• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-09-22 08:25:49
  • Sursa:
China cere statelor lumii sa nu i se subestimeze „vointa ferma” fata de „reunificarea” cu Taiwan Imagine

China a cerut joi ONU să nu i se subestimeze „voinţa fermă” cu privire la Taiwan, asigurând în acelaşi timp că Beijingul preferă o „reunificare” paşnică, scrie AFP, preluată de Agerpres. 

De la tribuna Adunării Generale a ONU, vicepreşedintele chinez Han Zheng a repetat poziţia chineză potrivit căreia Taiwanul este o „parte inalienabilă” a Chinei. 

„Nimeni nu ar trebui să subestimeze hotărârea puternică, voinţa fermă şi puterea poporului chinez pentru a garanta suveranitatea şi integritatea sa teritorială”, a declarat el. 

„Realizarea reunificării complete a Chinei este o aspiraţie a tuturor fiilor şi fiicelor naţiunii chineze”, a subliniat vicepreşedintele chinez. 

„Vom continua să lucrăm pentru reunificarea paşnică cu mare sinceritate şi efort”, a mai spus el. 

Aproape toate statele recunosc Beijingul, şi nu Taipeiul, dar SUA sunt cel mai puternic aliat al insulei şi îi furnizează în special un sprijin militar substanţial. 

Unii responsabili americani şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la dorinţa Chinei de a prelua insula cu forţa, mai ales dacă Taiwanul îşi declară oficial independenţa. 

Experţii sunt de părere că Beijingul ar putea învăţa lecţii de la Ucraina, la un an şi jumătate după invazia rusă. 

În ce priveşte conflictul din Ucraina, China încearcă să se poziţioneze ca ţară neutră, în ciuda sprijinului său declarat pentru Kremlin. 

Han Zheng a cerut „încetarea ostilităţilor şi reluarea negocierilor de pace” cu privire la Ucraina. 

„China sprijină toate eforturile care conduc la o soluţionare paşnică a crizei ucrainene şi este pregătită să continue să joace un rol constructiv” în favoarea păcii, a asigurat el. 

Vicepreşedintele chinez s-a întâlnit la începutul acestei săptămâni cu secretarul de stat american Antony Blinken, un nou efort de a tempera relaţia tumultoasă dintre cele două puteri.

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, joi seara, că se gândește dacă este cazul să își închidă contul pe care îl are la o bancă austriacă.

Economie 2022-12-15 22:13:03

România va primi studenți din statele africane pe care îi va învăța cum să lupte eficient cu schimbările climatice. Invitată la Interviurile Digi24.ro, Consilierul de Stat pentru Climă și Sustenabilitate, Alexandra-Maria Bocșe, a declarat că programul ar putea începe chiar în viitorul an universitar. 

Economie 2022-11-17 18:03:20

Mariana, o pacientă în vârstă de 55 de ani, a venit din Italia, unde locuiește de ceva timp, pentru a se trata în România. Femeia se confrunta de mulți ani cu o afecțiune frecvent întâlnită, doar că, în cazul ei, situația părea să fie mai complicată.

Economie 2024-03-18 10:34:14

Decizia preşedintelui Joe Biden de a-i permite Ucrainei să lovească ținte din Rusia cu rachete cu rază lungă de acţiune fabricate în SUA a provocat consternare în rândul unora dintre aliaţii preşedintelui ales Donald Trump, relatează BBC.

Economie 2024-11-19 08:42:44

Un medic de la Institutul Oncologic din Capitală este audiat, miercuri, la sediul Poliţiei judeţene Dâmboviţa, într-un dosar de ucidere din culpă. Medicul este suspectat că a uitat o compresă într-o pacientă pe care a operat-o, femeia decedând în urma unei septicemii. Miercuri dimineaţă, poliţiştii au făcut percheziţii la locul de muncă al medicului şi la locuinţa acestuia, transmite News.ro.

Economie 2024-05-15 14:15:50

Ion Tăbîrță, analist politic din Republica Moldova a vorbit, luni, la Interviurile Digi24.ro, despre alegerile prezidențiale de peste Prut și ce urmează după victoria Maiei Sandu. Din punctul său de vedere, Federația Rusă nu va abandona lupta pentru a readuce statul vecin în zona sa de influență și „își va intensifica acțiunile contra Republicii Moldova”.

Economie 2024-11-04 15:50:35

Ministerul Afacerilor Interne a anunțat că au fost eliminate peste 160 de conturi de TikTok care utilizau ilegal însemne, denumiri sau elemente grafice asociate Poliţiei Române ori altor structuri ale ministerului şi face apel la oameni să verifice sursa înainte de a distribui conţinut pe reţelele de socializare.

Economie 2025-05-18 14:17:43

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, consideră că românii din țară și cei din diaspora își doresc un președinte mai puțin dependent de partidul său politic și susține că un candidat independent poate câștiga alegerile prezidențiale din 2024. Favorit în sondaje, Geoană a spus, vineri seară, în cadrul emisiunii LIVE cu Rotaru și Kiss, de la Digi24, că „pentru prima oară în 30 de ani lumea din România ar prefera altceva, pe altcineva, cu un alt mod de operare”. În ce privește o candidatură la prezidențiale, Geoană spune că discuții în acest sens vor exista după ce „termină jobul la NATO”.

Economie 2023-11-24 20:38:36