Pentru localnicii din Roșia de Amaradia, comună afectată serios de minerit, perioada verii nu vine cu niciun fel de restricții când vine vorba de consumul de apă din rețea.
"Localitatea noastră a fost grav afectată de alunecările de teren din cauza lucrărilor de exploatare minieră. Lucrările au afectat inclusiv pânza freactică, motiv pentru care noi a trebuit să forăm sub nivelul de exploatare al unității miniere, să putem ajunge la o pânză freatică bogată. Avem ultimul put forat la 253 de metri. Nu am avut niciodată probleme cu apa și nici nu am impus vreodată restricții. Apa este ieftină, 2 lei metrul cub, oamenii au apometre și plătesc atât cât consumă. Rețeaua e administraă de noi", a declarat primarul din Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman.
"Apă e continuu. Niciodată nu a fost oprită! Avem voie de la primărie să udăm grădinile, ce avem - cartofi, legume, tot", spune un localnic.
"E apă la discreție. Udăm grădinile, porumbii, spălăm mașinile. E și ieftină și ne permitem", a declarat un alt localnic pentru sursa citată.
Întreaga investiție s-a ridicat la aproximativ 700 de mii de lei, iar primăria a accesat fonduri europene în acest sens. Apa care ajunge la localnici este bună și de băut, întrucât sistemul a fost dotat și cu stație de filtrare, mai scrie sursa citată.
