Dată fiind evoluția diabetului zaharat un timp îndelungat fără manifestări clinice sau semne de alarmă, tulburările metabolice specifice bolii duc la apariția, în timp, a unor complicații a căror severitate se dezvoltă de-a lungul anilor. Există chiar cazuri în care diabetul zaharat este diagnosticat odată cu primele complicații grave, precum retinopatia diabetică (care poate provoca orbire), nefropatia diabetică (care poate ajunge până la insuficiență renală) sau neuropatia diabetică.
Piciorul diabetic este o complicație frecventă a neuropatiei și vasculopatiei diabetice și se manifestă prin apariția de leziuni și ulcerații ale membrelor inferioare greu de vindecat și care se infectează ușor. Rănile apar din cauza afectării nervilor (neuropatie) și a arteriopatiei periferice. Dacă piciorul diabetic nu este tratat corespunzător, se poate ajunge chiar la necesitatea unor amputații.
Articol susținut de SANADOR, mai multe detalii pe www.sanador.ro
