• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-07-04 11:01:31
  • Sursa:
Harry Styles, mesaj emotionant dupa atacul armat de la Copenhaga. „Va rog sa aveti grija unul de celalalt” Imagine

Cântăreţul britanic Harry Styles s-a declarat „devastat” după ce concertul său de la Copenhaga a fost anulat în urma atacului armat care a avut loc duminică într-un centru comercial aflat în apropiere, informează DPA.

Fostul star One Direction, în vârstă de 28 de ani, urma să urce pe scenă la Royal Arena duminică seară, în cadrul extrem de anticipatului său turneu mondial Love On.

Cu toate acestea, duminică după-amiază, poliţia daneză a intervenit în urma unui atac armat la centrul comercial Field's din apropierea arenei, soldat cu trei morţi şi mai mulţi răniţi, notează Agerpres.

Într-un mesaj pe twitter, Styles a declarat că are „inima frântă” şi este „devastat pentru victime”.

 „Am inima frântă împreună cu locuitorii din Copenhaga”, a scris artistul. „Ador acest oraş. Oamenii sunt atât de calzi şi de plini de dragoste”, a adăugat acesta. 

Harry Styles a mai spus că este devastat pentru victime, pentru familiile lor şi pentru toată lumea care suferă. „Îmi pare rău că nu am putut fi împreună. Vă rog să aveţi grijă unul de celălalt”, a mai scris artistul.

„Concertul din această seară cu Harry Styles a fost anulat la ordinul poliţiei daneze", potrivit unei declarații emise duminică seară de organizatorii concertului, Live Nation.

Numeroase persoane se adunaseră deja în interiorul arenei când a fost anunţată anularea spectacolului şi li s-a cerut să plece.

Styles urma să susţină concerte în cadrul Love On Tour în 2020 înainte ca pandemia de coronavirus să oprească industria muzicală live.

Turneul reprogramat a început în septembrie 2021 la Las Vegas înainte de mai multe concerte în SUA, iar etapa sa europeană a debutat la Glasgow luna trecută.

Citește și: Nu-ți imaginezi așa ceva în Danemarca". Atacatorul de 22 de ani care a ucis trei oameni în mall le-a spus victimelor că arma e falsă

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au decis, vineri, trimiterea în judecată a unei firme cu sediul în Ploiești care ar fi înşelat 46 de spitale cărora le-a vândut substanţe dezinfectante neconforme. Prejudiciul estimat în dosar depăşeşte un milion de lei.

Economie 2023-05-15 16:59:00

Miniştrii Apărării din statele baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) au anunţat, miercuri, că la summitul NATO din iulie le vor cere aliaţilor creşterea la cel puţin 2,5% din PIB a bugetelor apărării statelor membre, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres. 

Economie 2024-05-22 21:44:28

ANAF a scos la vânzare jumătate din Euro Hotels Griviţa, aflat în apropierea Gării de Nord, la preţul de 16,85 milioane de lei (inclusiv TVA). Agenția de Administrare Fiscală încearcă astfel să recupereze din prejudiciile stabilite de instanțe în dosarele de corupție deschise de DNA împotriva Elenei Udrea și a lui Dorin Cocoș.

Economie 2024-06-06 08:36:57

O femeie a încercat să se furișeze dintr-un spital privat din Istanbul, Turcia, la câteva ore după ce a făcut o operație estetică complexă, ca să nu plătească pentru procedură. Acoperită aproape complet de bandaje, cu tuburi pentru drenaj și încă sub influența anestezicului, femeia a ieșit în stradă, dar a fost imediat încercuită de angați ai spitalului. Trecătorii au filmat imagini incredibile cu scandalul care a urmat.

Economie 2024-02-14 12:14:02

George Simion a transmis, într-o conferință de presă susținută vineri, 16 mai, la Paris, că, în cazul în care va ajunge președinte, România va susține ideea unor „granițe temporare” între Ucraina și Federația Rusă „din respect” pentru țara atacată de Vladimir Putin. Candidatul AUR a mai subliniat că își dorește „cât mai mulți soldați” NATO pe teritoriul României, Poloniei și statelor baltice. 

Economie 2025-05-16 18:58:59

Maratonul diplomatic al lui Donald Trump între Rusia și Ucraina a semănat uneori cu telefonul fără fir, iar indiferența președintelui SUA față de detalii care fac diferența sugerează că încetarea focului pe care o urmărește este mai departe decât ar putea indica declarațiile sale optimiste, potrivit unei analize The Guardian.

Economie 2025-03-23 07:15:55

Discoteca în care au murit 13 oameni duminică, într-un incendiu violent, la Murcia, era vizată de un an de zile de un ordin administrativ de închidere - care nu a fost aplicat -, au anunţat autorităţile din acest oraş din sud-estul Spaniei, relatează AFP.

Economie 2023-10-03 11:30:27

Finlanda a acuzat marţi Rusia că îndrumă solicitanţii de azil către graniţa sa şi a declarat că va lua măsurile necesare pentru a preveni un aflux masiv de imigranţi şi pentru a-şi proteja securitatea naţională, relatează Reuters. Premierul Petteri Orpo a declarat într-o conferinţă de presă că Rusia şi-a schimbat tactica, permiţând accesul persoanelor la graniţă fără documentele de călătorie necesare.

Economie 2023-11-14 22:57:52