• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-06-27 18:31:29
  • Sursa:
Liberalul Alin Nica, dat afara de la CNI de PSD, cu voturile AUR si USR Imagine

Propunerea PSD de revocare din funcţia de membru al Consiliului Naţional de Integritate a preşedintelui Consiliului judeţean Timiş, liberalul Alin Nica, lider al organizaţiei judeţene PNL Timiş, a fost adoptată marţi, cu majoritate de voturi, de Comisia juridică a Senatului.

Propunerea PSD a fost susţinută de USR şi AUR.

„Cu majoritate de voturi, propunerea PSD este adoptată în cadrul Comisiei juridice şi urmează să fie sesizat plenul”, a anunţat preşedintele Comisiei juridice, senatorul liberal Cristian Ţâgârlaş, după încheierea dezbaterilor în cadrul cărora au fost analizate argumentele lui Alin Nica, din scrisoarea pe care acesta a adresat-o Biroului permanent al Senatului, în care solicita respingerea cererii grupului PSD din Camera Deputaţilor privind revocarea sa din funcţia de membru al Consiliului Naţional de Integritate.

În cadrul dezbaterilor, deputatul PSD Laura-Mihaela Moagher a spus că social-democraţii menţin cererea colegilor lor de la Camera Deputaţilor privind revocarea din funcţie a lui Alin Nica.

La rândul său, Cristian Ţâgârlaş s-a declarat împotriva solicitării PSD de revocare din funcţie a liberalului Alin Nica, despre care a spus că a avut o manifestare „corectă”, iar prezumţia de nevinovăţie este un element "extrem de important", este un principiu care se află la baza democraţiei, iar acesta nu poate fi depăşit de niciun fel de interes, „chiar dacă un interes politic”.

„Îmi menţin punctul de vedere, respectiv prezumţia de nevinovăţie este un element extrem de important, un principiu pe care se află democraţia practic. Există aceste principii, nu pot să fie depăşite de nimeni şi pe niciun fel de interes, chiar dacă este un interes politic, care poate să aibă un anumit scop curativ. În altă ordine de idei, dispoziţiile legale incidente clasifică persoanele care pot ocupa astfel de funcţii în Consiliul Naţional de Integritate. Nicio condiţie, respectiv niciun element de acolo nu a fost încălcat de către domnul Nica. De altfel, cei care l-au propus - structura aferentă, consiliile judeţene - îşi menţin această poziţionare, Senatul nu poate să revoce intempestiv un mandat decât dacă una dintre condiţiile care stau la baza numirii lui ar fi încetat. Nu există decât o sesizare făcută de către ANI către Parchetul General. Există prezenţa de nevinovăţie (...). De altfel, manifestarea domnului Nica a fost corectă, colegii de la PSD nu au avut răbdare ca să fie comunicată tuturor membrilor comisiei şi să putem discuta pe cale de cunoştinţă, motiv pentru care eu sunt împotriva acestei solicitări. Am pregătit un punct de vedere scris, pe care îl voi comunica colegilor mei după încheierea şedinţei şi urmează să-l prezint mâine în plenul Senatului”, a transmis Ţâgârlaş.

El a făcut trimitere la cazul primarului Sectorului 5, Cristian Popescu - Piedone, care a fost achitat şi a revenit în primărie, potrivit Agerpres.

„Cazuistica chiar recentă, în care primarul Sectorului 5 a fost achitat şi a revenit în primărie după ce a ispăşit un număr mare de zile în puşcărie, ar trebui să ne atragă atenţia asupra consecinţelor pe care le putem avea dacă nu respectăm acest drept”, a conchis vorbitorul.

Organizaţia PSD Timiş a transmis, săptămâna trecută, un comunicat de presă în care i-a cerut liderului PNL Timiş să demisioneze din CNI, deoarece se află „într-un mare conflict de interese din moment ce are atribuţii de control asupra unei instituţii care îl cercetează”.

După 75 de ani de activitate în perioade istorice care au marcat sfârșitul comunismului și revenirea la democrație în Europa de Est, viitorul Radio Europa Liberă/Radio Liberty este acum în pericol după ce președintele american Donald Trump i-a tăiat finanțarea, scrie Reuters.

Economie 2025-03-17 19:06:42

Fostul cancelar german Angela Merkel trebuie să înceteze să mai încerce să-și justifice deciziile luate cât a fost în funcție, care l-au încurajat pe șeful de la Kremlin, Vladimir Putin, și au dus la consecințe dezastruoase pentru Ucraina, a declarat un deputat de top de la Kiev pentru POLITICO.

Economie 2024-11-29 22:05:47

Hari Bucur-Marcu, expert în securitate națională, este invitat la Interviurile Digi24.ro, unde va răspunde la întrebările jurnalistului Alexandru Rotaru.

Economie 2024-07-12 14:14:26

Cercetătorii din Australia au identificat o proteină a sistemului imunitar care poate fi manipulată pentru a contribui la învingerea cancerului intestinal, informează Xinhua, preluată de Agerpres.

Economie 2024-01-28 20:51:34

Europa, Asia şi America de Nord continuă să sufere miercuri din cauza căldurii extreme în mai multe regiuni, unde temperaturile caniculare au provocat deja incendii de pădure violente în ultimele zile. Indiferent despre ce regiune vorbim, se înregistrează noi recorduri de temperaturi, iar ONU avertizează că vor fi valuri și mai fierbinți, îndemnând fiecare persoană să-și facă „planuri de urgenţă” pentru orice situație. 

Economie 2023-07-19 12:38:55

Patriarhul României, Daniel, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Anului nou în care adresează tuturor românilor „părinteşti binecuvântări, doriri de sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, fericire şi mult ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună”.

Economie 2023-12-31 16:30:09

Strategul militar Hari Bucur Marcu face pe contul său de Facebook o analiză la rece a situației actuale în urma disputei de aseră din Biroul Oval între Trump și Zelenski, pune în context, explică în viziunea sa cum s-a ajuns aici, face apel la repere istorice și încearcă să tragă câteva concluzii. Poate exercițiul lui vi se va părea cinic (el însuși recunoaște acest lucru), însă Hari Bucur Marcu încearcă să răspundă la întrebarea aflată pe buzele tuturor: Ce ar putea urma?

Economie 2025-03-01 18:40:55

Egiptul a dezvăluit luni 250 de sarcofage şi 150 de statui de bronz descoperite în necropola Saqqara, la sud de Cairo, cea mai recentă dintr-o serie de descoperiri arheologice importante în regiune.

Economie 2022-05-31 08:59:12