• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-01-02 15:26:39
  • Sursa:
Ce spune un profesor de economie despre „taxa pe stalp”: E mai nociva decat cresterea TVA Imagine

Cristian Păun, profesor la Academia de Studii Economice din Bucureşti, critică introducerea aşa-numitei „taxe pe stâlp”, arătând că aceasta „este una dintre cele mai nocive taxe”, mai nocivă chiar decât creşterea TVA. Economistul arată că această taxă „nu se regularizează ca TVA, nu există o compensaţie ca la TVA” şi „se duce mult mai direct în preţul final”. 

Cristian Păun consideră că aşa-numita „taxă pe stâlp” este „una din cele mai anti-naţionale măsuri” pe care le-a văzut vreodată. „Este expresia neputinţei, disperării, lipsei de viziune şi, mai ales, a lipsei de educaţie economică elementară”, spune profesorul într-un comentariu pe Facebook.

În opinia lui, implementarea taxei arată că „guvernul nu vrea cu adevărat să scape sustenabil de problema deficitului”, nu vrea să îi scape pe români de inflaţie şi de dobânzi mari.

„Nicio ţară nu se dezvoltă prin taxare. Mai ales excesivă. Taxarea nu este şi nu poate fi despre dezvoltare, ci despre redistribuirea arbitrară şi pe principii politice (nu economice) a acumulării de resurse de la cei care se dezvoltă mai mult. Din moment ce iei resurse de la unii ca să le dai altora, dezvoltarea nu poate fi niciodată spectaculoasă. Taxa pe stâlp este una dintre cele mai nocive taxe. Este mai nocivă decât alternativa creşterii de TVA. Nu se regularizează ca TVA, nu există o compensaţie ca la TVA. Se duce mult mai direct în preţul final. Cu atât mai mult cu cât vizează domenii în care preţul este reglementat de stat, în care producţia este controlată puternic de stat (energie, gaz, petrol, telecomunicaţii, transporturi, transporturi speciale, infrastructură etc.). Este o taxă ce se va regăsi în tot şi în toate foarte repede. La care se aplică, desigur, TVA. TVA care nu a fost mărit deocamdată dar care se va aplica la accize mărite, la taxa pe stâlp, la suprataxa pe cifra de afaceri pentru companiile mari. Presiunea fiscală a ajuns extrem de mare pe marii contribuabili la bugetul de stat, mulţi dintre ei fiind companii multinaţionale”, a mai scris Cristian Păun în mesajul cotat de News.ro.

Specialistul în economie este de părere că taxa pe stâlp „va încetini investiţiile majore de care are România nevoie pentru a se redresa, va dinamita industrializarea României în perioada următoare, va încuraja şi mai mult exporturile de produse cu valoare adăugată mică (resurse naturale) şi importul de produse cu valoare adăugată mare (care se produc în ţările din jur care nu au această taxă)”.

Cu alte cuvinte, implementarea taxei „va înrăutăţi şi mai mult balanţa comercială”, spune Păun.

„Taxa va izola şi mai mult România şi o va scoate de pe harta lumii în ceea ce priveşte integrarea sa în marile lanţuri de valoare din care nu ar trebui să lipsim dacă avem pretenţii. Va îndepărta potenţialii investitori. Va reduce oportunităţile pentru mulţi români. Va avea un efect mai degrabă contrar. Nu va rezolva problemele ci le va agrava şi mai tare. Având în vedere că este reintrodusă fix când ne apropiem cu paşi repezi de momentul primelor molecule de gaz din Marea Neagră, nu poţi să nu te întrebi dacă nu există chiar un interes ascuns care a reîncălzit această ţopăială fiscală aberantă inventată de Guvernul Ponta cu ani în urmă (la care am renunţat în 2017, taxa având efecte adverse vădite). Parcă cineva are un plan cu noi. Să nu scoatem capul. Să nu ne dezvoltăm. Să nu avem energie ieftină pe aici, gaz ieftin pe aici. Să nu fim independenţi. Să nu furnizăm aceste lucruri celor din jurul nostru (Moldova, Ucraina). Să stăm în noroi şi mocirlă”, adaugă acesta.

