Cu mult înainte ca războiul din Ucraina să înceapă, acum aproape un an, Israelul și-a păstrat neutralitatea față de ostilitățile dintre Rusia și Ucraina, relatează CNN. Situația s-ar putea să se schimbe acum, după ce Benjamin Netanyahu a revenit la conducerea țării.

De când a venit la putere la finalul anului 1999, președintele rus Vladimir Putin a făcut tot ce a putut ca să îi curteze pe liderii israelieni.

Putin s-a asigurat mereu că nu va trece niciun an fără să poarte discuții cu prim-ministrul israelian în funcție, negocierile având de obicei loc la una dintre reședințele sale de la Soci sau Moscova. O dată la câțiva ani, liderul de la Kremlin a călătorit la Ierusalim.

Un fost diplomat rus a spus că „Putin respectă puterea și vede Israelul ca o țară puternică cu care vrea să aibă relații bune”.

Același lucru este adevărat și pentru liderii israelieni, în special pentru Benjamin Netanyahu, cel mai longeviv premier din istoria Israelului, care ocupă din nou această funcție de la finalul anului 2022.

Netanayahu a fost atât de mândru de relația sa foarte apropiată cu Putin încât în 2019 a folosit pozele în care cei doi apăreau împreună în timpul campaniei sale electorale, menționând cu mai multe ocazii că relația lor este avantajoasă pentru interesele strategice ale Israelului.

Unul dintre aceste cazuri a fost desfășurarea de trupe rusești în Siria în septembrie 2015 pentru susținerea regimului brutal al președintelui sirian Bashar al-Assad. În doar câteva zile, Netanyahu s-a deplasat la Moscova în fruntea unei delegații militare pentru o întâlnire neprogramată cu Putin.

Cei doi lideri au ajuns la o înțelegere în urma căreia Israelul putea să continue să opereze în spațiul aerian sirian cu condiția să atace doar ținte asociate cu inamicul său, Iran, lăsând astfel forțele lui Assad în pace.

În urma întâlnirii dintre Netanyahu și Putin, s-au pus bazele unui mecanism de evitare a conflictului, care a inclus și o linie telefonică directă între centrul de comandă al Rusiei din Siria și sediul forțelor aeriene ale Israelului.

În 2014, în ciuda presiunilor venite din partea Washingtonului, Israelul a refuzat să se alăture guvernelor occidentale și să condamne anexarea rusească a Crimeei. Israelul a continuat să își păstreze neutralitate în privința Rusiei.

Când Putin a decis să invadeze Ucraina în luna februarie a anului trecut, Netanyahu nu mai ocupa funcția de prim-ministru. Cel care i-a luat locul, Naftali Bennett, nu s-a dezis de politica urmată până atunci de Israel.

Bennett a explicat atunci: „Noi nu suntem în aceeași poziție în care se află alte țări. O avem pe Rusia imediat peste granița noastră cu Siria. Trebuie să luăm în considerare prezența unor mari comunități evreiești atât din Rusia, cât și din Ucraina, care ar putea fi afectate.”

„Și în plus, este util pentru toată lumea să aibă un guvern ca cel al Israelului care are relații bune cu ambele părți și poate servi ca un intermediar”, a spus Bennett.

În primele săptămâni ale războiului, Bennett a pornit într-o misiune de pace în care l-a vizitat pe Putin la Kremlin și a purtat mai multe conversații cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Bennett insistă că „existau 50% șanse de a ajunge la o încetare a focului, dar din păcate [misiunea] a eșuat”. Liderul israelian a susținut însă că intervenția lui a ajutat la intermedierea mai multor armistiții de scurtă durată care au permis evacuarea civililor din zonele de conflict.

Orice speranță de pace s-a disipat de mult. Ucraina a cerut între timp ajutorul Israelului în obținerea de armament, în special sisteme de apărare antiaeriană precum faimosul Iron Dome. Până acum, Israelul a trimis ajutoare umanitare, dar a refuzat să livreze arme.

De când Rusia a început să folosească drone iraniene pentru a ataca obiective din Ucraina, Israelul a fost de acord să ofere Kievului, prin intermediul NATO, informațiile tehnice și de securitate de care are nevoie pentru a răspunde amenințării reprezentate de aceste drone.

Opinia publică – și a liderilor politici – din Israel a fost împărțită. Partenerul de coaliție al lui Bennett, Yair Lapid, a condamnat public crimele de război comise de ruși în Ucraina, iar un general israelian spunea că „frica de Rusia este exagerată și Israelul ar fi putut veni mai mult în ajutorul Ucrainei fără să se teamă de represalii”.

La zece luni după izbucnirea războiului, Netanyahu s-a întors în funcție – și, de data aceasta, este mult mai puțin prietenos cu Putin.

A vorbit o singură dată cu Putin și doar pentru a accepta felicitările primite înainte de inaugurare. În interviurile publicate în presă, Netanyahu a spus că se gândește să își schimbe politica cu privire la războiul din Ucraina, dar nu a specificat alte detalii.

„Netanyahu are două motive imediate ca să schimbe politica și să sprijine Ucraina”, a spus un fost ofițer al serviciilor israeliene de informații. „În primul rând, Rusia și-a diluat mult forțele din Siria întrucât era nevoie de ele în Ucraina. Pericolul pentru Israel din partea lor este acum neglijabil”.

„În al doilea rând, Rusia folosește acum drone și rachete iraniene pe câmpul de luptă, iar Israelul are o ocazie importantă de a livra Ucrainei sisteme de apărare ca să putem vedea cât de bine ar performa într-un război real. Într-o zi s-ar putea să avem de-a face cu aceleași arme iraniene”, a explicat ofițerul.

Un diplomat israelian a menționat un alt motiv pentru care Netanyahu ar lua în considerare sprijinirea în forță a Ucrainei.

Spre deosebire de guvernul Bennett-Lapid, noua sa coaliție de partide de extremă dreapta și ultra-religioase nu este privită cu ochi buni de administrația Biden, care și-a exprimat deja nemulțumirea față de inițiativa guvernului de a schimba legislația țării pentru a slăbi puterile și independența curții supreme.

Secretarul de stat Antony Blinken a vizitat săptămâna trecută Ierusalimul, însă, spre deosebire de alte dăți când a făcut acest lucru în trecut, nu a extins invitația de a vizita Casa Albă pentru prim-ministrul israelian.

O schimbare de atitudine față de Kiev ar putea fi cea mai bună mișcare pentru Netanyahu ca să câștige din nou încrederea Washingtonului.