Băncile centrale nu au mai acumulat aur într-un ritm atât de accelerat din 1967, scrie Financial Times, analiștii menționând că faptul că Rusia și China sunt unii dintre cei mai mari cumpărători de aur de anul acesta arată că unele națiuni sunt tot mai dornice să își diversifice rezervele pentru a nu depinde atât de mult de valuta în dolari.

Datele publicate de Consiliul Mondial al Aurului (WGC) arată că cererea pentru acest metal prețios a întrecut orice valoare anuală raportată în ultimii 55 de ani. Estimările pentru luna noiembrie sunt de asemnea mult mai ridicate decât cifrele oficiale ale băncilor centrale, ceea ce provoacă speculații în industrie cu privire la identitatea cumpărătorilor și motivațiile lor.

Goana după aur a băncilor centrale „ar sugera că situația geopolitică este una de neîncredere, îndoială și incertitudine” după ce SUA și aliații ei au înghețat rezervele în dolari ale Rusiei, a spus Adrian Ash, șeful departamentului de cercetare al BullionVault, o platformă digitală pentru tranzacțiile cu aur.

Ultima dată când s-a mai înregistrat un nivel la fel de ridicat al achizițiilor în aur a reprezentat un moment de cotitură istoric pentru sistemul monetar global.

În 1967, băncile centrale europene au cumpărat volume masive de aur din SUA, ceea ce a dus la prăbușirea prețului aurului și la colapsul Rezervelor de Aur de la Londra și, în consecință, la sfârșitul Sistemului Bretton Woods, care guverna relațiile monetare internaționale.

Luna trecută, instituțiile financiare ale lumii au cumpărat în total 673 de tone de aur, în timp ce doar în al treilea trimestru al anului băncile centrale au cumpărat aproape 400 de tone – cel mai accelerat ritm de cumpărare pe parcursul a trei luni consecutive de când a început monitorizarea trimestrială, în anul 2000.

Liderul cumpărăturilor în aur din cel de-al treilea trimestru a fost Turcia, care a cumpărat 31 de tone, aurul reprezentând acum 29% din rezervele totale ale țării. Uzbekistanul s-a clasat pe locul doi, cu 26 de tone, în timp ce pentru țara de pe locul trei, Qatar, iulie a fost luna în care a achiziționat cea mai mare cantitate de aur din 1967 și până în prezent.

Discrepanțele dintre estimările WGC și cifrele oficiale monitorizate de Fondul Monetar Internațional se explică prin faptul că agențiile guvernamentale diferite de băncile centrale pot cumpăra și depozita aur fără să îl declare ca făcând parte din rezervele țării.

Pentru Rusia, sancțiunile au creat probleme grave pentru exportul de aur al industriei miniere – cea mai mare din lume după China. Rusia produce în jur de 300 de tone de aur în fiecare an, dar are o piață internă de doar 50 de tone, potrivit MKS PAMP.

În același timp, guvernele occidentale au înghețat 300 de miliarde de dolari din rezervele de valută ale Rusiei prin impunerea de sancțiuni, ceea ce a îndemnat alte țări să se întrebe: „Ar trebui să fim expuși cu așa de mulți dolari când SUA și guvernele occidentale pot să îi confiște în orice moment?”

Prin achiziționarea de aur, Rusia copiază strategia Africii de Sud din era sancțiunilor impuse pe seama Apartheidului, când guvernul a sprijinit industria minieră internă prin cumpărarea metalului galben folosind moneda națională, a spus Ash.

Banca Centrală a Rusiei nu a mai raportat valoarea rezervelor sale după ce a început războiul din Ucraina, dar guvernatoarea băncii a precizat că „rezervele noastre de aur și valută sunt suficiente”.

„Mesajul pe care aceste bănci centrale îl transmit punând o parte mai mare din rezervele lor în aur este că nu vor să se bazeze pe dolarul american ca principal activ de rezervă”, a spus Carsten Menke, cercetător șef la Julius Baer.

Unele persoane din industrie speculează că guvernele din Orientul Mijlociu se folosesc de veniturile obținute din exporturile cu combustibili fosili pentru a cumpăra aur, cel mai probabil prin fondurile suverane de investiții.

Chiar și cu prețuri la aur care au revenit între timp la valorile normale pentru această perioadă, puțini analiști ar paria că tendința de diversificare a rezervelor băncilor centrale se va schimba prea curând.

Deglobalizarea și tensiunile geopolitice fac ca inițiativa băncilor centrale din afara Occidentului de a-și reduce dependența de dolarul american să fie „un trend care nu se va schimba pentru cel puțin un deceniu”.