• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-01-13 12:12:38
  • Sursa:
„Canaliile traiesc confortabil”. Seful Dumei de Stat propune confiscarea averilor rusilor care au plecat din tara din cauza razboiului Imagine

Preşedintele Dumei de Stat a Rusiei, Viaceslav Volodin, a propus modificarea Codului Penal astfel încât bunurile ruşilor care au părăsit ţara să poată fi confiscate sub acuzaţiile de incitare la extremism, reabilitarea nazismului sau „discreditarea” armatei ruse, relatează postul de televiziune pe internet Nastoiaşcee Vremea.

„Obiectivul acestor oameni este să câştige bunăvoinţă şi să încerce să-şi păstreze starea de bunăstare în străinătate”, a scris Viaceslav Volodin, un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, într-o postare pe Telegram vineri.

Volodin a mai declarat că unii dintre ruşii care au părăsit ţara după declanşarea campaniei în Ucraina „denigrează Rusia, pe locuitorii şi soldaţii săi şi îi susţin în mod deschis pe răufăcători, nazişti şi ucigaşi”, potrivit Nastoiaşcee Vremea, un proiect al Radio Free Europe/Radio Liberty şi Voice of America, preluat de EFE și Agerpres.

Șeful Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus) subliniază că declaraţiile împotriva ţării şi a militarilor săi pot fi considerate „apeluri la extremism, reabilitarea nazismului sau discreditarea forţelor armate”, delicte prevăzute de Codul penal rus.

„După cum arată practica, măsurile de răspuns existente (la aceste infracţiuni) sunt insuficiente”, consideră Volodin, potrivit căruia „canaliile care au plecat trăiesc confortabil” în afara ţării datorită Rusiei şi a veniturilor pe care le primesc din ţară, „permiţându-şi în acelaşi timp să denigreze public Rusia” şi să-i insulte pe soldaţii şi ofiţerii acesteia.

„În această situaţie, ar fi oportun să fie inclusă în articolele respective din Codul penal confiscarea bunurilor pe care ticăloşii le deţin în Rusia, suficiente pentru a compensa prejudiciul cauzat”, a declarat preşedintele Dumei de Stat.

Andrei Klişas, şeful Comisiei pentru legi constituţionale şi construcţia statului din cadrul Consiliului Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus), consideră că este posibilă punerea în practică a acestei idei după modificarea Codului penal.

Mii de ruşi au plecat din ţară spre Armenia, Georgia, Kazahstan, Kîrgîzstan şi Turcia - după ce preşedintele Vladimir Putin a ordonat o „mobilizare parţială” la 21 septembrie trecut - pentru a nu fi trimişi pe frontul din Ucraina.

În ultimul timp, oficiali de rang înalt din Rusia au început să-i numească pe aceştia drept „trădători”, notează postul de televiziune Nastoiaşcee Vremea.

Astfel, fostul preşedintele Dmitri Medvedev a propus ca cei care au fugit din ţară pentru a scăpa de mobilizare să nu mai fie lăsaţi să intre în Rusia „până la sfârşitul zilelor lor”, iar preşedintele Dumei, Viaceslav Volodin, propusese anterior majorarea impozitelor pentru această categorie de cetăţeni.

De la începutul anului 2022, circa 100.000 de specialişti IT au părăsit Rusia, autorităţile de la Moscova încercând în prezent să-i facă să revină în ţară. În acest scop, din decembrie, Ministerul Dezvoltării Digitale rus discută cu reprezentanţi ai societăţilor şi companiilor un pachet de măsuri pentru revenirea lor, între care exceptarea de la recrutarea în armată şi achitarea zborului înapoi în Rusia, relevă Nastoiaşcee Vremea.

Aproximativ 125 de blocuri din Sectorul 3 al Bucureștiului vor rămâne fără apă caldă și căldură în următoarele zilei, după o avarie produsă la Magistrala II Sud.

Economie 2023-12-11 13:44:07

Lituania, Letonia și Estonia anunță că și-au închis complet granițele pentru toate mașinile înmatriculate în Rusia, conform unei declarații a guvernului eston. În conformitate cu liniile directoare ale Comisiei Europene, nimeni nu are voie să treacă graniţa în Estonia cu o maşină cu numere de înmatriculare ruseşti începând de miercuri, ora locală 10:00 potrivit ministerului de interne de la Talinn.

Economie 2023-09-13 16:21:14

Ministerul Apărării Naţionale trimite Republicii Moldova materiale medicale în valoare de 7.302.836,95 lei, în baza contractului de donaţie între statul român prin Ministerul Finanţelor şi Ministerul Apărării al Republicii Moldova, din 29 decembrie 2022, în scopul continuării măsurilor constante de sprijin ale României pentru Republica Moldova.

Economie 2023-01-19 13:05:06

Rasmus Jarlov, preşedintele comisiei de apărare din Parlamentul danez, şi-a prezentat la Sky News, duminică, punctul de vedere cu privire la ceea ce urmează şi la modul în care Ucraina şi Europa pot reveni în discuţiile cu preşedintele american Donald Trump, relatează The Guardian.

Economie 2025-03-02 18:58:45

De la botez, la spital. 17 oameni din județul Bistrița-Năsăud, printre care 10 copii, au ajuns la spital, după ce au participat duminică la un botez. În urma controalelor făcute de autorități, firma de catering care le-a livrat mâncarea a fost amendată cu 67.000 de lei și s-a ales cu activitatea suspendată temporar. Botezul fusese organizat într-un cămin cultural, care nu avea autorizație pentru servirea mesei, informează Agerpres.

Economie 2023-07-11 18:30:16

Taiwanul a salutat duminică formularea „pozitivă şi prietenoasă” cu privire la insulă de pe site-ul actualizat al Departamentului de Stat al SUA, care a eliminat o frază în care, anterior, se afirma că Washingtonul „nu sprijină independenţa Taiwanului”.

Economie 2025-02-16 18:43:35

Belarusul a acuzat, vineri, Polonia că i-a invadat spațiul aerian cu un elicopter militar, care ar fi zburat „la altitudine foarte joasă”, pătrunzând pe o distanţă de 1.200 metri pe teritoriul belarus, transmit Reuters şi AFP, potrivit Agerpres. 

Economie 2023-09-01 21:59:31

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a cerut miercuri tuturor țărilor din lume să depună eforturi pentru a proteja legile internaționale, întrucât „lumea evoluează într-un mod complicat", notează Reuters.

Economie 2022-07-06 09:59:58