• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-11-24 14:43:08
  • Sursa:
Consecintele unei inconsistente nefericite a justitiei din Romania Imagine

De obicei, când auzim de politicieni cu dosare penale închise, la mijloc se află și o lege dată tot de colegii lor de partid, legea care ori îi exonerează de orice răspundere, ori face pedeapsa mai suportabilă și disproporționată cu infracțiunile grave comise de aceștia.

De data aceasta însă, prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), numeroase dosare penale ale unor politicieni cu nume sonore (Elena Udrea, Mihai Chirica, Marin Anton, Ioana Băsescu, ca să dăm doar câteva exemple) vor fi închise printr-o inconsistență și imobilitate a însuși sistemului de justiție, sistem pe care mulți dintre politicienii vizați au încercat să îl răpună.

Chestiunea pare dificil de înțeles la prima vedere, vizând probleme juridice de drept penal general. Să facem așadar o scurtă trecere în revistă, una mai accesibilă.

În forma ei inițială, legea penală ne spunea că efectuarea unui act de procedură reprezintă caz de întrerupere a prescripției răspunderii penale. Prescripția presupune faptul că, după o anumită perioadă (un termen stabilit prin lege), se va înlătura răspunderea penală pentru fapta ce constituie infracțiune. Curtea Constituțională (CCR) a venit cu o decizie prin care declară această prevedere neconstituțională, menționând că trebuie să existe un act de procedură comunicat (din rațiuni de previzibilitate), pentru ca acest termen să fie întrerupt.

De aici apar problemele: așa cum se întâmplă de multe ori pe la noi, stângă nu se mai înțelege cu dreapta. Articolul respectiv din Cod a început să fie citit în lumina deciziei CCR, fără ca legiuitorul să mai modifice prevederea respectivă, așa cum era normal. Ca urmare, CCR revine asupra chestiunii, spunând că decizia ei inițială nu era una interpretativă, fiind nevoie de intervenția Guvernului sau a Parlamentului, care să legifereze decizia. Guvernul vine doar acum, după această ultimă decizie, cu o ordonanță care să pună lucrurile în ordine.

Dar pentru perioada dintre cele două decizii CCR, s-a creat un vid legislativ. Aici intervine ICCJ, care consideră că toate dosarele pentru care a operat întreruperea sunt închise. Așadar, de inconsistența executivului și a juridicului de a acționa în urma deciziei obligatorii CCR profită unii politicieni mai mult decât problematici în relația lor cu dreptatea.

Ar fi fost normal ca, de la prima decizie CCR, textul din Codul Penal să se citească unitar, iar instanțele să aprecieze în funcție de caz aplicarea cauzei de prescripție, conform CCR. Lucrul acesta nu s-a întâmplat și, astfel, putem înțelege cu ușurință de ce, ca români, privim din nou neputincioși spre un sistem care pare că lucrează împotriva noastră.

Probabil, Guvernul a lăsat în mod intenționat situația aceasta în derivă, fiind conștient că de orice inconsistență și greșeală a justiției profită inculpații. Aici regăsim fundamentul problemei: indiferent că lipsa de inițiativă a executivului în a veni cu o nouă reglementare a fost voită sau accidentală, ea denotă ori lipsă de profesionalism, ori intenția de a înșela statul.

În scurta perioadă în care USR s-a aflat la guvernare, fostul ministru al Justiției, Stelian Ion, a lansat în dezbatere publică proiectul de modificare a Codului Penal, dar acesta a fost lăsat uitat de cei care au venit la guvernare după noi.

Am încercat din răsputeri să găsim o soluție la această situație, pentru a împiedica politicienii vizați să scape pe furiș din mâinile justiției, dar nimic nu poate fi realizat fără îndeplinirea numeroaselor și complicatelor proceduri, dar, mai ales, fără voință politică din partea majorității.

Doi români au fost condamnați la închisoare în Belgia pentru că au furat kilometri de cabluri de cupru și alte materiale de pe șantiere, depozite și infrastructură feroviară. Făptașii au fost prinși în iunie anul trecut, după un furt pe un șantier, relatează publicația Nieuwsblad.

Economie 2025-01-07 19:00:46

Cercetătorii de la Google DeepMind au construit un program de inteligență artificială care poate prezice dacă milioane de mutații genetice sunt fie inofensive, fie susceptibile de a provoca boli, într-un efort de a accelera cercetarea și diagnosticarea tulburărilor rare, conform The Guardian.

Economie 2023-09-19 20:43:51

Este puţin probabil ca Rusia să captureze semnificativ mai multe teritorii în acest an, potrivit directorului naţional de informaţii al SUA, Avril Haines, potrivit The Guardian. Haines a declarat, în cadrul unei audieri în Senat, că armata rusă va fi probabil incapabilă să continue nivelul actual de luptă, chiar şi cu posibila capturare a Bahmutului, în condiţiile în care luptele acerbe continuă în oraşul din estul Ucrainei.

Economie 2023-03-08 22:07:44

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat, luni, că organizează, în perioada 20 mai - 27 iunie, o nouă campanie de recrutare şi selecţie pentru cei care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar în Armata României.

Economie 2024-05-20 15:58:44

Purtătorul de cuvânt al PSD, Ştefan Radu Oprea, care se află la Washington, a transmis sâmbătă că a discutat la Departamentul de Stat despre situaţia politică cu Directorul pentru Europa Centrala si de Est, Alan Meltzer şi cu Jessica Warder care are ca responsabilitate România şi a constatat că există determinare la nivelul administraţiei americane pentru ca românii să beneficieze de vize într-un timp cât mai scurt, transmite News.ro. 

Economie 2023-04-29 19:22:03

Kremlinul a afirmat marţi că „o parte semnificativă" a Ucrainei vrea să fie rusă şi că „aceasta corespunde declaraţiilor" preşedintelui american Donald Trump, care a afirmat cu o zi înainte că Ucraina ar putea deveni „rusă într-o zi".

Economie 2025-02-11 12:15:30

Organizația teroristă Hamas a ucis zeci de copii și bebeluși într-un masacru odios comis într-unul dintre ultimele kibbutz-uri recuperate de trupele IDF de la jihadiști, relatează The Telegraph. „Au decapitat copii și femei”, a spus David Ben Zion, adjunctul comandantului unității 71 a IDF.

Economie 2023-10-11 18:55:32

Capitala Rusiei a fost vizată în noaptea de marţi spre miercuri de unul dintre cele mai puternice atacuri cu drone ucrainene din istoria sa, a anunţat miercuri primarul Moscovei, Serghei Sobianin.

Economie 2024-08-22 10:31:27