• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-06-17 16:51:21
  • Sursa:
Comisia Europeana anunta rezultatul celei mai mari consultari populare in UE: 49 de propuneri si 326 de masuri privind viitorul Europei Imagine

Comisia Europeană a anunțat vineri că a întocmit un plan prin care va transpune în practică rezultatele Conferinței privind viitorul Europei, cel mai mare proces de consultare populară cu privire la viitorul Uniunii Europene. Timp de un an, cetățenii UE au fost consultați cu privire la așteptările pe care le au de Europa, creând împreună o viziune asupra viitorului său. Rezultatul procesului de consultare este un set de 49 de propuneri cuprinzătoare și 326 de măsuri individuale, arată Comisia Europeană într-un comunicat.

După un an de dezbateri, Conferința privind viitorul Europei s-a încheiat la 9 mai 2022. În cadrul ceremoniei de închidere de la Strasbourg, președinții Parlamentului European, Comisiei și Consiliului au primit un raport final din partea participanților la conferință, care conține 49 de propuneri cuprinzătoare, ambițioase și orientate spre viitor și 326 de măsuri individuale.

Propunerile, care acoperă nouă teme cuprinzătoare, s-au bazat pe recomandările făcute de cetățeni în cadrul grupurilor de dezbatere ale cetățenilor europeni și al grupurilor naționale de dezbatere ale cetățenilor, care și-au prezentat ideile prin intermediul Platformei digitale multilingve, potrivit comunicatului CE.

„Conferința a dat rezultate atât în ceea ce privește cantitatea, cât și calitatea propunerilor, însă succesul său va depinde, în cele din urmă, de schimbarea pe care o poate aduce. În acest spirit, Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul s-au angajat prin Declarația comună din martie 2021 să dea curs propunerilor – fiecare în cadrul competențelor sale și în conformitate cu tratatele. Președinta von der Leyen a reiterat acest angajament în cadrul ceremoniei de închidere a conferinței”, menționează comunicatul.

Comunicarea de vineri reprezintă primul pas al procesului prin care Comisia va da curs propunerilor. Comunicarea oferă o evaluare a ceea ce este necesar pentru a da curs propunerilor conferinței, prezintă o imagine de ansamblu a etapelor următoare și cele mai bune modalități de a trage învățăminte din conferință și de a integra democrația participativă în procesul de elaborare a politicilor și a legislației UE. De exemplu, ținând cont de succesul grupurilor de dezbatere ale cetățenilor europeni în cadrul conferinței, Comisia va permite acestor grupuri să dezbată și să facă recomandări pe marginea anumitor propuneri importante, ca parte a procesului mai larg de elaborare a politicilor și în conformitate cu principiile privind o mai bună legiferare.

„Cetățenii europeni ne-au oferit o serie de idei excelente și variate pentru a îmbunătăți Uniunea: 49 de propuneri detaliate și peste 300 de măsuri pentru a ne îmbunătăți viața de zi cu zi și pentru a construi un viitor mai bun. Le-am promis că vom transpune aceste idei în practică. Comunicarea de astăzi reprezintă un prim pas în acest sens. Voi fi întotdeauna alături de cei care doresc să reformeze Uniunea pentru a-i îmbunătăți funcționarea”, a declarat președinta CE, Ursula von der Leyen, potrivit comunicatului 

Pentru ca evaluarea propunerilor să fie credibilă, Comisia consideră că este esențial să se respecte spiritul și litera propunerilor, fără nicio reinterpretare sau selecție. Acest lucru este prezentat în anexa la comunicare. Cele 49 de propuneri sunt împărțite conform acelorași domenii tematice alese în cadrul conferinței, evaluarea Comisiei fiind stabilită pentru fiecare domeniu.

Anexa stabilește patru categorii de răspunsuri: inițiativele existente care abordează propunerile (de exemplu, Legea europeană a climei); cele deja propuse de Comisie, cu privire la care Parlamentul European și Consiliul sunt invitate să adopte acte legislative (de exemplu, noul Pact privind migrația); acțiuni planificate care vor pune în practică ideile prezentate, pe baza unor noi reflecții din cadrul conferinței (de exemplu, Legea privind libertatea mass-mediei); și noi inițiative sau domenii de activitate inspirate de propuneri, care intră în sfera de competență a Comisiei (de exemplu, aspecte legate de sănătatea mintală).

Primul set de noi propuneri va fi anunțat în discursul președintei von der Leyen privind starea Uniunii în septembrie 2022, precum și în scrisoarea de intenție care îl însoțește. Aceste propuneri vor face parte din propunerile care vor fi incluse în programul de lucru al Comisiei pentru 2023 și pentru anii următori. În cadrul acestui proces, Comisia se va asigura că noile reforme și politici și discuțiile privind necesitatea modificării tratatelor nu se exclud reciproc, concentrându-se asupra valorificării la maximum a posibilităților actuale și în același timp rămânând deschisă la modificarea tratatelor acolo unde va fi necesar.

Pentru a informa în continuare cetățenii care au participat la conferință și pentru a menține această dinamică, în toamna anului 2022 va fi organizat un eveniment în cadrul căruia vor fi împărtășite observațiile cu privire la conferință. Acest eveniment ar fi o ocazie de a comunica și de a explica modul în care cele trei instituții ale UE dau curs propunerilor și analizează progresele înregistrate în această etapă a procesului.

„Succesul conferinței privind viitorul Europei s-a datorat dedicației, angajamentului și rigorii tuturor cetățenilor implicați. Ei și-au exprimat viziunea cu privire la viitor și ne-au încredințat cu punerea ei în practică”, a afirmat vicepreședintele CE, Dubravka Suica.

