• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-01-17 14:54:18
  • Sursa:
Ciolacu, despre reducerea programului de vot in diaspora: Democratic e cand se inchide votul in tara ta, se inchide votul peste tot Imagine

Românii din diaspora au drept de vot timp de trei zile, în comparaţie cu românii din România, iar democratic este atunci când se închide ora de vot în ţara unde sunt alegerile, în acel moment se închide votul peste tot, a declarat, vineri, prim-ministrul Marcel Ciolacu, informează Agerpres.

El a fost întrebat, într-o conferinţă de presă, despre criticile aduse de reprezentanţi ai opoziţiei cu privire la modificarea legislaţiei aferentă alegerilor prezidenţiale, în sensul limitării programului de vot pentru românii din diaspora, în special pentru românii din vestul Europei şi din Statele Unite ale Americii.

„E normal ca liderii opoziţiei să critice puterea. Aşa funcţionează democraţia. În al doilea rând, Guvernul României, eu sunt prim-ministru, nu-s iniţiatorul acestei... iniţiatorul au fost AEP şi Ministerul de Interne. Ştim cu toţii că românii din diaspora au drept de vot timp de trei zile, în comparaţie cu românii din România, pentru că sunt distanţele mari. Ştiţi la fel de bine că cel puţin la ultimele alegeri s-a dublat numărul de secţii de vot, încercând ca românii să nu se deplaseze mai mult de 10-20 km de secţia de vot. Deci, statul român a făcut nişte eforturi suplimentare, corecte şi necesare ca românii din diaspora să poată vota. Niciunde în această lume, în momentul în care în ţara în care se desfăşoară scrutinul, respectiv în speţa noastră - România, se închide procesul de votare, procesul de votare nu mai continuă în alt stat. Nu există în acest moment un exemplu pe care să mi-l arătaţi, asta a fost justificarea pe care am primit-o eu. Nu m-am răzbunat pe nimeni şi nu am de ce să mă răzbun. (...) Democratic este când se închide ora de vot în ţara unde sunt alegerile, în acel moment se închide votul peste tot. Nu este o răzbunare. Eu nu sunt un om răzbunător”, a explicat Marcel Ciolacu.

El a fost întrebat şi despre faptul că în cuprinsul OUG adoptată joi de Guvern a fost introdusă o prevedere „interpretabilă” referitoare la materialele politice publicitare, contestată de reprezentanţi ai unor ONG-uri, potrivit căror s-ar putea ajunge la situaţia ca românii să fie amendaţi pentru o simplă postare pe Facebook care ar îndemna populaţia să aleagă un anumit candidat.

„E o interpretare excesivă. (...) Nu există aşa ceva, dar trebuie cumva să învăţăm din greşelile trecutului. Ştim cu toţii ce s-a întâmplat data trecută cu social media şi cum a existat un abuz. Părerea mea, cea mai mare problemă a fost faptul că AEP a avertizat că un anumit candidat nu este blocat şi are încă acces la anumiţi algoritmi. Restul, toţi ceilalţi candidaţi, au fost blocaţi. Şi cel care gestiona TikTok-ul, în speţă, nu a luat nicio măsură în timp real. Mie acolo mi se pare, venind cu 5% pe cifra de afaceri, o amendă în cazul în care, într-un termen rezonabil, se solicită acest lucru, imediat să se facă, mi se pare cea mai importantă modificare. Nu cred că va fi vreodată cineva amendat. Totuşi, sunt unul dintre apărătorii democraţiei, deoarece, în comparaţie cu dumneavoastră, eu am trăit şi sub comunism şi nu vreau să mă întorc acum. Şi ştiţi la fel de bine, sunt unii care... am spus explicit că este exclus ca în România să se interzică TikTok sau altfel de social media, pentru că - vezi, Doamne! - s-a întâmplat un anumit lucru la alegeri”, a afirmat Ciolacu.

În acelaşi context, el a mai fost întrebat dacă chiar crede că statul român poate amenda, de pildă, compania lui Elon Musk sau Meta, deţinută de Mark Zuckerberg, cu miliarde de euro, în condiţiile în care respectivele companii nu sunt obligate să respecte legislaţia locală.

„Da. Dacă avem legislaţie, da. Veţi vedea că am început toate demersurile şi din Ministerul de Externe şi către Comisie. Ştiţi foarte bine că, în ceea ce priveşte alegerile din România, a fost o anchetă la nivelul Comisiei Europene”, a spus Ciolacu.

Executivul a stabilit joi, în ordonanţa de urgenţă privind alegerile prezidenţiale, ca votul în străinătate să se desfăşoare trei zile, secţiile de vot urmând să se închidă în 4 mai, la ora 21,00, ora României, nu la cea locală, cum era până acum.

Douăzeci de senatori americani, republicani şi democraţi, au anunţat duminică un acord asupra unui cadru legislativ privind folosirea armelor de foc, în contextul recentelor masacre care au şocat Statele Unite, relatează presa internațională.

Economie 2022-06-12 21:18:47

În anii 90, pentru establishmentul românesc, 4 iulie, sărbătorirea Independenței SUA, nu reprezenta aproape nimic. Țara era izolată de Iliescu și FSN-PDSR-PSD, parteneriatul transatlantic era ceva într-o limbă străină. Nici nu era pronunțat. Astăzi, 4 iulie este un bilanț care ne amintește, anual, ce am mai adăugat acestei relații atât de complexe.

Economie 2022-07-04 17:44:24

Giganții tehnologiei din China, Baidu și Alibaba, au șters numele Israelului de pe hărțile digitale accesibile prin motoarele lor de căutare, potrivit Wall Street Journal, care raportează faptul că această decizie se potrivește cu diplomația neclară a Beijingului cu privire la conflictul Israel-Hamas.

Economie 2023-11-02 08:00:44

Ministrul ceh de externe, Jan Lipavský, a ridiculizat așa-numita „încetare a focului de Paște” a Rusiei în Ucraina, comparând-o cu cineva care declară greva foamei în timp ce mănâncă în secret dulciuri.

Economie 2025-04-20 19:07:34

Armata Ucrainei revendică un nou atac devastator asupra trupelor ruse, la Ciulakivka, oraş din regiunea Herson, în urma căruia aproximativ 500 de soldaţi ruşi au fost ucişi sau răniţi. Pe de altă parte, Ministerul rus al Apărăii a revizuit la 89 de morți numărul soldaților uciși după bombardamentul asupra școlii de la Makiivka, în estul Ucrainei. Miercuri, în toată Ucraina se aud sirenele antiaeriene, în timp ce în continuare în Bahmut se duc lupte grele.

Economie 2023-01-04 22:53:14

Protestul fermierilor şi transportatorilor, aprobat pentru ziua de duminică, va avea loc în intervalul 09.30 – 22.00, anunţă Primăria Capitalei, care a precizat şi traseele pe care se vor deplasa vehiculele până în Piaţa Constituţiei, informează news.ro.

Economie 2024-01-20 13:51:32

Domnule ministru,

Economie 2022-12-19 15:13:30

Președinta USR, Elena Lasconi, l-a atacat dur vineri pe Nicușor Dan, într-o intervenție la Digi24, afirmând că nu știe la ce s-a gândit primarul Capitalei atunci când a decis să candideze la alegerile prezidențiale. Ea îl compară cu fostul candidat independent la presedinție Călin Georgescu și spune despre edilul Capitalei că „seamănă cu mirajul altui independent care vrea să ne salveze”. 

Economie 2025-02-07 20:51:46