• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-01-16 22:10:22
  • Sursa:
Mai multe organizatii trag un semnal de alarma dupa modificarea legii electorale. „Ar putea afecta libertatea de exprimare” Imagine

Mai multe organizații neguvernamentale au avertizat, cu privire la ordonanța de urgență adoptată joi de Guvern prin care a fost stabilit calendarul prezidențialelor și reguli privind campania electorală, că sub prevederi introduse de Executiv fără a exista o dezbatere publică. Reprezentanții societății civile mai spun că multe aspecte din actul normativ ar putea afecta drepturi fundamentale ale cetățenilor și sunt „o amenințare la adresa libertății de exprimare”.

„Elaborarea și discutarea netransparentă și fără consultarea actorilor cheie a unor reguli fundamentale legate de organizarea alegerilor din luna mai este de neacceptat. Proiectul nu a fost pus în dezbatere publică și nici nu a ajuns pe masa Consiliului Economic și Social. Reamintim că, în conformitate cu cadrul legal în vigoare, etapa consultării publice este obligatorie și premergătoare traseului instituțional”, arată comunicatul de presă al celor 11 ONG.

Sursa citată mai spune că, până la acest moment, nici autoritățile publice responsabile cu organizarea alegerilor (MAI și AEP), nici structurile de securitate care au semnalat nereguli, nu au publicat un raport privind cauzele și implicațiile respectivelor nereguli.

„Președintele Autorității Electorale Toni Greblă a declarat chiar că ar fi organizat alegerile impecabil, ignorând o singură problemă fundamentală – faptul că au fost anulate, inclusiv din motive care țin de eșecul controlului finanțării electorale. În absența unei astfel de analize, este foarte dificil să evaluăm dacă măsurile propuse de Guvern răspund problemelor identificate”, mai spune sursa menționată.

Reprezentanții organizațiilor guvernamentale spun că încrederea oamenilor în procesul electoral a scăzut îngrijorător, iar autoritățile publice trebuie să își asume erorile făcute în primul tur al alegerilor prezidențiale și să vină cu un cadru legal clar și previzibil care să permită condiții egale tuturor candidaților.

„Având în vedere că încrederea publică în procesul electoral a scăzut îngrijorător de mult și contextul social este încă inflamat după anularea alegerilor prezidențiale precedente, organizațiile semnatare subliniază importanța discutării publice a tuturor aspectelor critice legate de reglementarea noilor alegeri.  Autoritățile publice trebuie să identifice și să își asume erorile făcute în primul tur și să propună un cadru legal clar și previzibil care sa permită o dezbatere electorală reală și echitabilă în mediul online, oferind condiții egale tuturor candidaților – și nu o limitare suplimentară și excesivă a comunicării politice. Aceasta nu este o sarcină ușoară mai ales în contextul mediului digital – de aceea este importantă transparența și explicarea principiilor și a procesului propus”, mai arată comunicatul de presă.

Organizațiile neguvernamentale consideră că este „inacceptabil ca Guvernul să adopte un astfel de act normativ fără o dezbatere publică reală și fără o analiză care să plece de la acele aspecte care au afectat primul tur de scrutin anulat”.

La o prima lectură rapidă pe textul scurs de presa, sunt multe aspecte din proiectul propus care pot afecta drepturi fundamentale cum ar fi libertatea de exprimare, sau care intra în conflict direct cu acte normative deja existente – Regulamentul DSA sau Legea nr. 334 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale.

Reprezentanții societății civile reclamă că Articolul 15 din Ordonanța adoptată joi de guvern este neclar.

„De exemplu, art. 15, în forma apărută în mass-media, pare a reglementa inclusiv o postare personală pe o rețea socială, făcută de o persoană privată, sau o poza personală cu candidatul favorit. Nu este clar din formularea acestui articol că reglementările s-ar referi exclusiv la materiale publicate de către un actor politic sau în numele acestuia, așa cum prevede Regulamentul european privind publicitatea politică. Legislația privind campania online este deja complexă și restrictivă pe alocuri. Este crucial ca reglementarea comunicării în timpul campaniei electorale să nu aducă atingere libertății de exprimare a cetățenilor obișnuiți care se exprima pe rețelele sociale. O definiție atât de largă a publicității politice în art. 15 reprezintă o amenințare la adresa libertății de exprimare deoarece impune norme restrictive privind conținutul care nu ar trebui să intre în sfera publicității politice. De aceea, acest articol trebuie modificat”, spune sursa menționată.

În plus, OUG introduce reglementări privind publicitatea politică care intră în contradicție cu legislația privind finanțarea campaniei electorale și cu cea privind organizarea alegerilor, ceea ce creează și mai multă confuzie.

Organizațiile neguvernamentale atrag atenția și asupra amenzilor pentru marile platforme de socializare prevăzute în ordonanța de urgență adoptată „în pripă”, de Guvern.

