• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-05-25 11:57:44
  • Sursa:
Ciuca: Romania se retrage din bancile rusesti, Banca Internationala de Cooperare Economica si Banca Internationala de Investitii Imagine

Guvernul aprobă, miercuri, două proiecte de lege în baza cărora va întreprinde demersurile necesare pentru retragerea României din Banca Internaţională de Cooperare Economică și Banca Internaţională de Investiţii, bănci cu acţionariat rusesc, a anunțat premierul Nicolae Ciucă, la ședința executivului. 

"Am decis să ne retragem din cele două bănci rusești, este vorba de Banca Internaţională de Cooperare Economică și Banca Internaţională de Investiţii. Ca atare, prin cele două proiecte asigurăm cadrul legal de retrage și în felul acesta ne respectăm obligațiile asumate în conformitate cu deciziile luate la nivelul  Uniunii Europene la adresa Federației Ruse", a declarat Ciucă. 

Proiectul de lege supus aprobării este cel privind denunţarea Convenţiei privind decontările multilaterale în ruble transferabile şi organizarea Băncii Internaţionale de Colaborare Economică, încheiată la Moscova, la 22 octombrie 1963, şi a Protocolului semnat la Moscova, la 18 decembrie 1990, de modificare a Convenţiei privind decontările multilaterale în ruble transferabile şi organizarea Băncii Internaţionale de Cooperare Economică, precum şi a Statutului acestei bănci.

"Guvernul României va transmite notificarea oficială de denunţare a Convenţiei BICE şi de retragere din acţionariatul băncii. Retragerea din acţionariatul BICE se va face în termen de cel puţin 6 luni de la notificare, conform prevederilor art. IX din Convenţia BICE. Se va urmări coordonarea cu Polonia, Cehia, Slovacia şi Bulgaria în scopul asigurării unei ieşiri simultane din BICE şi stabilirii unor modalităţi similare de ieşire, care să asigure o protecţie corespunzătoare a intereselor statelor membre care se retrag", se arată în expunerea de motive a proiectului.

Tot miercuri, Guvernul adoptă şi un proiect de lege pentru denunţarea Acordului interguvernamental privind înfiinţarea Băncii Internaţionale de Investiţii şi a Statutului acesteia, semnate la Moscova la 10 iulie 1970, şi a Protocolului de modificare a Acordului privind înfiinţarea Băncii Internaţionale de Investiţii şi a Statutului acesteia, semnate la 10 iulie 1970 la Moscova, deschis spre semnare la 8 mai 2014 la Havana şi semnat de România la 1 iulie 2015 la Moscova.

În baza acestui proiect, Guvernul României va întreprinde demersurile necesare pentru retragerea României din Banca Internaţională de Investiţii.

În anii 1960, guvernul spaniol a evacuat un întreg oraș pentru că urma să fie inundat de apele unui nou rezervor. Însă acest lucru nu s-a întâmplat niciodată, scrie BBC.

Economie 2022-08-14 10:19:11

 Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă pe parcursul acestei zile în 25 de judeţe.

Economie 2025-04-22 10:41:55

O fată în vârstă de 11 ani din provincia Prey Veng din sud-estul Cambodgiei a murit din cauza gripei aviare H5N1, a anunţat miercuri Departamentul pentru controlul bolilor transmisibile din cadrul Ministerului Sănătăţii, transmite agenţia Xinhua.

Economie 2023-02-22 19:54:21

Un turist străin a murit, sâmbătă după-amiază, în Munţii Bucegi, după ce a fost lovit de un trăsnet, anunţă Serviciul Salvamont Buşteni.

Economie 2022-07-16 19:39:30

Președintele reales al SUA, Donald Trump, intenționează să reia dialogul cu dictatorul nord-coreean Kim Jong Un, marcând o posibilă schimbare majoră față de politica administrației Biden, potrivit Kyiv Independent. Într-un interviu acordat Fox News, pe 23 ianuarie, liderul de la Casa Albă a afirmat că își dorește să refacă relația cu liderul de la Phenian, pe care l-a descris drept un „tip inteligent” și un actor cheie în alianța tot mai strânsă dintre Coreea de Nord și Rusia, în contextul războiului din Ucraina.

Economie 2025-01-24 15:06:18

Șeful unui think tank american a fost acuzat că a acționat ca agent al Chinei și că a încercat să intermedieze vânzarea de arme și petrol iranian,  au declarat procurorii federali din Manhattan, scrie The Guardian.

Economie 2023-07-11 10:15:13

O delegaţie oficială nord-coreeană condusă de un responsabil economic a plecat spre Iran, a anunţat miercuri agenţia de stat KCNA, într-o vizită rară care, potrivit experţilor, ridică îngrijorări privind intensificarea cooperării bilaterale.

Economie 2024-04-24 09:23:35

Guvernul a aprobat vineri acordarea de ajutoare de urgenţă în valoare de 1,756 milioane de lei pentru sprijinirea a 427 de familii şi persoane singure care se află în situaţii de necesitate din cauza incendiilor sau calamităților naturale, cum ar fi alunecările de teren și fenomenele meteorologice periculoase, transmite Agerpres.

Economie 2023-10-27 15:44:09