• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-05-31 10:13:28
  • Sursa:
Ce urmeaza pentru Trump dupa verdictul de vinovatie. Va ajunge la inchisoare? De ce poate sa devina presedinte in ciuda condamnarii Imagine

Donald Trump, primul fost preşedinte al SUA care a fost condamnat pentru o infracţiune, va rămâne în libertate în timp ce aşteaptă sentinţa, programată pentru 11 iulie, şi ar putea evita o pedeapsă cu închisoarea pentru falsificarea înregistrărilor contabile, acţiune făcută ca să ascundă o plată pentru tăcere către vedeta porno Stormy Daniels, relatează Reuters.

Judecătorul care prezidează cazul, Juan Merchan, trebuie mai întâi să aprobe verdictul şi să pronunţe o hotărâre definitivă, deşi aceasta este de obicei o formalitate.

În New York, acuzaţii pentru infracţiuni similare sunt de obicei condamnaţi în termen de câteva săptămâni de la pronunţarea verdictului, dar disputele juridice ulterioare verdictului pot duce uneori la întârzieri de luni de zile. Între timp, avocaţii şi procurorii vor recomanda sentinţe şi apoi se vor confrunta pe marginea lor la audierea pentru sentinţa lui Trump, unde Merchan va lua o decizie.

Acest lucru este puţin probabil. Sentinţa maximă pentru infracţiunea lui Trump de falsificare a registrelor contabile este până la patru ani de închisoare, dar este rar ca persoanele fără antecedente penale care sunt condamnate doar pentru falsificarea de registre contabile să fie condamnate la închisoare în New York. Pedepse precum amenzi sau eliberare condiţionată sunt mai frecvente.

Inculpaţii condamnaţi pentru falsificarea registrelor contabile care sunt condamnaţi la o pedeapsă în spatele gratiilor execută de obicei un an sau mai puţin, şi chiar şi în aceste cazuri, majoritatea au fost condamnaţi şi pentru alte infracţiuni, cum ar fi fraudă sau furt calificat - spre deosebire de Trump.

În cazul în care va fi pedepsit mai mult decât cu o amendă, Trump ar putea fi plasat în arest la domiciliu sau sub control judiciar mai degrabă decât să fie încarcerat. În calitate de fost preşedinte, el beneficiază de paza Serviciului Secret pe viaţă, iar logistica pentru a-l ţine în siguranţă în spatele gratiilor ar putea fi complicată.

De asemenea, Trump ar putea fi eliberat pe cauţiune în timp ce va face apel la condamnare.

Da. Este posibil ca Trump să aducă argumente pe care Merchan le-a respins înainte de proces, inclusiv faptul că acuzaţia este eronată din punct de vedere juridic şi motivată politic. De asemenea, este probabil să susţină că Merchan l-a privat de un proces echitabil prin erori judiciare, inclusiv prin faptul că a permis mărturia necenzurată a unei vedete porno care a declarat că a făcut sex cu Trump - mărturie despre care avocaţii săi au spus că a fost gratuită şi a avut ca scop să inflameze juriul împotriva lui.

Apărarea va susţine probabil că acuzaţiile în sine au fost necorespunzătoare din punct de vedere juridic. Falsificarea înregistrărilor contabile în sine este un delict minor în New York, dar este ridicată la gradul de infracţiune atunci când este făcută pentru a ajuta la comiterea sau ascunderea unei alte infracţiuni. În acest caz, biroul procurorului Alvin Bragg a declarat că acea altă infracţiune a fost o conspiraţie pentru a încălca o lege electorală de stat.

Avocaţii lui Trump au susţinut însă că legea statului nu se aplică în cazul alegerilor federale.

Deşi cazul banilor tăinuiţi este considerat în general ca fiind cel mai puţin important dintre cele patru urmăriri penale cu care se confruntă Trump, verdictul de vinovăţie arstom putea avea implicaţii asupra alegerilor.

Sondajele de opinie arată că un verdict de vinovăţie l-ar putea costa voturi într-un scrutin care va fi decis, potenţial, de doar câteva zeci de mii de voturi în cele câteva state extrem de disputate.

Unu din patru republicani a declarat că nu l-ar vota pe Trump dacă ar fi găsit vinovat într-un proces penal, potrivit unui sondaj Reuters/Ipsos realizat în aprilie în rândul alegătorilor înregistraţi. În cadrul aceluiaşi sondaj, 60% dintre independenţi au declarat că nu l-ar vota pe Trump, dacă ar fi condamnat pentru o infracţiune.

