anunţat agenţia oficială nord-coreeană KCNA, susținând și că această „contramăsură” a fost eficientă.

De marţi, aproape 1.000 de baloane au fost lansate de Phenian spre Coreea de Sud, din care 600 duminică, potrivit statului major sud-coreean. Guvernul sud-coreean a denunţat o acţiune de „prost gust” şi a ameninţat că va declanşa represalii. Duminică, în jurul orei locale 10:00, între 20 şi 50 de baloane au fost depistate în aer de armata sud-coreeană.

Baloanele au aterizat în provinciile din nordul Coreei de Sud, care includ capitala Seul şi regiunea adiacentă Gyeonggi, unde se află aproape jumătate din populaţia sud-coreeană.

Coreea de Sud a estimat că iniţiativa nord-coreeană contravine acordului de armistiţiu care a pus capăt ostilităţilor între cele două Corei în 1953, chiar dacă „nicio substanţă periculoasă nu a fost găsită în baloane”.

Statul major sud-coreean a cerut publicului să evite „orice contact” cu aceste deşeuri. „Militarii noştri efectuează operaţiuni de supraveghere şi recunoaştere a siturilor de lansare a baloanelor, le urmăresc prin recunoaştere aeriană şi adună deşeurile căzute, acordând prioritate securităţii publice”, a adăugat acesta.

Înainte de anunţul privind suspendarea acestor lansări de deşeuri, consiliul naţional de securitate sud-coreean a prevăzut să se întrunească, duminică, pentru a decide un răspuns. Potrivit agenţiei sud-coreene Yonhap, acest lucru s-ar fi putut traduce printr-o reluare a difuzării de propagandă anti-regim prin portavoci la frontiera cu Coreea de Nord.

„Dacă Seulul alege să reia difuzarea prin portavoci împotriva Nordului, ceea ce Phenianul detestă la fel de mult ca baloanele anti-Kim, asta ar putea duce la un conflict armat limitat în zonele frontaliere”, a declarat Cheong Seong-chang, director pentru strategie în cadrul Institutului Sejong.

Autoritățile locale de la Seul au trimis un mesaj de alertă locuitorilor, sâmbătă, după observarea unor noi baloane, privind prezenţa unui „obiect neidentificat care ar conţine manifeste de propagandă nord-coreene”.

Regimul de la Phenian a afirmat, la începutul săptămânii, că baloanele sale, „cadouri sincere”, reprezintă o ripostă la trimiterea pe teritoriului său a unor baloane încărcate cu manifeste împotriva dictatorului Kim Jong Un.

Coreea de Nord este de multă vreme exasperată de aceste acţiuni ale militanţilor sud-coreeni, care trimit uneori bani, orez sau stick-uri USB cu seriale de televiziune sud-coreene. În 2018, în cursul unei perioade de destindere între cele două ţări, cei doi lideri s-au pus de acord „să înceteze complet toate actele ostile unul împotriva altuia în toate domeniile”.

Parlamentul Coreei de Sud a votat o lege în 2020 pentru a inculpa trimiterea de manifeste către Coreea de Nord. Însă legea, care nu era respectată de activişti, a fost anulată anul trecut pentru că încălca libertatea de exprimare.

Kim Yo Jong, sora lui Kim Jong Un, a ironizat Coreea de Sud pe tema baloanelor trimise în această săptămână, afirmând că nord-coreenii nu fac decât să-şi exercite libertatea de exprimare.

Majorarea pensiilor foarte mici a făcut subiectul unei discuții în ședința conducerii PNL de marți seara. Surse participante au declarat pentru Digi24.ro că Raluca Turcan a fost cea care a propus acest lucru, fostul ministru al Muncii precizând că „majorarea plafonului de impozitare a pensiilor de la 2.000 la 3.000 de lei ar crește pensiile a aproape un milion de pensionari”. Nicolae Ciucă a declarat după ședință că PNL va merge cu această propunere în coaliție pentru a fi discutată cu pertenerii de guvernare.

Economie 2022-08-02 22:02:00

Lionel Messi a doborât recordul de like-uri pentru o postare a unui sportiv pe Instagram, informează cotidianul belgian Le Soir, după ce fotbalistul argentinian a fost marele artizan al câştigării Cupei Mondiale 2022 din Qatar de către naţionala ţării sale, informează Agerpres.

Economie 2022-12-19 18:22:03

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a aflat miercuri în mijlocul unei controverse, după ce a declarat că peste 100.000 de soldați ucraineni au murit până acum în război. Ulterior, textul și videoclipul în care făcea această afirmație au fost editate.

Economie 2022-11-30 16:51:48

Parlamentul European a demis-o marţi pe eurodeputata elenă Eva Kaili din funcţia de vicepreşedinte, după inculparea sa, alături de alte persoane, într-un caz de presupusă corupţie în care este implicat Qatarul, relatează AFP, Reuters şi DPA.

Economie 2022-12-13 14:04:19

Un grup de 100 de intelectuali, printre care Gabriel Liiceanu, Mircea Miclea, Lazăr Vlăsceanu, Andrei Cornea, Nicolae Manolescu au trimis o scrisoare în care îi cer ministrului Educației "consultarea reală a intelectualilor României, a corpului profesoral și a părinților", pentru reanalizarea proiectelor de legi ale educației și prelungirea perioadei de dezbateri. În replică, ministrul Sorin Cîmpeanu a declarat, la Digi24, că perioada dezbaterilor nu mai poate fi prelungită și că dintre cei 100 de semnatari ai scrisorii, foarte puțini ar avea legătură cu sistemul de învățământ. 

Economie 2022-08-25 13:38:27

Reprezentanţii TikTok vor fi audiaţi marţi în Comisia pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorilor din Parlamentul European, a anunţat joi eurodeputatul PSD Dan Nica, în contextul suspiciunilor privind o posibilă influenţare de către reţeaua de socializare a primului tur al alegerilor prezidenţiale din România, transmite Agerpres.

Economie 2024-11-29 10:16:04

Poluarea aerului din Lahore, al doilea oraş ca mărime din Pakistan, a atins sâmbătă un record istoric, de peste 80 de ori mai mare decât cel considerat acceptabil de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, a declarat un oficial guvernamental pentru AFP, scrie Agerpres.

Economie 2024-11-02 11:52:10

Timpul diplomaţiei cu Israelul „a trecut”, a declarat marţi ministrul turc de externe Hakan Fidan, care a cerut sancţiuni internaţionale împotriva statului evreu pentru a opri „genocidul şi masacrele în Fâşia Gaza” şi atacurile în Liban.

Economie 2024-10-15 20:32:22