• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-09-20 07:29:49
  • Sursa:
Comuna cu 3 statii de incarcare electrice, dar fara asfalt si canalizare. Fostul primar: Probabil ca de-aia nici nu m-au ales Imagine

Nu au asfalt, dar vor avea stații de încărcare pentru mașinile electrice. Nu este o glumă, ci investiția unui fost primar din județul Gorj, care a reușit să obțină bani, astfel încât în comuna pe care o conduce să fie trei astfel de stații. Are și o explicație: microbuzul școlar este electric, deși, prin sat, oamenii încă umblă cu căruța.

Autoritățile din Căpreni, județul Gorj, au luat în serios recomandările Uniunii Europene de a reduce poluarea și au atras fonduri în valoare de peste jumătate de milion de lei, bani de la bugetul de stat, pentru a monta stații de încărcare electrice. Au omis, însă, că în comună rețeaua de apă și canalizare nu a ajuns încă la toate gospodăriile, iar oamenii încă mai merg pe drumuri de pământ.

"- Mai sunt biciclete, trotinete. - Canalizare?- Nimic.- Apă curentă?- Nu."

"- Apă curentă aveți aici?- N-avem. De unde? Și gaze, tot așa, din '92 ne-a băgat pe o linie moartă niște țevi ca bagă gaze, da' nu e băgat...- N-aveți nici gaze.- Nu."

"- Ce să-ncarce? Curent, dacă e electrică.- Dar sunt mașini electrice aici la dumneavoastră în comună?- Mașini electrice nu sunt. - Asfalt aveți peste tot?- Nu e."

"Una dintre cele 3 stații de încărcare achiziționate de către primăria Capreni va fi amplasată în satul Bulbuceni. Din păcate, însă, drumul care duce la acest sat nu a fost niciodată asfaltat, iar oamenii de zeci de ani sunt nevoiți să meargă în aceste condiții. Spun ei că ar fi fost alte priorități, însă autoritățile locale au decis să amplaseze stații", transmite Anamaria Ianc, jurnalist Digi24.

Fostul primar al comunei, Emil Cătănoiu, spune, însă, că o mașină electrică există în sat, cumpărată tot de primărie: microbuzul școlar și mizează că, în viitor, oamenii își vor cumpăra mașini electrice. Pierzător la alegerile locale din acest an, spune că nu ia în seamă nemulțumirile oamenilor.

"- Oamenii să știți că nu sunt mulțumiți...- Mă rog, e treaba dânșilor, probabil că de-aia nici nu m-au ales. Nu puteam să punem asfalt acum repede, repede și după aceea să tăiem să băgăm canalizare, să băgăm apă", spune Emil Cătănoiu, fostul primar al comunei Căpreni din județul Gorj, care a condus comuna timp de 34 de ani, iar anul acesta a pierdut alegerile locale la o diferență de doar două voturi..

Până când localnicii își vor cumpăra mașini electrice, pe ulițele din sat circulă, din când în când, alte vehicule cu zero emisii de carbon... căruțele

Reporter: Anamaria IancOperator: Ionuț Voinea

Președintele USR, Cătălin Drulă, a declarat luni, în emisiunea Jurnalul de Seară, la Digi24, că Marcel Ciolacu se află în spatele deciziei Biroului Electoral Central de a respinge constituirea Alianţei Dreapta Unită, formată din USR, PMP şi Forţa Dreptei, precizând că liderul PSD „e atât de speriat încât nu vrea să ne lase să candidăm”. 

Economie 2024-03-18 22:26:30

Secretarul de stat american Antony Blinken a ajuns, duminică, la Beijing, fiind primul diplomat american de rang înalt care vizitează China în ultimii cinci ani, pe fondul unor relaţii bilaterale îngheţate şi al unor perspective slabe pentru orice progres în ceea ce priveşte lunga listă de dispute dintre cele mai mari două economii ale lumii, transmite Reuters.

Economie 2023-06-18 08:53:54

Nava care a lovit podul din Baltimore marți dimineață, provocând prăbușirea lui, a fost implicată și într-o coliziune în Belgia, în timp ce părăsea portul din Anvers, în 2016.

Economie 2024-03-26 17:45:51

Riscul producerii unui tsunami există inclusiv în România, atrag atenția seismologii, care pun acest pericol pe seama activității seismice din Marea Neagră. Din acest motiv, autoritățile au modernizat sistemul care detectează fenomenul extrem de periculos și activează alarma pentru ca populația să aibă timp să adăpostească în fața valurilor uriașe.

Economie 2024-11-07 18:59:16

Lanțul de florării Floria continuă extinderea cu un nou concept de franciză în București Mall Vitan, aducând multe avantaje față de florăriile clasice din oraș.

Economie 2024-12-19 10:22:21

Comisia Europeană a anunţat vineri că închide în mod oficial Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) pentru Bulgaria şi România.

Economie 2023-09-15 12:27:42

Opoziţia turcă a convocat vineri seară o „noapte a democraţiei”, făcând apel la o mare demonstraţie pentru a denunţa arestarea primarului Istanbulului, Ekrem Imamoglu, în pofida avertismentului preşedintelui Recep Tayyip Erdogan care a promis că nu va ceda în faţa „terorii străzii”.

Economie 2025-03-21 22:36:40

Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Economie 2025-01-13 19:52:02