La început, i s-a spus „linia Wagner”. După 8 luni, în care rușii au avut tot timpul din lume să sape, să fortifice și să betoneze, termenul consacrat, care va intra mai mult ca sigur în manualele istorie, a devenit „linia Surovikin” - principala linie de apărare înșirată de armata rusă de-a lungul sudului Ucrainei, pe o lungime de sute de kilometri, construită cu scopul de a împiedica un avans al ucrainenilor spre Crimeea. După trei luni de la debutul unei contraofensive controversate, ucrainenii au reușit, în sfârșit, „să dea primul cep” și să strice complicata țesătură de tranșee și fortificații ale acestei formidabile linii de apărare a rușilor. În lipsa unei aviații potente - despre care toată lumea recunoaște că ar fi ușurat semnificativ înaintarea trupelor - ucrainenii au recurs - și recurg în continuare -  la o veche doctrină „inventată”, paradoxal, chiar de către fosta Armată Roșie. Unii autori occidentali o numesc doctrina „atacului inversat” („inverted attack”). Sovieticii au numit-o mai simplu: „atacul în adâncime”.

Dar ce înseamnă, mai exact, un „atac inversat” (o denumire care ne duce cu gândul la „acțiunile inversate” din SF-ul „Tenet”)? Extrem de simplist vorbind, în loc să ataci inamicul în mod clasic - frontal sau „din față” -  îi ataci, în schimb, „spatele”. Lovești, astfel, „în adâncimea liniei de apărare”.

„Deși s-a uitat, sovieticii au fost cei care au inventat tactica loviturii în adâncime la nivel tactic-operativ, ideea fiind să-i lovești inamicului spatele dispozitivului de apărare, adică îi lovești punctul de comandă al diviziei, artileria, logistica diviziei, astfel încât primul eșalon este izolat”, a explicat pentru Digi24.ro, comandorul în rezervă Sandu-Valentin Mateiu.

„Odată lovit în spate, inamicul care a rămas în primul eșalon va lupta din ce in ce mai izolat, fără sprijin de foc, fără logistică, fără rezerva care să-l ajute la greu, fără comandă”

Ucrainenii au combinat până acum atacurile frontale (dificile și extrem de păguboase) cu loviturile „în adâncime” ale artileriei cu rază lungă sau ale rachetelor tactice, care au țintit centre de comandă și de logistică ori depozite de muniții aflate „în spate”, în zona Melitopol-Tokmak. Iar atunci când au avut ocazia, au „venit” cu artileria mai aproape de linia întâi pentru a lovi ținte „suculente”, precum echipamente de transmisii ori bruiaj, radare de artilerie și în special artileria rusă.

Dar atacul în adâncime este folosit inclusiv de ruși: ucrainenii au aflat-o pe pielea lor în august, în regiunea Harkov, unde trupele Moscovei șurubăresc la propria lor ofensivă. Astfel, în timp ce ucrainenii pun presiune pe frontul rusesc din sud, rușii pun și eu presiune în est: e ca un joc de șah, în care strategii celor două tabere trebuie să fie foarte atenți ce piese mută, unde le mută și, mai ales, să aibă grijă să nu piardă „piese”.

„A nu se confunda cu bătălia aero-terestră a americanilor în Europa din anii 80 - 90: acolo (în cazul SUA/NATO) se lovește strategic în adâncime și apoi începi manevra având asigurat sprijinul aviației, pentru că ai avut tot timpul supremația aeriană”, a explicat Sandu-Valentin Mateiu. Ucrainenii fac o combinație, atât căt le permit mijloacele, fără avioane F-16, fără rachete cu rază lungă ATACMS, dar cu Himars și GSDMB”.

În plus, terenul plat din sudul Ucrainei face extrem de dificile atât atacurile (ucrainenilor), cât și contraatacurile (rușilor), din cauza dronelor de observație pe care ambele tabere le folosesc intens. Dronele astfel fac posibil, în războiul modern, transmiterea cvasi-instantanee a informațiilor către comandantul unui dispozitiv, care poate fi avertizat astfel din timp de declanșarea unui atac (sau contraatac) și poate astfel prioritiza în timp real țintele pe care să aloce artileriei. Nu mai e „ca pe vremuri”, când transmisioniștii trăgeau după ei role de cabluri, iar observatorii de artilerie stăteau pitiți în copac, în timp ce strigau în receptorul telefonului de campanie: „Alo, centrala! Fă-mi legătura cu divizia!”

