• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-08-12 07:34:28
  • Sursa:
Ceremonia de inchidere a Jocurilor Olimpice de la Paris. Drapelul Romaniei a fost adus in arena de Mihaela Cambei Imagine

Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic, Thomas Bach, a declarat închise Jocurile Olimpice de la Paris, duminică seara, pe Stade de France, unde a avut loc ceremonia de închidere.

Ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de la Paris are loc, duminică seara, pe Stade de France. Foto: Profimedia Images Deschide galeria foto

Ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de la Paris a început, duminică seara, pe Stade de France. Ceremonia a început în Grădinile Tuileries, unde arde flacăra olimpică, Zaho de Sagazan şi corul Academiei Haendel-Hendrix interpretând melodia ''Sous le ciel de Paris'', de Edith Piaf.

După 16 zile în care au fost întreceri şi au fost acordate medalii la 329 de probe, Stade de France găzduieşte ceremonia de închidere, spectacolul, care poartă numele de ''Amintiri'' (Records), fiind regizat de acelaşi Thomas Jolly, care a supervizat şi ceremonia de deschidere.

Peste 70.000 de spectatori sunt în tribunele arenei pariziene, în care vor evolua 270 de artişti şi interpreţi.

Înotătorul francez Leon Marchand (patru medalii de aur şi una de bronz), unul dintre starurile Jocurilor de la Paris, a apărut în Grădinile Jardins Tuileries, şi a preluat flacăra olimpică într-un felinar, pentru a o transporta pe Stade de France.

Pe Stade de France, preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic, Thomas Bach, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au salutat publicul, iar Orchestra Divertimento a interpretat imnul Franţei, La Marseillaise, reorchestrat de Victor le Masne.

Apoi delegaţiile ţărilor participante au ieşit împreună pe Stade de France, drapelul României fiind purtat de halterofila Mihaela Cambei, medaliată cu argint la cat. 49 kg.

Delegaţia Statelor Unite a ocupat primul loc în clasamentul final pe medalii al Jocurilor Olimpice de la Paris, în timp ce România s-a clasat pe 23.

România a încheiat participarea la Jocurile Olimpice de la Paris cu nouă medalii, dintre care trei de aur, patru de argint şi două de bronz.

Aur au câştigat înotătorul David Popovici la 200 metri liber, canotorii Andrei Cornea şi Marian Enache la dublu vâsle masculin şi echipajul feminin de opt plus unu (Maria Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuţa Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş, Victoria Ştefania Petreanu).

Argintul a fost obţinut de Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş la dublu vâsle feminin, Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel la dublu rame feminin, Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc la dublu vâsle feminin - categorie uşoară, precum şi de halterofila Mihaela Cambei la cat. 49 kg.

Bronzul a fost cucerit de David Popovici la 100 metri liber şi de gimnasta Ana Maria Bărbosu la sol, în urma deciziei TAS.

Aceasta este cea mai bună clasare a României în ierarhia pe medalii din 2008 (Beijing), când tricolorii încheiau pe 18 (4-1-4). La JO 2020 (Tokyo), România termina pe locul 46 în clasamentul pe medalii (1-3-0), după ce la Rio 2016 a fost pe 47 (1-1-2), iar la Londra 2012 s-a clasat pe 31 (2-4-1).

Delegaţia Statelor Unite a încheiat Jocurile de la Paris pe primul loc graţie medaliei câştigate în ultima probă a competiţie, baschet feminin (67-66 cu Franţa), cu care a egalat China la medaliile de aur (40-40), depăşind-o pe cele de argint (44-27).

Americanii (40-44-42) au ocupat primul loc, urmaţi de China (40-27-24), Japonia a urcat pe locul al treilea (20-12-13), Australia este a patra (18-19-16), iar Franţa s-a clasat pe cinci (16-26-22) etc. România a reuşit să devanseze naţiuni sportive importante, precum Serbia, Cuba, Croaţia, Cehia, Kazahstan, Polonia, Grecia sau Turcia.

Clasamentul final pe medalii:

