• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-07-30 13:46:53
  • Sursa:
Ciocolata se scumpeste: Pretul boabelor de cacao a atins cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu Imagine

Iubitorii de ciocolată au primit o veste proastă săptămâna aceasta: va deveni mai scump să îşi satisfacă pofta, transmite Bloomberg. Costul boabelor de cacao angro a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu iar producătorii pariază că preţurile pentru acest ingredient crucial al ciocolatei vor rămâne la un nivel ridicat până la finele lui 2024. Motivul principal este scăderea producţiei în Vestul Africii, o regiune care este responsabilă pentru două treimi din recolta mondială de boabe de cacao.

Ploile torenţiale şi un dăunător care afectează arborii de cacao au devastat culturile din Vestul Africii, provocând îngrijorări cu privire la aprovizionare. De asemenea, activitatea de procesare de boabe de cacao (o activitatea crucială pentru producţia de ciocolată) a scăzut şi ea la nivel mondial, ceea ce sugerează că fabricile au probleme în a obţine volume adecvate de materie primă, potrivit lui Fuad Mohammed Abubakar, director la Ghana Cocoa Marketing Company UK, citat de Agerpres. Această situaţie i-a făcut pe directorii de la o serie de mari producători de ciocolată, precum Lindt & Spruengli AG şi Hershey Co., să lanseze zilele trecute un avertisment că noi majorări de preţuri nu pot fi excluse, deşi consumatorii au deja probleme în a suporta costurile şi aşa mărite pentru produsele lor.

"Este clar că suntem într-o situaţie tensionată. Am putea vedea cum producătorii de ciocolată introduc batoane cu dimensiuni mai mici şi posibil preţuri mai mari", susţine Paul Joules, analist la banca Rabobank.

Recolta de boabe de cacao a Coastei de Fildeş, cel mai mare producător mondial, ar urma să fie în acest an cu până la o cincime mai mică decât cea de anul trecut şi autorităţile din această ţară au suspendat contractele de vânzări care obligă fermierii să livreze boabele la un anumit moment specific în viitor. În Ghana, al doilea mare producător mondial de cacao, producţia ar urma să scadă sub media multianuală.

Aceasta este posibil să creeze al treilea an consecutiv în care lumea se va confrunta cu un deficit de aprovizionare cu boabe de cacao şi există posibilitatea ca situaţia să se repete şi anul viitor, susţine Paul Joules. Un fenomen meteo El Nino ameninţă să afecteze şi mai mult producţia, tocmai într-un moment în care fermierii se luptă cu un virus care le afectează arborii de cacao.

Chiar dacă pandemia a dus la o încetinire a cererii globale de ciocolată şi la constituirea de stocuri de boabe cacao, revenirea consumului şi doi ani în care a existat un deficit de aprovizionare au redus semnificativ stocurile. Pentru unele companii, efectele majorării preţurilor angro ar putea să se resimtă abia acum, graţie activităţilor precedente de protejare care le-au permis să evite majorări consistente de preţuri.

"Pentru majoritatea jucătorilor, impactul majorărilor semnificative ale cotaţiilor futures la cacao se va resimţi abia în a doua jumătate a lui 2023", a declarat recent directorul financiare de la Lindt, Martin Hug. Potrivit acestuia acei producători care resimt presiuni suplimentare pe partea de costuri "cel mai probabil vor simţi nevoia să îşi ajusteze preţurile".

Iranul şi Arabia Saudită au convenit să reia relaţiile diplomatice, a anunţat media de stat iraniană, citând un comunicat comun al celor două state. Dialogul dintre cele două țări, care au rupt relațiile în urmă cu peste șapte ani, a fost intermediat de China, care, potrivit analiștilor, își face pași tot mai apăsați pentru consolidarea rolului de lider în regiunea Orientului Mijlociu. Restabilirea relațiilor între cele două țări va avea consecințe globale, de la conflictul din Yemen, unde fiecare parte susține câte o tabără, până la Casa Albă, care este un aliat al saudiților, dar inamic declarat al Teheranului.

Economie 2023-03-11 08:20:41

World Boxing va introduce testarea obligatorie pentru determinarea sexului pentru toţi sportivii care participă la competiţiile sale, a anunţat vineri organismul, adăugând că Imane Khelif, campioana olimpică la categoria welter feminin de la Jocurile Olimpice de la Paris, nu va avea dreptul să concureze până când nu va fi supusă unui astfel de test, relatează Reuters.

Economie 2025-05-31 00:13:45

Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, l-a întâmpinat, vineri, la București, pe ambasadorul agreat al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România, Giles Portman, cu ocazia prezentării copiilor scrisorilor de acreditare, transmite MAE într-un comunicat de presă.

Economie 2023-11-17 21:24:58

Coreea de Nord trebuie să fie pregătită să lanseze lovituri nucleare pentru a „descuraja” declanșarea unui război, a spus dictatorul de la Phenian, luni, după ce a acuzat Statele Unite și Coreea de Sud că își accentuează exercițiile militare în peninsulă, relatează CNN.

Economie 2023-03-24 08:48:26

Statele Unite şi Iranul anunţă progrese în urma celei de-a treia runde de negocieri în dosarul nuclear iranian, sâmbătă, în Oman, şi se angajează să continue negocierile pentru a ajunge la un acord care să relaxeze tensiuni tot mai mari în Orientul Mijlociu, relatează AFP, preluată de news.ro.

Economie 2025-04-26 22:11:26

Guvernul Israelului a aprobat vineri o ordonanţă de urgenţă care prevede închiderea temporară a canalului de ştiri Al Jazeera în această ţară, relatează agenţia israeliană de presă TPS, conform Agerpres. 

Economie 2023-10-20 16:37:19

Actriţa americană Scarlett Johansson s-a declarat "şocată" şi "furioasă" de "strania" asemănare dintre vocea unui chatbot lansat pentru a face ChatGPT mai conversațional, opțiune vocală numită Sky, şi vocea sa.

Economie 2024-05-21 10:09:24

Grevă generală la Poșța Română. Angajații își opresc azi activitatea și acuză deja presiuni din partea conducerii. În acest scandal însă, milioane de pensionari ar putea avea de suferit: riscă să-și primească pensiile mai târziu. Conducerea Poștei Române susține că a făcut o ofertă ca cei cu salariul minim să primească în jur de 400 de lei în plus, dar că această ofertă a fost refuzată.

Economie 2024-04-01 19:51:51