• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-09-10 18:40:46
  • Sursa:
Autoritatile din sudul Texasului sunt in alerta, dupa ce un tigru a evadat de la o gradina zoologica din Mexic Imagine

Autoritățile din Texas se tem că un tigru este în libertate pe teritoriul statului, după ce a evadat de la o grădină zoologică din Mexic, relatează The Independent.

Forțele de ordine de pe ambele părți ale graniței dintre SUA și Mexic caută cu disperare un tigru care a scăpat dintr-o grădină zoologică în urmă cu mai multe zile.

Felina, care cântărește peste 200 de kilograme, a evadat din grădina zoologică „Quinta La Fauna” din Reynosa. Orașul este situat aproape de granița cu SUA, în apropierea localității McAllen din Texas.

Departamentul de Poliție de la Reynosa a distribuit fotografii cu tigrul evadat, dar fără să dea detalii despre cum a reușit să scape, potrivit El Financiero. Angajații grădinii zoologice au aflat că tigrul a fugit după ce au descoperit plasa cuștii „distrusă”. Grădina zoologică a fost închisă temporar.

Imaginile publicate de forțele de poliție mexicane arată tigrul ascuns în tufișuri.

Există acum temeri că tigrul mascul a ieșit din orașul Reynosa și a trecut granița în Texas, potrivit Biroului Șerifului din districtul Hidalgo.În postări neverificate de pe Facebook se scrie că tigrul ar fi fost văzut în San Antonio, Texas.Poliția mexicană a anunțat că lucrează în continuare la localizarea felinei.

„Astăzi, am reușit să găsim urme, precum și excremente ale animalului. „Rugăm cetățenii să nu se apropie de tigru”.Poliția din Reynosa a sfătuit publicul să nu încerce să-l captureze.Directorul pentru Protecția Mediului din Reynosa a declarat presei că tigrul a fost văzut sâmbătă seara mergând printre copacii de lângă grădina zoologică, loc unde au instalat capcane.

Acesta a mai precizat că polițiștii au încercat să împuște animalul cu tranchilizant, dar tigrul a reușit să scape și să se ascundă printre copaci.

Până în prezent, animalul a ucis câteva găini în zonă.