loc ţara AUR ARGINT BRONZ TOTAL

1 SUA 40 44 42 126

2 China 40 27 24 91

3 Japonia 20 12 13 45

4 Australia 18 19 16 53

5 Franţa 16 26 22 64

6 Olanda 15 7 12 34

7 Marea Britanie 14 22 29 65

8 Coreea de Sud 13 9 10 32

9 Italia 12 13 15 40

10 Germania 12 13 8 33

11 Noua Zeelandă 10 7 3 20

12 Canada 9 7 11 27

13 Uzbekistan 8 2 3 13

14 Ungaria 6 7 6 19

15 Spania 5 4 9 18

16 Suedia 4 4 3 11

17 Kenya 4 2 5 11

18 Norvegia 4 1 3 8

19 Irlanda 4 0 3 7

20 Brazilia 3 7 10 20

21 Iran 3 6 3 12

22 Ucraina 3 5 4 12

23 România 3 4 2 9

24 Georgia 3 3 1 7

25 Belgia 3 1 6 10

26 Bulgaria 3 1 3 7

27 Serbia 3 1 1 5

28 Cehia 3 0 2 5

29 Danemarca 2 2 5 9

30 Azerbaidjan 2 2 3 7

30 Croaţia 2 2 3 7

32 Cuba 2 1 6 9

33 Bahrain 2 1 1 4

34 Slovenia 2 1 0 3

35 Taiwan 2 0 5 7

36 Austria 2 0 3 5

37 Hong Kong 2 0 2 4

37 Filipine 2 0 2 4

39 Algeria 2 0 1 3

39 Indonezia 2 0 1 3

41 Israel 1 5 1 7

42 Polonia 1 4 5 10

43 Kazahstan 1 3 3 7

44 Africa de Sud 1 3 2 6

44 Jamaica 1 3 2 6

44 Thailanda 1 3 2 6

47 Etiopia 1 3 0 4

48 Elveţia 1 2 5 8

49 Ecuador 1 2 2 5

50 Portugalia 1 2 1 4

51 Grecia 1 1 6 8

52 Argentina 1 1 1 3

52 Egipt 1 1 1 3

52 Tunisia 1 1 1 3

55 Botswana 1 1 0 2

55 Chile 1 1 0 2

55 Saint Lucia 1 1 0 2

55 Uganda 1 1 0 2

59 Republica Dominicană 1 0 2 3

60 Guatemala 1 0 1 2

60 Maroc 1 0 1 2

62 Dominica 1 0 0 1

62 Pakistan 1 0 0 1

64 Turcia 0 3 5 8

65 Mexic 0 3 2 5

66 Armenia 0 3 1 4

66 Columbia 0 3 1 4

68 Coreea de Nord 0 2 4 6

68 Kârgâzstan 0 2 4 6

70 Lituania 0 2 2 4

71 India 0 1 5 6

72 Moldova 0 1 3 4

73 Kosovo 0 1 1 2

74 Cipru 0 1 0 1

74 Fiji 0 1 0 1

74 Iordania 0 1 0 1

74 Mongolia 0 1 0 1

74 Panama 0 1 0 1

79 Tadjikistan 0 0 3 3

80 Albania 0 0 2 2

80 Grenada 0 0 2 2

80 Malaezia 0 0 2 2

80 Porto Rico 0 0 2 2

84 Capul Verde 0 0 1 1

84 Cote d'Ivoire 0 0 1 1

84 Echipa refugiaţilor 0 0 1 1

84 Peru 0 0 1 1

84 Qatar 0 0 1 1

84 Singapore 0 0 1 1

84 Slovacia 0 0 1 1

84 Zambia 0 0 1 1

Medaliile câştigate de sportivii independenţi neutri (AIN) nu au fost contabilizate.

Fiecare pas realizat în combaterea corupţiei aduce România mai aproape de încheierea MCV, de aderarea la spaţiul Schengen şi la OCDE, a spus președintele Klaus Iohannis la bilanțul Direcției Naționale Anticorupție. El a adăugat că lupta împotriva corupţiei a fost şi rămâne un obiectiv al mandatelor sale.

Economie 2022-09-27 12:00:49

Un bărbat din Sectorul 4 a atacat cu o macetă mascații care veniseră la el acasă, chemați de mama acestuia. Unuia dintre agenți chiar a reușit să îi distrugă scutul de protecție.

Economie 2023-10-05 10:02:50

„Am ajuns la spital cu îngrijorările firești ale omului care nu mai fusese niciodată operat: cea legată de operația în sine și cea referitoare la condițiile din spital. Pentru că mai călcasem, din păcate, prin spitalele de stat.” Așa își începe povestea Cătălin, un pacient în vârstă de 34 de ani, diagnosticat cu hernie inghinală bilaterală, ale cărei frici aveau să se spulbere imediat.

Economie 2023-04-27 10:18:22

Situație revoltătoare într-un centru comercial din Constanța. Un medic nu a fost lăsat să acorde primul ajutor unui copil care s-a înecat cu mâncare și a leșinat. În timp ce micuțul se zbătea între viață și moarte, zeci de oameni s-au adunat în jurul lui și îl purtau în brațe, până când o ambulanță a ajuns la locul incidentului. În cele din urmă, copilul a fost salvat, însă situația a revoltat-o pe Denisa Olteanu, medic la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. "Atâta frustrare, neputinţă şi nelinişte nu am simţit în toate orele petrecute în spital", spune aceasta într-o postare pe Facebook. 

Economie 2023-01-03 10:20:48

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a dat de înţeles că ţara sa ar putea aproba candidatura Finlandei la NATO, fără a face la fel şi în privinţa Suediei, într-o întâlnire televizată cu tineri desfăşurată duminică, notează AFP.

Economie 2023-01-29 20:57:04

Politicile UE au contribuit la reducerea poluării aerului, a utilizării pesticidelor şi a deşeurilor de plastic din mare, dar cu toate acestea sunt necesare acţiuni mult mai ferme în UE pentru ca blocul comunitar să îşi atingă obiectivele de reducere a poluării pentru 2030, arată cel de-al doilea raport prospectiv şi de monitorizare privind reducerea la zero a poluării publicat luni de Comisia Europeană şi Agenţia Europeană de Mediu (AEM), transmite DPA, preluat de Agerpres.

Economie 2025-03-03 14:59:55

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat un nou plan pentru consolidarea securității în Marea Baltică și extinderea porturilor țării. Programul, denumit „Planul Marea Poloneză”, are ca obiectiv protejarea apelor regionale și triplarea cantității de mărfuri care tranzitează porturile poloneze până în 2030, scrie Euractiv.

Economie 2025-05-16 15:32:36

Administraţia Biden a încercat să îşi justifice decizia de a trimite mine antipersonal în Ucraina, spunând că acestea vor încetini înaintarea trupelor ruse în estul ţării, relatează News.ro.

Economie 2024-11-21 07:55:58