• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-05-08 12:32:43
  • Sursa:
Ciuca, despre reforma pensiilor speciale: „Nu ura va aduce echilibru in sistem”. Asumarea raspunderii, ultima varianta Imagine

Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, a declarat luni, despre reforma pensiilor speciale, că este o chestiune de responsabilitate pe care şi-o asumă cu toţii, iar varianta asumării răspunderii este, din punctul său de vedere, ultima.

„Nu lăsăm moştenire nimic pentru că este o chestiune de responsabilitate pe care ne-o asumăm cu toţii. Varianta asumării răspunderii este, din punctul meu de vedere, ultima”, a precizat premierul Nicolae Ciucă, potrivit News.ro.„Altfel, aşa cum am negociat pe fiecare lege şi cum au fost trecute şi dezbătute în Parlament mi se pare varianta cea mai bună", a mai spus preşedintele PNL, întrebat dacă ia în calcul asumarea răspunderii Guvernului pe reforma pensiilor speciale.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat săptămâna trecută că este gata să treacă legea pensiilor prin asumarea răspunderii în Parlament, dacă aceasta nu va fi aprobată înainte ca el să ajungă prim-ministru.

„Știți părea mea în ceea ce privește pensiile speciale. Sunt și un jalon, România nu are voie să piardă vreun euro din PNRR, cu atât mai puțin să piardă bani că nu a trecut jalonul și legea cu pensiile speciale”, a spus el la o conferință de presă în județul Neamț.

„Dacă ea va trece cât timp sunt președinte al Camerei nu e nicio problemă și avem deja feedback de la Comisie pe lege, că îndeplinește jalonul prins în PNRR. Dacă nu, și avem neîndeplinit acest jalon și voi fi prim-ministru al României, voi veni cu lege de asumare a răspunderii în fața Parlamentului, astfel încât ori trece legea, ori plec eu acasă. Cred că am fost cât se poate de clar”, a mai spus Ciolacu.

Premierul a mai declarat, luni, într-un discurs susținut în cadrul Congresului Organizației de Pensionari, că reforma pensiilor speciale „se impune și asa cum ne-am asumat, o vom face”.

„Câteva cuvinte despre reformele pe care le avem de realizat în domeniul pensiilor speciale și a sistemului de pensii în general. Fără îndoială, o astfel de reformă se impune și asa cum ne-am asumat, o vom face. Vreau să subliniez și să atrag atenția asupra unui lucru foarte important: deși PNL nu a stat la originea pensiilor speciale, vom acționa solidar pentru corectarea acestui dezechilibru din sistemul de pensii”, spune Ciucă.

„Soluția la această stare de fapt este să venim cu modificări legislative prin care să corectăm situația, nu ura va aduce echilibru în sistem, ci deciziile tehnice concrete. Și aici poziția noastră este una foarte clară. Noi milităm pentru aplicarea principiului contributivității. Acest principiu nu anulează pensiile mari. Dimpotrivă. Dar ideea de echitate în sistemul de pensii, din perspectiva PNL, nu ține de uniformizarea pensiilor, discurs care se mai aude, din păcate, în spațiul public, ci de așezarea lor pe merit. Acest lucru este valabil nu doar pentru pensiile speciale, ci pentru întregul sistem de pensii din România”, a mai declarat premierul.

Reforma sistemului public de pensii și aducerea în linie de contributivitate a tuturor pensiilor este prevăzută ca jalon în PNRR. Proiectul de lege a fost adoptat în primă cameră de Senat, urmând să ajungă în Camera Deputaților - decizională.

Unul dintre amendamentele aprobate, depus de coaliţia de guvernare, spune că nicio pensie nu va depăşi veniturile din timpul activităţii.

De asemenea, se introduce un impozit progresiv de până la 15%. Astfel, venitul sub 2.000 de lei nu va fi impozitat, pentru pensiile speciale cuprinse între 2.000 și 6.000 de lei se va aplica un impozit de 10% aplicat diferenței de 4.000 de lei, iar pentru pensiile care depășesc 6.000 de lei se va aplica un impozit de 15%.

Pensiile speciale se vor indexa anual cu rata inflaţiei. În plus, nu se va mai permite cumulul pensiilor speciale, dacă cineva a activat în două sisteme speciale, iar în cazul pensiilor din Apărare se elimină cinci sporuri din baza de calcul pentru pensie.

Însă Comisia Europeană a transmis că Guvernul trebuie să respecte toate observațiile făcute de specialiștii Băncii Mondiale.

Un grav accident rutier a avut loc în județul Vâlcea. Doi copii și șase adulți au ajuns la spital, după ce mașinile în care se aflau s-au ciocnit. 

Economie 2023-07-03 07:42:26

Scene de groază în Constanţa, la trecerea dintre ani. Chiar în momentul în care aveau loc focurile de artificii, un bărbat de 41 de ani aflat pe mijlocul străzii a fost lovit de o mașină de poliție. Agentul aflat la volan nu l-a văzut din cauza fumului creat de petarde şi a ceţii dense. 

Economie 2024-01-02 12:05:29

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, spune că retragerea armatei ruse din Herson nu este umilitoare pentru Vladimir Putin, în condițiile în care rușii se retrag dintr-o provincie pe care dictatorul rus a proclamat-o anexată doar în urmă cu o lună, scrie BBC.

Economie 2022-11-11 16:45:35

PNL va rămâne în istoria alegerilor cu cea mai proastă campanie electorală postdecembristă. Are cel mai slab candidat din competiție, cel mai mare rateu în a capitaliza erorile adversarilor și cea mai incoerentă gândire strategică.

Economie 2024-10-11 23:59:19

Prima și singura terapie din insuficiența cardiacă cu beneficiu de mortalitate dovedit pe tot spectrul fracției de ejecție

Economie 2023-02-08 15:34:17

Psihologul Daniel David, actualul ministru al Educației, explică de ce este un „adversar al ideilor lui Călin Georgescu”, mai ales ale celor care „vin pe linia pseudoştiinţei şi a pseudoreligiei”, într-o postare pe blogul său.

Economie 2025-01-02 16:58:30

ONU a acuzat marţi Israelul că se foloseşte de ajutorul umanitar ca de o „armă” de război în Fâşia Gaza şi că trimite „bombe” în loc de apă şi alimente, transmite AFP, informează Agerpres.

Economie 2025-05-06 15:01:26

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, şi secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, au avut, luni, o convorbire telefonică pe teme de interes prioritar pentru Parteneriatul Strategic bilateral, respectiv în contextul războiului Rusiei contra Ucrainei şi al eforturilor de combatere a efectelor acestuia, arată un comunicat al MAE.

Economie 2023-03-06 20:39:02