„Cetățenii din întreaga Europă au depus o energie și eforturi imense pentru a prezenta de comun acord aceste 49 de propuneri. Am fost un martor direct al acțiunilor lor, în special în domeniul sănătății. Este acum rândul nostru, în cadrul instituțiilor UE, să depunem aceeași energie și aceleași eforturi pentru a răspunde solicitărilor lor. Prin includerea rezultatelor conferinței în programul de lucru al Comisiei pentru 2023, le putem demonstra în mod clar cetățenilor că nu numai că i-am ascultat, dar i-am și înțeles”, a spus la rândul său vicepreședintele Maros Sefcovic. 

„Conferința privind viitorul Europei ne-a oferit posibilitatea de a-i asculta mai atent pe cetățenii europeni. Acum trebuie să producem rezultate tangibile. Comunicarea de astăzi reprezintă un prim pas în vederea transpunerii în practică a propunerilor și reprezintă o acțiune concretă în urma recomandărilor prezentate de cetățeni”, a arătat vicepreședinta Věra Jourova.

În orientările sale politice din iulie 2019, președinta von der Leyen a solicitat organizarea unei conferințe privind viitorul Europei, ca parte a unei viziuni privind un nou elan pentru democrația europeană – și s-a angajat să dea curs rezultatelor acesteia.

Conferința privind viitorul Europei, care a fost lansată cu ocazia Zilei Europei în 2021, s-a desfășurat timp de un an. A fost un exercițiu paneuropean de democrație deliberativă fără precedent – cel mai mare și mai larg de acest tip. Conferința a reunit persoane de toate vârstele, din toate țările și mediile, iar multe dintre acestea nu au mai colaborat niciodată cu privire la Europa sau nu erau familiarizate cu structura instituțională a Uniunii Europene. Toate aceste persoane au contribuit cu poveștile, perspectivele, limbile și identitățile lor diferite, și-au exprimat așteptările cu privire la Europa și au creat împreună o viziune asupra viitorului său.

Propunerile efectuate în cadrul conferinței includ 326 de măsuri pe care instituțiile UE și statele membre ar urma să le transpună în practică în cadrul a nouă domenii: schimbările climatice și mediul; sănătatea; o economie mai puternică, justiție socială și locuri de muncă; UE în lume; valori și drepturi, statul de drept, securitate; transformarea digitală; democrația europeană; migrația; educația, cultura, tineretul și sportul.

O scrisoare trimisă de la București la Brașov poate face și cinci zile pe drum, în condițiile în care instituția a rămas fără 2.000 de angajați în urmă cu un an și jumătate, a declarat direcrorul Poștei Române, Valentin Ștefan, la emisiuna "În fața ta", de la Digi24.

Economie 2023-02-06 15:15:30

Activista pentru climă Greta Thunberg a fost achitată vineri în procesul de la Londra unde era acuzată de încălcarea Legii de ordine publică, după un protest de anul trecut. Judecătorul i-a achitat și pe ceilalți activiști de mediu acuzați de polițiști de aceeași infracțiune, transmite Reuters.

Economie 2024-02-02 18:36:18

În România, datele statistice confirmă faptul că procesul de achiziție al unei locuințe este în continuare unul accesibil pentru salariați, spre deosebire de situația ce poate fi întâlnită în țările dezvoltate. 

Economie 2024-10-11 20:06:58

Preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat vineri seara că le-a conferit titlul de Erou al Ucrainei generalilor Valeri Zalujnîi, proaspătul comandant demis al armatei ucrainene, şi Kirilo Budanov, şeful spionajului militar ucrainean şi a făcut noi numiri la conducerea armatei, înlocuindu-l pe generalul locotenent Serhii Şaptala de la conducerea Statului Major General.

Economie 2024-02-10 00:05:17

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, a declarat, vineri, în cadrul emisiunii „LIVE cu Alexandru Rotaru”, că a fost creat un mecanism de raportare „mult mai rapid față de Meta, TikTok și Google” a conturilor și conținutului de pe rețele sociale care nu respectă normele naționale și europene.

Economie 2024-11-08 22:27:18

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, va discuta joi cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, care ameninţă cu veto la aderarea Finlandei şi Suediei în NATO, în plină criză ucraineană, scrie AFP.

Economie 2022-05-26 09:13:01

Cea de-a 78-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes a debutat cu un mesaj politic și umanitar puternic. Juliette Binoche, președinta juriului, a adus un omagiu fotojurnalistei palestiniene Fatima Hassouna, ucisă într-un bombardament în Gaza, iar Laurent Lafitte, maestrul de ceremonie, l-a evocat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski, pe care l-a descris drept „un actor devenit războinic”. Robert De Niro, recompensat cu Palme d'Or onorific pentru întreaga carieră, a vorbit despre fragilitatea democrației în Statele Unite și despre rolul esențial al artei într-o lume din ce în ce mai polarizată, relatează News.ro.

Economie 2025-05-13 23:01:01

Incendiul devastator de la Grand Kartal Hotel din Turcia, care a ucis luni cel puțin 76 de persoane, a devenit unul dintre cele mai tragice incidente de acest tip din istoria Turciei, relatează BBC. Supraviețuitorii au povestit că nu au auzit alarmele, iar experții spun că un astfel de bilanț al victimelor nu ar fi fost posibil dacă sistemele de protecție împotriva incendiilor ar fi funcționat corect. Astfel, turcii vor să afle cum s-a putut întâmpla o astfel de tragedie la început de vacanță școlară.

Economie 2025-01-22 16:53:46