Reclamantul, Max Beeler, a precizat că soţia lui a murit într-un accident în 1994, iar el şi-a părăsit atunci locul de muncă pentru a-i creşte singur pe cei doi copii ai lui, care aveau vârstele de un an, respectiv de patru ani. El a putut să beneficieze de o pensie de urmaş pentru văduvi până la majoratul celui de-al doilea copil, însă plăţile au încetat atunci când fiica lui cea mică a ajuns la vârsta de 18 ani.

Or, conform legii elveţiene, într-o situaţie inversată, atunci când partenerul supravieţuitor este o femeie, aceasta poate să beneficieze de pensia de urmaş, plătită văduvelor, până la sfârşitul vieţii sale.

Reclamantul a sesizat CEDO, considerând că a suferit o discriminare în raport cu văduvele din ţara lui, care, în aceeaşi situaţie nu şi-ar fi pierdut dreptul la pensia de urmaş.

Guvernul elveţian a considerat că este „încă justificat să se bazeze pe prezumţia conform căreia soţul asigură întreţinerea financiară a soţiei sale, mai ales atunci când aceasta are copii, şi, prin urmare, să acorde văduvelor o protecţie superioară celei acordate văduvilor”, scrie AFP, citată de Agerpres.

Însă CEDO, ai cărei judecători s-au reunit în cadrul Înaltei Camere, cea mai importantă instanţă a sa, a subliniat că „doar considerentele foarte puternice o pot determina să considere compatibilă cu Convenţia o diferenţă de tratament bazată pe sex şi că marja de apreciere de care dispun statele pentru a justifica această diferenţă este mică”.

Ca urmare, CEDO consideră că Guvernul elveţian nu a demonstrat că existau „motive deosebit de solide şi convingătoare pentru a justifica o diferenţă de tratament bazată pe sex şi care a fost denunţată de reclamant”.

Din acest motiv, CEDO a stabilit că „inegalitatea de tratament a cărui victimă a fost reclamantul nu se întemeiază pe o justificare rezonabilă şi obiectivă”.

Elveţia va trebui să îi plătească lui Max Beeler daune morale de 5.000 de euro şi cheltuieli de judecată în valoare de 16.500 de euro.