„Nu este târziu. Timpul este cât se poate de scurt și avem nevoie ca această decizie să fie luată până la finele săptămânii. Oricare dintre candidați are o șansă. Nu contează ceea ce cred eu, ci contează ceea ce percep locuitorii Capitalei.
În momentul de față, (Sebastian Burduja – n.red.) este opțiunea noastră pentru a candida la această poziție. Are șansa fiecărui candidat. De aici înainte există pentru fiecare dintre candidați șansa de a-și prezenta programul politic, echipa, toate celelalte argumente care sunt folosite în campanie”, a declarat Nicolae Ciucă.
Coaliția rămâne blocată la Capitală între un „meteorit surpriză” și lipsa unei stele proprii care să-i eclipseze pe ceilalți candidați la primărie. Intrarea lui Piedone în cursă le-a dat calculele peste cap. Gabriela Firea nu reușește să adune voturi și de la partenerii PNL, iar Sebastian Burduja e relativ necunoscut și trebuie împins din greu pentru a se apropia de Nicușor Dan. Această radiografie a bătăliei pentru Capitală aparține prim-vicepreședintelui PNL Rareș Bogdan.
Rareș Bogdan a declarat, marți, la sediul PNL, că, în sondajele efectuate să testeze opțiunile de vot pentru alegerile din Capitală, PNL are un bazin electoral de 23-24%, PSD în jur de 30% iar Nicușor Dan 28-29%. Acesta spune că 23-24% din electoratul PNL ar merge spre Nicușor Dan iar în cazul în care liberalii ar susține împreună cu PSD pe Gabriela Firea, 5-6 din 10 votanți PNL s-ar muta ca opțiune către Nicușor Dan. În situația în care PNL și PSD ar susține un candidat liberal, social-democrații ar pierde 5 din 10 votanți în favoarea lui Cristian Popescu Piedone, 4 din 10 ar opta pentru candidatul PNL iar unul din 10 s-ar duce către Nicușor Dan.