„De asemenea art. 16 (7) din text, care prevede amenzi substanțiale pentru marile platforme, pare a ignora că reglementarea acestora se face – conform Regulamentului UE DSA, citat chiar în text – direct de către Comisia Europeană, iar instituțiile românești nu pot da amenzi unor entități juridice care nu sunt înregistrate în România”, conform sursei menționate.

Aspectele privind transparența finanțării politice electorale rămân nerezolvate, spun cele 11 ONG

În același timp, alte aspecte fundamentale legate de transparența finanțării politice și electorale rămân nerezolvate: tipurile de materiale permise în timpul campaniei, bugetele masive din subvenții, transparența și verificarea reală a cheltuielilor din campanie, publicarea unor rapoarte de finanțare intermediare, etc.

„Ne exprimăm regretul că Guvernul alege să aplice aceleași metode opace de guvernare, într-un astfel de context politic și social, în care încrederea cetățenilor în partidele tradiționale și în instituțiile statului s-a prăbușit, iar aceasta nu poate fi reconstruită decât cu deschidere din partea acestora. Fără o dezbatere publică reală autoritățile adoptă în pripă un act normativ care riscă să restricționeze opiniile politice și dezbaterile legitime care trebuie să existe în societate”, conchide scrisoarea.

Scrisoare e semnată de următoarele organizații non-guvernamentale: Expert Forum, ApTI – Asociația pentru Tehnologie și Internet, ActiveWatch, Centrul pentru Inovare Publică, Centrul pentru Studiul Democrației, Miliția Spirituală, Asociația Respiro Human Rights Research Centre, Centrul pentru Resurse Civice, Maria Krause, expert electoral independent, CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică, Centrul pentru Jurnalism Independent.

PSD a decis să intre la guvernare fiindcă situaţia ţării devenise „dramatică”, a declarat joi preşedintele partidului social-democrat, Marcel Ciolacu, la prezentarea în Parlament a bilanţului celor 6 luni de guvernare în coaliţie.

Economie 2022-05-26 19:19:39

Marcel Ciolacu a anunțat astăzi, înaintea ședinței de guvern, că executivul va aproba mandatul de negociere pentru contractul de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții, în valoare de 600 de milioane de euro, care vor merge pentru finalizarea Autostrăzii Moldovei.

Economie 2023-11-09 14:58:57

După 70 de ani de domnie, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii este omniprezentă în viața britanicilor, care îi simt zilnic prezența fie direct - prin portretele de pe monede, bancnote, timbre -, fie indirect - prin diverse simboluri regale aplicate pe o serie de obiecte sau produse comerciale. Odată cu dispariția ei, aceste portrete și simboluri vor fi înlocuite cu cele ale regelui Charles al III-lea, scrie BBC.

Economie 2022-09-09 17:16:17

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi tentative de fraudă, prin mesaje primite într-o aplicaţie în care victimele sunt îndemnate să voteze online pentru a ajuta un participant la un presupus concurs sau competiţie artistică. Mai multe persoane din judeţul Suceava au primit astfel de solicitări în ultima săptămână, însoţite de un link maliţios prin care erau redirecţionate pe un site, unde li se cerea să introducă un cod PIN, după care autorii preluau controlul asupra contului aplicaţiei de mesagerie. Ulterior, aceștia trimiteau mesaje aleatoriu unor contacte din agenda victimei, solicitând sume de bani împrumut.

Economie 2025-02-23 14:29:53

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că a fost lansat un apel la grevă pentru 14 noiembrie, când salariaţii din sectorul transporturilor aeriene franceze se vor întâlni în faţa Adunării Naţionale, între orele locale 11:00 şi 13:00.

Economie 2024-11-14 12:27:49

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, la începutul şedinţei de Guvern, că două mari companii americane vor intra în România, una urmând să preia o fabrică de amidon, iar cealaltă să lucreze în proiectul Neptun Deep.

Economie 2025-03-06 11:56:50

Rusia suferă pierderi grele în regiunea Doneţk în urma contraofensivei forțelor Kievului şi pregăteşte noi atacuri masive asupra infrastructurii energetice civile ucrainene, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. El a spus că sunt 4,5 milioane de oameni fără curent electric. Le-a transmis ucrainenilor că trebuie să reziste și să treacă peste această iarnă. Între timp, primarul Kievului i-a avertizat pe locuitorii capitalei că ar putea rămâne complet fără căldură și electricitate. Pe de altă parte, imagini din satelit arată 1.500 de morminte noi săpate într-o zonă de gropi comune lângă orașul Mariupol. Ucraina a anunţat luni că a primit din partea SUA, Spaniei şi Norvegiei noi sisteme de apărare antiaeriană.

Economie 2022-11-07 21:40:01

Primul tren electric inter-regional din setul celor 37 contractate de Alstom va părăsi miercuri fabrica din Katowice, Polonia, şi va ajunge la Curtici sâmbătă seara. Este primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani şi după trecerea a 40 de ani de la achiziţia ultimului tren electric.

Economie 2023-11-28 21:34:33