• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-06-19 17:26:36
  • Sursa:
CE propune un certificat de rezidenta fiscala digitala care sa usureze procedurile privind impozitul retinut la sursa in UE Imagine

Comisia Europeană a propus luni noi norme care vor face ca procedurile privind impozitul reţinut la sursă în UE să devină mai eficiente şi mai sigure pentru investitori, pentru intermediarii financiari (de exemplu, bănci) şi pentru administraţiile fiscale ale statelor membre, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Această iniţiativă - un element-cheie al Comunicării privind impozitarea întreprinderilor pentru secolul XXI şi al Planului de acţiune al Comisiei din 2020 privind uniunea pieţelor de capital - va promova o impozitare mai echitabilă, va combate frauda fiscală şi va sprijini investiţiile transfrontaliere în întreaga UE. 

Termenul „impozit reţinut la sursă” se referă, de exemplu, la situaţia în care un investitor rezident într-un stat membru al UE este obligat să plătească impozit pe dobânzile sau dividendele obţinute într-un alt stat membru. În această situaţie se regăsesc adesea investitorii transfrontalieri. Într-un astfel de scenariu, pentru a evita dubla impunere, multe state membre ale UE au semnat convenţii care evită impozitarea de două ori a aceleiaşi persoane sau societăţi. Datorită acestor convenţii, investitorii transfrontalieri pot depune o cerere de rambursare pentru orice impozit excedentar plătit în alt stat membru. 

Problema este că aceste proceduri de rambursare sunt adesea îndelungate, costisitoare şi greoaie, generând frustrări pentru investitori şi descurajând investiţiile transfrontaliere în interiorul UE şi investiţiile realizate din afara Uniunii. În prezent, procedurile de reţinere la sursă aplicate în fiecare stat membru variază foarte mult. Investitorii trebuie să utilizeze peste 450 de formulare diferite în întreaga UE, majoritatea fiind disponibile numai în limbile naţionale. În acelaşi timp, scandalurile Cum/Ex şi Cum/Cum au scos la iveală modul în care pot fi utilizate în mod abuziv procedurile de rambursare: pierderile fiscale rezultate din aceste practici au fost estimate la 150 de miliarde de euro pentru perioada 2000-2020. 

Principalele măsuri propuse luni vor uşura viaţa investitorilor, a intermediarilor financiari şi a autorităţilor fiscale naţionale. Un certificat de rezidenţă fiscală digitală comun la nivelul UE va face ca procedurile de reducere a impozitului reţinut la sursă să fie mai rapide şi mai eficiente. De exemplu, investitorii cu un portofoliu diversificat în UE vor avea nevoie de un singur certificat de rezidenţă fiscală digitală pentru a solicita mai multe rambursări în cursul aceluiaşi an calendaristic. Certificatul de rezidenţă fiscală digitală ar urma să fie eliberat în termen de o zi lucrătoare de la depunerea unei cereri. La ora actuală, majoritatea statelor membre recurg în continuare la proceduri pe suport de hârtie. 

Vor fi două proceduri accelerate care completează procedura standard de rambursare existentă: o procedură de „reducere la sursă” şi un sistem de „rambursare rapidă”, care vor accelera şi vor armoniza procesul de reducere a impozitului reţinut la sursă în întreaga UE. Statele membre vor putea alege între cele două, existând şi posibilitatea de a opta pentru o combinaţie. În cadrul procedurii de „reducere la sursă”, rata de impozitare aplicată la momentul plăţii dividendelor sau a dobânzilor se bazează direct pe normele aplicabile prevăzute în dispoziţiile convenţiei de evitare a dublei impuneri. În cadrul procedurii de „rambursare rapidă”, plata iniţială se efectuează ţinându-se cont de rata impozitului reţinut la sursă din statul membru în care sunt plătite dividendele sau dobânzile, dar rambursarea oricăror impozite plătite în plus se acordă în termen de 50 de zile de la data plăţii. 

Se estimează că aceste proceduri standardizate le vor permite investitorilor să economisească aproximativ 5,17 miliarde de euro pe an. 

O obligaţie de raportare standardizată le va oferi administraţiilor fiscale naţionale instrumentele necesare pentru a verifica eligibilitatea pentru rata redusă şi pentru a detecta potenţialele abuzuri. Intermediarii financiari certificaţi vor avea obligaţia să raporteze plata dividendelor sau a dobânzilor către administraţia fiscală relevantă, astfel încât aceasta din urmă să poată urmări tranzacţia. Mai precis, marii intermediari financiari din UE vor fi obligaţi să se înscrie într-un registru naţional al intermediarilor financiari certificaţi. Acest registru va fi deschis şi intermediarilor financiari mai mici şi din afara UE, pe bază de voluntariat. 

Contribuabilii care investesc în UE prin intermediari financiari certificaţi vor beneficia de proceduri accelerate de reţinere la sursă şi vor evita dubla impozitare a plăţilor de dividende. Cu cât se înregistrează mai mulţi intermediari financiari, cu atât va fi mai uşor pentru autorităţile fiscale să prelucreze cererile de rambursare, indiferent de procedura utilizată.

Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus) a denunţat marţi Tratatul privind Forţele Armate Convenţionale în Europa (CFE), a cărui aplicare fusese deja suspendată de Rusia în 2007. Tratatul fusese semnat la începutul anilor '90, cu scopul de a preveni ca alianţele militare rivale din timpul Războiului Rece - NATO şi Pactul de la Varşovia - să poată acumula forţe convenţionale suficiente pentru lansarea unei ofensive.

Economie 2023-05-16 15:43:43

Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat joi la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, că Ucraina și Georgia vor deveni aliați NATO necondiționat, însă când și cum se va întâmpla rămâne deschis. De asemenea, șeful statului a mai adăugat că este important să ajutăm Ucraina, dar și pe cei care suferă de pe urma acestui război și au nevoie de o șansă, în special Republica Moldova.

Economie 2023-06-29 17:08:52

Şi şerpii au clitoris, a descoperit o cercetătoare din Australia care spune în studiul ei că această parte a anatomiei a fost ignorată, până acum, de biologi, care s-au concentrat mai mult asupra organelor genitale masculine, scrie CNN.

Economie 2022-12-18 07:30:55

Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au scăzut cu 9%, în urma majorării importurilor de gaze naturale lichefiate (GNL), chiar dacă regiunea se confruntă cu temperaturi scăzute, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

Economie 2022-12-12 16:56:42

Tehnologia și banii de la Occident ajută Ucraina să lanseze sute de lovituri cu rază lungă de acțiune în interiorul Rusiei, deși țările NATO refuză în continuare să permită Kievului să folosească armele de la aliați în acest scop, în principal din cauza temerilor privind o escaladare a conflictului, relatează BBC. Ucraina are însă o strategie care pune deja probleme uriașe Moscovei și care „prin investiții suplimentare, va schimba cursul războiului în favoarea sa”.

Economie 2024-08-29 12:51:18

Kremlinul a acuzat vineri Wall Street Journal că publică „pulp fiction” (ficțiune de consum), după ce a relatat că moartea şefului grupului de mercenari Wagner Evgheni Prigojin într-un accident de avion a fost orchestrată de înaltul oficial din domeniul securităţii Nikolai Patruşev, relatează Reuters, preluat de Agerpres.

Economie 2023-12-22 14:12:19

Ungaria se va opune prin veto sancţiunilor Uniunii Europene împotriva Rusiei care vizează energia nucleară, a declarat, vineri, premierul Viktor Orban într-un interviu pentru radioul public, potrivit Reuters.

Economie 2023-01-27 11:02:08

Primarul general, Nicuşor Dan, afirmă că trei primari de sector efectuează lucrări pe domeniul public gestionat de Primăria Capitalei, fără să fi fost împuterniciţi în acest sens. Precizările au fost făcute în contextul în care Primăria Sectorului 3 a efectuat lucrări de înlocuire a pavajului din faţa magazinului Unirea, administrat de Primăria Capitalei, iar PMB a cerut sistarea lucrărilor şi a iniţiat un litigiu, pentru a recupera dalele înlocuite de primăria de sector."Să lucreze, fără acte, pe domeniul public care e la noi, mai sunt doi, dar nu vreau să deschid o polemică cu ei, pentru că pe alte canale comunicăm. (...) Am făcut repede un calcul în minte, trei primari din şase fac lucrurile acestea. (...) Încercăm să nu generăm conflicte mari cu ei", a declarat edilul, pentru Prima News, citat de Agerpres.În ce priveşte dalele de la magazinul Unirea, Nicuşor Dan a reamintit că acestea fuseseră recent reparate de către Primăria Capitalei."Acolo noi am făcut o reparaţie acum un an - un an şi jumătate. Deodată, de pe o zi pe alta, ne-am trezit că a venit domnul Negoiţă cu dalele lui roşii şi negre, deşi nu are administrare asupra acelui spaţiu. Şi atunci a trebuit poliţia să îl oprească şi, acum, când reconfigurăm trotuarele din toată Piaţa Unirii, le-am scos şi pe acelea şi le-am pus pe ale noastre. Şi în plus există şi un litigiu civil în care îi cerem să ne dea înapoi bordurile. Erau în inventarul nostru", a precizat edilul general.Nicuşor Dan a subliniat că nu este corect ca unii primari să respecte toate cerinţele legii, aspect care poate genera un termen mai lung al lucrărilor, în timp ce alţi edili ajung să facă lucrări pe terenuri pe care nu le au în administrare."Nu e corect ca unii primari să respecte întocmai legea şi să facă studii de fezabilitate, DALI-uri, achiziţii, toate procedurile corecte şi să termine lucrările într-un an şi jumătate. Şi să vină alţii, să nu respecte nimic şi să investească, în plus, pe terenuri pe care nu le au în administrare", a declarat primarul general.El a menţionat că în numeroase situaţii, primăriile de sector trebuie să apeleze la Primăria Capitalei, având în vedere că patrimoniul Municipiului Bucureşti este gestionat de Consiliul General."Tot ce au nevoie să facă, trebuie să ceară aprobare de la noi. Eu am fost extrem de diligent, cu fel de fel de cereri care au venit - de ordinul sutelor - de la sectoare. Şi toate au trecut prin Consiliul General şi, evident, că nu putem să oprim un sector sau altul din lucrurile legale pe care le au de făcut", a spus el.

Economie 2023-09-07 21:26:57