Nati Meir a fost dat în urmărire internațională pe 29 ianuarie 2019, când a fost emis un mandat european de arestare pe numele lui, amintește Ministerul Justiției.
Nati Meir a fost condamnat la 11 ani de închisoare pentru săvârșirea a șapte infracțiuni de înșelăciune, trafic de influență și luare de mită.
El a fost localizat în Grecia (Rhodos), la data de 4 noiembrie 2024, iar autoritățile române au transmis către autoritățile elene mandatul european de arestare și hotărârile judecătorești pronunțate în cauză.
De asemenea, Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a furnizat informații privind condițiile de detenție de care ar beneficia în cazul predării sale în România. Instanța competentă din Grecia a fost Curtea Dodecaneză de Apel, potrivit comunicatului citat.
Anul acesta, până la data de 9 decembrie, au fost aduși în țară 763 de fugari, din 27 de țări pentru a-și executa pedepsele în unitățile ANP. Dintre aceștia, 4 au fost aduși din Grecia.
