• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-02-12 17:57:21
  • Sursa:
Ce spune Traian Basescu ca ar fi facut in locul lui Klaus Iohannis: „Toti vorbesc extrem de urat despre presedinti” Imagine

Traian Băsescu a declarat, miercuri pentru Digi24, că nu ar fi renunțat la mandat, dacă ar fi fost în locul lui Klaus Iohannis. „Președinții sunt precum comandații de navă. Nu sunt primii care pleacă de pe navă. Sunt ultimii”, a subliniat fostul șef al statului. El a explicat apoi cum ar fi procedat în locul lui.

„Din punctul meu de vedere demisia președintelui în astfel de condiții nu este o onoare. Eu aș fi stat să lupt până la capăt cu majoritatea, chiar în condițiile în care vedem că foști subofițeri de poliție sunt toată ziua la televizor, precum Coarnă, sau mai e unul care a fost și arestat preventiv care e tot mare politician acuma, toți vorbesc extrem de urât despre președinți. Blamează, au ceva de acuzat la președinți, dar nu se uită la ce au lăsat ei în viața lor, fie că e vorba de analiști de teapa Chiriac sau de realizatori de televiziune de la televiziuni care sunt proprietatea unor infractori dovediți.

Deci, în situația lui Iohannis eu n-aș fi demisionat. Aș fi mers pe ideea ca și în condiția unei suspendări, am ocazia timp de 30 de zile cel puțin, să explic ce am făcut și de ce este incorectă suspendarea. Iar la capătului acestui termen de 30 de zile, există o prevedere legală care spune că poate fi revocat președintele prin refereundum, în condițiile în care la referendum participă jumătate plus unu din cifra electorală.

Deci ar fi trebuie să fie o participare de circa 9 milioane și ceva de români la referendum, ceea ce nu s-a întâmplat nici în 2012”, a declarat Traian Băsescu, întrebat dacă avea Klaus Iohannis vreo varianta de a evita suspendarea din Parlament, dacă se ajungea la acest lucru, dacă nu își dădea demisia, miercuri la Digi24.

El a clarificat că există o dezinformare a unora în spațiul public cu privire la referendumul din 2012 privind demiterea sa și a clarificat că acel referendum nu a fost validat, nu a întrunit prezența necesară.

„Este o ocazie să fac o clarificare și etichetez fără reținere titlul de lichele și toți iresponsabilii politici care spun că rezultatul referendumului trebuia să fie demiterea președintelui. Nu, referendumul putea fi validat, dacă participau jumătate plus unu din cetățenii români cu drept de vot. Ori nu s-a întâmplat acest lucru. Ceea ce fac unii care vor să dezinformeze, spunând - o erată, a modificat rezultatul, este o minciună de proastă calitate”, a explicat fostul președinte.

Băsescu a mai precizat că, dacă ar fi fost în locul lui Klaus Iohannis, ar fi mers până la capăt cu mandatul.

„În locului lui Iohannis mergea până la capăt. Președintele nu își abandonează țara doar pentru că votează 300 de parlamentari. Și-o abandonează dacă asta îi cere poporul. Se duce în referendum până la capăt”, a mai spus fostul șef al statului.

Chestionat ce mesaj are pentru Klaus Iohanis, Traian Băsescu a răspuns: „I-aș reproșa că n-a stat până la capăt. Președinții sunt precum comandații de navă. Nu-s primii care pleacă de pe navă. Sunt ultimii”.

Rusia a anunţat luni că monitorizează îndeaproape situaţia tensionată şi "potenţial periculoasă" din Kosovo, unde mai mulți sârbi au pătruns înarmaţi într-un sat unde după schimburi de focuri cu poliţia s-au baricadat într-o mănăstire, relatează Reuters şi AFP, preluate de Agerpres.

Economie 2023-09-25 14:22:05

98 - STRĂMOȘ AL ROMÂNILOR

Economie 2025-01-27 09:17:31

Din cauza căldurii extreme, numărul de apeluri la 112 a ajuns, într-o singură zi, la peste o mie numai în București. La nivelul întregii țării, operatorii STS ai Serviciului de urgență au preluat 96.597 de apeluri. Medicii se așteaptă ca numărul celor afectați de caniculă să crească, mai ales după prelungirea și extinderea codului roșu până  marți, temperaturile ajungând la 42 de grade Celsius. 

Economie 2024-07-15 11:12:03

Denis Prokopenko, comandantul Batalionului Azov, care a rezistat anul trecut timp de două luni în catacombele combinatului Azovstal din Mariupol, împiedicând înaintarea rușilor, s-a întors pe front. Soldații săi, una dintre cele mai bine antrenate unități ucrainene, au îndeplinit cu succes o misiune la finele lunii trecute, cucerind mai multe poziții inamice și făcând o breșă semnificativă în apărarea rușilor. 

Economie 2023-09-05 15:27:04

Ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Adrian Câciu, anunţă vineri că de astăzi începe încărcarea tichetelor sociale pentru alimente în valoare de 250 de lei pentru beneficiarii măsurii „Sprijin material pentru anumite categorii de persoane defavorizate în perioada 2024-2027”, astfel că 2,7 milioane de persoane vor beneficia, în cursul anului 2024, de sprijinul de 250 lei o dată la două luni, în şase tranşe.

Economie 2024-02-16 15:18:34

Principalul aeroport din Sri Lanka a dat asigurări sâmbătă că executivul ţării nu s-a aflat la originea deciziei de a reține la sol un avion al companiei ruse Aeroflot, ceea ce a dus la un protest diplomatic din partea Moscovei, informează AFP.

Economie 2022-06-04 16:45:47

Forțele armate ucrainene au publicat mai multe imagini controversate care arată o mașină blindată Stryker, de producție americană, care intră efectiv în mai mulți militari ruși aflați în câmp deschis, într-o zonă neprecizată din regiunea Kursk.

Economie 2025-01-07 18:04:48

Aproape o mie de cutremure s-au produs în ultimele cinci zile în diferite regiuni din Noua Zeelandă, iar seismologii avertizează că fenomenul seismic va continua timp de mai multe săptămâni.

Economie 2023-03-22 11:45:54