• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2013-08-24 01:21:43
  • Sursa:
CIA si schimbarile de regim. Agentia recunoaste implicarea in rasturnarea guvernului iranian Imagine

Implicarea CIA în înlăturarea premierului iranian Mohhamed Mosaddegh, în august 1953, era un subiect cunoscut în cercurile politice americane, însă oficial el nu exista.

Fostul secretar de stat Madeleine Albright a făcut totuşi o referire în anul 2000, la fel şi actualul preşedinte al Statelor Unite, Barack Obama, în 2009, într-un discurs rostit la Cairo.

Mohhamed Mosaddegh a fost ales democratic în 1951, dar politicile pe care le-a pus în aplicare, în special în privinţa industriei petroliere, au iritat Marea Britanie şi Statele Unite.

Astfel, pe 19 august 1953 a avut loc lovitură de stat, în urma căreia puterea absolută la Teheran îi revenea Şahului Mohammed Reza Pahlavi, un apropiat al Statelor Unite.

O altă operaţiune a CIA pentru schimbarea unui lider incomod pentru America a avut loc în Chile, în septembrie 1973. Atunci, întreaga lume a fost şocată de imaginile cu avioanele armatei care bombardau palatul prezidenţial.

Preşedintele democratic ales al republicii Chile, Salvador Allende, era un adept al stângii, fapt care a deranjat Casa Albă.

„Nu eram acolo, dar vă pot spune ceea ce acum este ştiut ca fiind un fapt, că (n.r. Richard Nixon) a ordonat CIA să prevină ca Allende să preia Preşedinţia. Şi au încercat să mă determine pe mine să mă bazez pe armată, imediat după ce Allende a fost ales”, povestește Edward Kerry, fost ambasador al SUA în Chile.

Salvador Allende a fost asasinat chiar în palatul prezidenţial, iar la putere a venit o dictatură militară condusă de generalul Augusto Pinochet.

Dezvăluirile privind implicarea CIA în evenimentele din Iran, din 1953, apar pe site-ul Arhivei Naţionale de Securitate, în baza actului privind dreptul la libera informare.