Da. Constituţia SUA cere doar ca preşedinţii să aibă cel puţin 35 de ani şi să fie cetăţeni americani care au locuit în ţară timp de 14 ani. Aşadar, nici o condamnare penală şi nici o pedeapsă cu închisoarea nu ar afecta eligibilitatea lui Donald Trump sau capacitatea sa de a deveni preşedinte.

Teoretic, Trump ar putea depune jurământul din închisoare în ziua învestirii, 20 ianuarie 2025, dacă l-ar învinge pe Biden.

De atlfel, campaniile prezidenţiale din închisoare nu sunt fără precedent în istoria SUA. Socialistul Eugene Debs a candidat fără succes la preşedinţie din închisoare la alegerile din 1920, deşi, spre deosebire de Trump, el nu era un concurent redutabil.

 

 

 

 

Cu ocazia summitului NATO, România își va pune semnătura pe două documente, extrem de importante, transmite trimisul special al Digi24, Cristina Cileacu.

Economie 2024-07-09 22:11:06

Reducerea ajutorului extern către Afganistan după revenirea talibanilor la putere în 2021 a afectat grav sistemul de sănătate al ţării, a anunţat într-un raport publicat luni Human Rights Watch (HRW), relatează dpa.

Economie 2024-02-12 17:16:09

Trupele ruse au ucis cel puţin şapte soldaţi ucraineni care s-au predat ca prizonieri de război în apropiere de Bahmut, în regiunea Doneţk, la 24 februarie, a raportat Comisarul însărcinat cu drepturile omului în Parlamentul Ucrainei, Dmitro Lubineţ.

Economie 2024-02-26 00:10:04

Grupul Celor Şapte (G7), unele dintre cele mai dezvoltate ţări din lume, „ia în calcul să ia măsuri” împotriva „supracapacităţilor” de producţie ale Chinei, care inundă pieţele din Occident cu produse subvenţionate la preţuri mici, anunţă miniştrii de Finanţe din statele membre, reuniţi sâmbătă la Stresa, în Italia, într-un draft al unui „comunicat final”, relatează AFP, preluată de News.ro.

Economie 2024-05-25 19:14:18

Schimb de replici pe rețelele sociale între liderii coaliției, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu. Președintele PNL îi reproșează premierului că nu tratează „cu maximă responsabilitate” situația de la spitalul Pantelimon și că nu transmite „încredere în justiție și sistemul de sănătate”. La rândul său, președintele PSD califică drept „atac isteric” postarea lui Nicolae Ciucă, pe care îl acuză că „a stat ascuns prin birouri” în timpul scandalului azilelor groazei. Marcel Ciolacu îi recomandă partenerului de coaliție să scrie mai puțin pe rețelele sociale și mai mult la cartea lui, „această «Capră cu trei iezi» liberală de 2 milioane de euro”.

Economie 2024-08-09 15:46:49

Un mandat de percheziție emis în cazul Mădălinei Cojocari, fata de 12 ani care a dispărut în SUA, arată că mama ei, care a fost arestată pentru că nu a raportat dispariția la timp, și bunica fetei au discutat posibilitatea ca tatăl ei vitreg să o fi vândut pe fată, scrie CNN. Mai mult, poliția a găsit imagini cu o fată ce seamănă cu Mădălina stând alături de un bărbat, care ar putea fi o rudă a sa, la o zi după ce fata a fost oficial declarată dispărută.

Economie 2023-07-26 12:26:50

Propunerea PSD de revocare din funcţia de membru al Consiliului Naţional de Integritate a preşedintelui Consiliului judeţean Timiş, liberalul Alin Nica, lider al organizaţiei judeţene PNL Timiş, a fost adoptată marţi, cu majoritate de voturi, de Comisia juridică a Senatului.

Economie 2023-06-27 18:31:29

Premierul Marcel Ciolacu a reiterat ceea ce a declarat şi în Qatar şi Abu Dhabi şi anume că autostrada Comarnic-Braşov va fi făcută prin parteneriat public-privat, fiind vorba de circa 4-5 miliarde de euro. Şeful Executivului a mai spus că Guvernul va avea o reuniune la Braşov, peste două săptămâni, în care vor fi aprobaţi primii indicatori ai viitoarei autostrăzi.

Economie 2024-04-26 17:37:20