În ciuda înaintării greoaie, ucrainenii au reușit totuși să facă o breșă în prima din cele trei linii defensive ale rușilor, dispuse în adâncime în regiunea Zaporojie, pe una din direcțiile de înaintare cele mai fortificate: axa Orihiv-Tokmak.

Forţele Kievului au străpuns în mod decisiv prima linie de apărare a Rusiei după săptămâni de deminare minuţioasă a terenului şi se aşteaptă la o înaintare mai rapidă acum, pe măsură ce presează a doua linie a frontului, care este mai slabă, a spus generalul ucrainean care conduce contraofensiva din sud, Oleksandr Tarnavski,

Generalul de brigadă Oleksandr Tarnavski a estimat că Rusia a dedicat 60% din timpul şi resursele sale pentru a construi prima linie de apărare (cea de la Robotîne) şi doar 20% pentru a doua şi a treia linie, deoarece Moscova nu se aştepta ca forţele ucrainene să reuşească străpungerea primei linii.

Cât de formidabile au fost (mai sunt?) fortificațiile ruse putem afla dintr-o analiză OSINT, realizată de un grup de finlandezi care au analizat timp de 8 luni toate imaginile furnizate de sateliții civili ale „liniei Surovikin” din zona frontului din regiunea Zaporojie. În baza acestor imagini, aceștia au reușit să realizeze un tablou extrem de detaliat al întregului sistem de fortificații rusești.

„Acum ne aflăm între prima şi a doua linie de apărare”, a spus Tarnavski. Forţele ucrainene presează de ambele părţi ale breşei şi îşi consolidează poziţia pe teritoriul cucerit în luptele recente, a explicat generalul. „În centrul ofensivei, finalizăm acum distrugerea unităţilor inamice care oferă acoperire pentru retragerea trupelor ruseşti în spatele celei de-a doua linii defensive a acestora”, a detaliat generalul ucrainean Oleksandr Tarnavski.

În acest moment, ucrainenii mai au de străpuns alte două linii de apărare - Solodka Balka și ultima linie, cea de dinaintea localității Tokmak.

Experții militari apreciază că, în acest moment, atacatorii ucraineni au două opțiuni: 1. Să continue atacul frontal, pentru a deschide drumul spre localitatea Novoprokopvka (situată în Robotîne și Solodka Balka; 2. Să înainteze „între linii”, spre est, și să spargă apărarea de la Verbove (un oraș în care sunt expuși riscului unui contraatac din flanc al rușilor). Mai devreme, sau mai târziu, vor trebui să repete figura la vest, în cazul localității Kopani.

În această zonă - care, așa cum am menționat, este una câmpie și de „teren plat” - efectiv fiecare lizieră de copaci, ori fâșie mai mult sau mai îngustă de tufișuri și verdeață e fortificată, mai mult sau mai puțin. Prin „fortificată” se înțelege orice de la adăposturi individuale, tranșee, poziții antitanc, cuiburi de mitralieră etc.

De ce e important Tokmakul? Cucerirea acestei localități - pe lângă faptul că e un nod rutier important din sudul Ucrainei, care deschide calea spre Melitopol sau portul Berdiansk, aduce podurile și liniile principale de aprovizionare ale rușilor dinspre Crimeea și mai aproape în bătaia artileriei și rachetelor ucrainene.

În acest fel, ucrainenii vor putea continua să aplice „atacuri inversate” asupra ariergardei ruse.

„Cred că ucrainenii au obiectivul mai limitat, să ajungă măcar la Tokmak și de aici să realizeze interdicția cu artileria, lovind sistematic liniile de comunicații care curg pe lângă Marea Azov (tot ce le va fi rămas rușilor ca Line of Communication)....de pe aliniamentul la sud de Tokmak, armata ucraineană are nu numai posibilitatea lovirii în adâncimea tactic-operativă, dar și operativ-strategică (Storm Shadow acum, dar mai vin rachete JSSM, Taurus), dar au și o linie de start pentru războiul de manevră”, a explicat Sandu-Valentin Mateiu.

„Cred că de pe un asemenea aliniament vor face ca la Herson, până când rușii pleacă intr-un gest de bunăvoință, cum spun ei. Totul este ca armata ucraineană să treacă de linia Surovikin înainte să atingă punctul culminanat (adică nu mai pot, nu mai au trupe proaspete, nu mai au moralul și mijloacele să mai continue). „Da, lovirea Crimeei intră aici, dar și toate podurile, mai ales Kerci și Cionhar (tăierea liniilor de comunicații/aprovizionare strategică), dar și depozitele de muniții din Donbas și la sud de linia Surovikin, a punctelor de comandă, a bazelor militare”.