• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2013-08-28 13:51:47
  • Sursa:
Cinci eliminati in Timis, din cauza telefonului mobil, la Bacalaureat! Imagine

În Timiş peste 1.400 de candidaţi au susţinut proba la Matematică şi alţi aproape 200 la Istorie. Ce spun cei care s-au încumetat să dea examenul? ”Materie uşoară, faţă de anii precedenţi a fost bine. Nu dau prima dată, a fost bine”, ”Am picat prima dată, am luat 4 la istorie. Acum sper că iau 7 sau 8”, a cules echipa Digi24 Timișoara câteva opinii.

”La matematică, prezenţi - 978, neprezentaţi- 377. La Istorie prezenţi - 153, absenţi - 26. Totul a decurs conform planului, subiectele au venit la timp dar din păcate am avut cinci eliminaţi şi azi”, ne-a declarat Aurelian Sima, inspector şcolar general adjunct în Timiş.

Bacalaureatul continuă în 30 august cu ultima probă, cea la alergere a candidaţilor. Absolvenţii pot alege materii precum fizică, biologie, chimie sau geografie. Primele rezultate oficiale ale bacalaureatului de toamnă vor fi făcute publice în 2 septembrie. Tot atunci, cei nemulţumiţi vor putea depune şi contestaţii. Recorectarea lucrărilor se face timp de două zile, după care, în 5 septembrie vor fi afişate şi rezultatele finale ale bacalaureatului de toamnă din acest an.

reporter: Sorina Covleaoperator: George Ștefănițăeditor web: Călin Țenche