China, a doua economie a lumii, se confruntă cu probleme economice precum creșterea lentă, șomajul ridicat în rândul populației tinere și probleme pe piață imobiliară. Economiștii cred că un eventual deranj economic în țara cu 1,4 miliarde de locuitori ar produce efecte și-n restul lumii, în condițiile în care există multe companii mari care depind și de piața chineză. China e responsabilă pentru mai mult de o treime din creșterea economică înregistrată la nivel mondial. Când unul dintre motoare cedează, celelalte trebuie să ducă greul, arată o analiză BBC. 

O vorbă preferată a economiștilor spune că atunci când America strănută, restul lumii se alege cu o răceală. Are sens, în condițiile în care America este, încă, cea mai mare economie a lumii. Dar ce se întâmplă atunci când apar probleme în a doua economie a lumii? - se întreabă analiștii, care se uită cu atenție la problemele economice care încep să apară acolo.

Aceste dificultăți nu-i privesc doar pe liderii de la Beijing, ci și pe companiile dependente de piața chineză. E drept că îngrijorările legate de o catastrofă globală iminentă sunt exagerate la acest moment, după cum cred mulți analiști, dar corporațiile multinaționale, angajații lor au temeri justificate. 

Sute de mari companii globale, cum ar fi Apple, Volkswagen și Burberry obțin o mare parte din veniturile lor de pe vasta piață de consum din China și vor fi afectate de cheltuielile mai puține ale locuitorilor de acolo.

Efectele secundare vor fi resimțite apoi de miile de furnizori și lucrători din întreaga lume care se bazează pe aceste companii. China este responsabilă pentru mai mult de o treime din creșterea economică înregistrată în lume, astfel că orice fel de decelerare se va simți și dincolo de granițele sale.

Agenția americană de rating Fitch arăta, luna trecută, că încetinirea Chinei „aruncă o umbră asupra perspectivelor de creștere globală”. În acest context, și prognoza de creștere economică globală pentru 2024 a fost retrogradată. Cu toate acestea, potrivit unor economiști, ideea potrivit căreia China este motorul prosperității globale e ușor exagerată.

„Matematic, da, China reprezintă aproximativ 40% din creșterea globală”, spune George Magnus, economist la Centrul China al Universității din Oxford.

„Dar cine beneficiază această creștere? China are un excedent comercial uriaș. Exportă mult mai mult decât importă, așa că indiferent de cât de mult crește sau nu China, acest lucru e mai mult despre China decât despre restul lumii”.

Totuși, dacă populația Chinei scoate mai puțini bani din buzunar pentru pe bunuri și servicii, iar sectorul imobiliar înregistrează un regres, asta înseamnă o cerere mai mică de materii prime și mărfuri. În august, țara a importat cu aproape 9% mai puțin față de aceeași perioadă a anului trecut, când era încă sub politica restricțiilor zero-Covid.

„Marii exportatori precum Australia, Brazilia și mai multe țări din Africa vor fi cel mai puternic afectați de acest lucru”, spune Roland Rajah, directorul Centrului de Dezvoltare Indo-Pacific de la Institutul Lowy din Sydney.

Cererea slabă în China înseamnă, de asemenea, că prețurile acolo vor rămâne scăzute. Din perspectiva consumatorului occidental, înseamnă că s-ar frâna un pic creșterea prețurilor și că dobânzile vor rămâne scăzute pentru mai multă vreme. 

„Aceasta este o veste bună pentru oamenii și întreprinderile care se luptă să facă față unei inflații ridicate”. Așadar, pe termen scurt, consumatorii obișnuiți pot beneficia de încetinirea din China. Dar există îngrijorări pe termen mai lung pentru oamenii din celelalte țări dezvoltate”, spune Rajah.

Estimările arată că, în ultimul deceniu, China a investit mai mult de 1 trilion de dolari în proiecte uriașe de infrastructură cunoscute sub numele de Inițiativa Belt and Road - noul Drum al Mătăsii. Peste 150 de țări au primit bani și tehnologie chineză pentru a construi drumuri, aeroporturi, porturi și poduri. Potrivit directorul Centrului de Dezvoltare Indo-Pacific de la Institutul Lowy din Sydney, angajamentul chinez față de aceste proiecte poate începe să sufere, dacă economia internă se clatină. 

„Firmele și băncile chineze nu vor mai fi atât de dornice să finanțeze proiecte din afara granițelor”, spune el.

O economie internă șubredă va influența și politica externă a Beijingului, tonul discuțiilor nu va mai fi atât de apăsat. Cu alte cuvinte, o Chină mai vulnerabilă, susțin unii, ar putea încerca să repare relațiile deteriorate cu SUA.

Restricțiile comerciale americane au contribuit parțial la o scădere cu 25% a exporturilor chineze către SUA în prima jumătate a acestui an, în timp ce secretarul american de comerț Gina Raimondo a numit recent țara „neinvestibilă” pentru unele firme americane. Deocamdată, nu există nicio dovadă care să sugereze că abordarea Chinei se înmoaie.

Beijingul continuă să riposteze cu restricții proprii și pare să mențină relații bune cu liderii autoritari ai regimurilor sancționate, Vladimir Putin din Rusia și Bashar Al-Assad din Siria.

În același timp, delegații de oficiali americani și UE continuă să călătorească în China în fiecare lună pentru a continua discuțiile privind comerțul bilateral. Adevărul este că puțini oameni știu cu adevărat ce se află între retorica chineză și politica chineză.

Una dintre cele mai extreme lecturi ale acestei incertitudini vine de la observatorii de la Washington, care spun că o scădere a economiei chineze ar putea afecta modul în care aceasta se ocupă de Taiwan, insula autonomă pe care Beijingul o consideră teritoriul său.

La începutul lunii, congresmanul republican Mike Gallagher - președintele Comitetului Selectat al Camerei SUA pentru China - a spus că problemele de acasă îl fac pe liderul Chinei Xi Jinping „mai puțin previzibil” și l-ar putea determina să „facă ceva foarte stupid” în ceea ce privește Taiwanul.

Dacă devine tot mai evident că „magia economică a Chinei s-a încheiat”, atunci reacția Partidului Comunist „s-ar putea dovedi într-adevăr foarte importantă”.

Există, totuși, mulți oameni care resping această perspectivă, inclusiv președintele american Joe Biden. Întrebat despre această posibilitate, el a spus că în prezent dl Xi are „mâna plină” să se ocupe de problemele economice ale țării.

"Nu cred că va determina China să invadeze Taiwan - de fapt, dimpotrivă. China probabil nu mai are aceeași capacitate ca-n trecut", a spus Biden.

Istoria, însă, are multe fațete. După anul negru 2008, analiștii au început să fie mult mai atenți la mișcările de tip "contagiune financiară". Aici se încadrează și scenariul de coșmar al crizei imobiliare din China, care ar duce la un colaps total al economiei chineze, declanșând criza financiară în întreaga lume.

„Acesta nu va fi un șoc de tip Lehman (n.red. Brothers, gigantul bancar american care s-a prăbușit în 2008). Este puțin probabil ca China să-și lase marile bănci să se prăbușească – și au bilanțuri mai puternice decât miile de bănci regionale și comunitare care s-au prăbușit în SUA”, spune George Magnus, economist la Centrul China al Universității din Oxford.