Un câine de 12 ani găsit la marginea unui sat din Anglia s-a dovedit a fi dat dispărut în urmă cu 7 ani. În tot acest timp a supraviețuit în sălbăticie și a mai primit de mâncare când și când de la oamenii din sat. Acum, el a fost, în sfârșit, salvat.

Economie 2023-12-25 11:21:07

O turistă chineză de 31 de ani a murit în acest weekend după ce a căzut într-un lac vulcanic acid din provincia indoneziană Java de Est, a relatat presa locală, potrivit DPA.

Economie 2024-04-23 20:01:24

Fraudele romantice din social media, dar şi cele de pe aplicaţii de dating au ajuns la 2% din totalul escrocheriilor digitale raportate în 2023, arată o analiză Binance. Pierderile financiare au depășit zeci de milioane de dolari, media fiind de circa 14.000 de dolari pentru fiecare victimă. Un raport întocmit de Norton arată faptul că, în 2022, aproape 70.000 de persoane declarau că au fost victime ale acestor escrocheriilor sentimentale, iar pierderea cumulată s-a ridicat atunci la 1,3 miliarde de dolari."Escrocheriile din cadrul datingului online, adesea denumite şi escrocherii romantice sau fraude romantice, îi implică pe infractorii care se maschează cu abilitate în potenţiali parteneri romantici, în timp ce exploatează emoţiile indivizilor vulnerabili. Cu toate acestea, în spatele acestor personaje este, de obicei, un escroc care foloseşte un profil fals. Aceşti escroci sunt experţi în manipulare şi construiesc treptat încrederea, totul cu scopul final de a extrage bani sau de a fura informaţii personale", menţionează specialiştii Binance.Din totalul escrocheriilor digitale, raportate în 2023, o pondere de 2% au fost reprezentate de fraudele bazate pe romantism şi aplicaţii de dating.În acelaşi timp, cel mai recent raport privind criminalitatea din domeniul cripto-valutelor 2024 al Chainalysis evidenţiază faptul că ponderea din volumul total al tranzacţiilor cripto asociate cu activităţi ilicite a scăzut de la 0,42%, în 2022, la doar 0,34% în 2023.Binance este liderul mondial în materie de ecosistem blockchain şi furnizor de infrastructură pentru criptomonede, cu o suită de produse financiare care include cea mai mare bursă de active digitale în funcţie de volum. Echipele specializate ale companiei, formate din peste 70 de membri, au procesat eficient peste 58.000 de cereri, în cursul anului trecut.

Economie 2024-02-14 15:24:03

Maria Corina Machado, lidera opoziției din Venezuela, a fost eliberată joi, a anunțat mișcarea sa, Vente Venezuela, la scurt timp după ce a fost reținută în urma unor focuri de armă în timp ce părăsea un protest în estul capitalei Caracas. Demonstrații ale opoziției au avut loc în întreaga țară într-un efort de ultimă oră de a pune presiune pe președintele Nicolas Maduro înainte de învestirea sa în funcție pentru a treia oară, care urmeză să aibă loc vineri, transmite Reuters.

Economie 2025-01-10 11:37:31

China va trimite Australiei doi noi urşi panda uriaşi, simboluri ale prieteniei diplomatice a Beijingului, pentru a înlocui perechea de urşi al căror contract de împrumut urmează să expire, a anunţat, duminică, premierul chinez, citat de AFP.

Economie 2024-06-16 10:36:58

Rămăşiţele a cel puţin 189 de persoane au fost scoase dintr-o casă funerară din Colorado, unde au fost găsite, în urmă cu două săptămâni, în stare de descompunere şi depozitate necorespunzător, transmite Associated Press, citată de News.ro.

Economie 2023-10-18 08:59:41

Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA) şi-a actualizat Codul Sportiv Internaţional (CSI), care le interzice acum piloţilor luările de poziţie politice sau religioase fără permisiunea sa, informează L'Equipe.

Economie 2022-12-20 21:19:27

Ministrul de Externe Bogdan Aurescu a declarat miercuri, la Interviurile Digi24.ro, că partea română și-a dat acordul pentru tranzitul navelor cu cereale din Ucraina pe brațul Chilia și prin Canalul Bâstroe. Construcția acestui canal de către partea ucraineană este un motiv de dispută între România și Ucraina. „E o situație excepțională pe care am tratat-o ca atare”, a precizat ministrul.

Economie 2022-07-13 15:19:23