• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-08-16 11:07:08
  • Sursa:
Ce spune Iuri Usakov, consilier al lui Vladimir Putin, despre o intalnire in trei: liderul rus cu Donald Trump si Volodimir Zelenski Imagine

Subiectul privind o eventuală reuniune trilaterală între preşedinţii american, rus şi ucrainean nu a fost discutată de Donald Trump şi Vladimir Putin la summitul desfăşurat în Alaska, a declarat consilierul prezidenţial rus pentru afaceri externe Iuri Uşakov, transmite sâmbătă Reuters, care citează agenţia de presă rusă TASS.

Uşakov a adăugat că nu ştie când se vor întâlni din nou preşedintele SUA şi omologul său rus, notează Agerpres.

La rândul său, vicepreşedintele Consiliului de Securitate Naţională rus, Dmitri Medvedev, fost premier şi fost preşedinte al Federaţiei Ruse, a spus că summitul Trump-Putin a arătat că negocierile sunt posibile fără condiţii prealabile, în timp ce Moscova îşi continuă operaţiunile de pe frontul din Ucraina.

Discuţiile între Trump şi Putin nu s-au soldat cu rezultate concrete, cei doi lideri încheindu-şi întâlnirea din Alaska fără a face vreo declaraţie despre o posibilă încetare a focului în Ucraina.

În declaraţia de la finalul summitului, preşedintele american a vorbit despre acorduri asupra unor puncte importante, dar nu a oferit detalii.

De partea sa, liderul de la Kremlin a menţionat acorduri despre care a spus că ar putea constitui un punct de pornire pentru o soluţie la conflictul din Ucraina. La finele declarațiilor de presă, Putin a spus că următoarea întâlnire cu Donald Trump ar putea avea loc la Moscova.

Citește și:

În Rusia, întâlnirea lui Putin cu Trump este considerată un triumf. Ce au spus politicienii de la Kiev