• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-10-13 16:51:14
  • Sursa:
Nicolae Ciuca si mai multi ministri vor participa la slujba de Sf. Parascheva de la Iasi, dar nu se va inchina la moaste Imagine

ACTUALIZARE 16:40 Liderul PNL Nicolae Ciucă, preşedinte al Senatului, se va afla vineri seară la Catedrala Mitropolitană Iaşi, unde se desfăşoară pelerinajul religios de Sfânta Parascheva, şi va fi primit de ÎPS Teofan, dar potrivit unor surse liberale, nu se va închina la sfintele moaşte, pentru „a nu sări peste rând”.

Surse din cadrul PNL Iaşi au precizat că Nicolae Ciucă va avea mai întâi o întâlnire cu primarii din judeţ, dar şi cu conducerea filialei ieşene a PNL, după care se va deplasa către Catedrala Mitropolitană. Liderul liberal va fi însoţit la Iaşi de mai mulţi miniştri liberali, între care Marcel Boloş (ministrul Finanţelor), Adrian Veştea (ministrul Dezvoltării) şi Mircea Fechet (ministrul Mediului).

Nicolae Ciucă va fi primit în cursul serii de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Surse liberale au precizat pentru News.ro  că Nicolae Ciucă nu se va închina la sfintele moaşte depuse în curtea catedralei, pentru „a nu sări peste rând” şi nici nu va participa la Sfânta Liturghie de sâmbătă dimineaţă.

---știre inițială---

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, şi mai mulţi miniştri de la Bucureşti şi Chişinău sunt aşteptaţi să participe, sâmbătă seara, la o nouă ediţie a "Serii Valorilor", moment tradiţional al "Sărbătorilor Iaşului". De asemenea, sunt aşteptaţi să participe şi la Slujba Liturgică oficiată sâmbătă dimineaţa cu prilejul prăznuirii Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva.

"Domnul ministru Veştea este deja la Iaşi. În cursul zilei de astăzi va ajunge şi domnul preşedinte al Partidului Naţional Liberal, Nicolae Ciucă. Aşteptăm şi vizita ministrului Mediului, Mircea Fechet, parlamentari, invitaţi din Republica Moldova. "Seara Valorilor" va atrage atenţia publicului, pentru că o voi coborî în comunitate mult mai mult decât până acum", a declarat primarul Mihai Chirica.

Potrivit sursei citate de Agerpres, oficialii de la Bucureşti sunt aşteptaţi să participe şi la Slujba Liturgică oficiată sâmbătă dimineaţa la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei cu prilejul prăznuirii Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva.

Primarul Mihai Chirica a declarat că în cadrul "Serii Valorilor" va înmâna zece categorii de premii.

Conform sursei citate, se va acorda Premiul pentru excelenţă în educaţie, Premiul pentru excelenţă în sănătate, Premiul pentru excelenţă artistică, Premiul pentru excelenţă în afaceri, Premiul pentru excelenţă în sport, Premiul pentru curaj şi implicare civică, Premiul Pogor (acordat de Academia Română - Filiala Iaşi), Premiul "Vanda Condurache" pentru jurnalism (acordat de prof. univ. dr. Daniel Condurache), Premiul pentru excelenţă în jurnalism, Cetăţeni de Onoare.

"În cadrul celei de-a XXXII-a ediţii a Sărbătorilor Iaşului şi sub semnul împlinirii a 615 de la prima atestare documentară a oraşului nostru, Primăria are onoarea de a organiza din nou evenimentul de gală intitulat "Seara Valorilor". Menită a recompensa ieşenii, dar şi prietenii Iaşului care s-au remarcat prin gesturi şi fapte deosebite de-a lungul ultimilor ani, manifestarea ne demonstrează încă o dată că oamenii buni sunt mereu alături de noi. O ştim cu toţii: cetatea fără înţelepţi este sortită pieirii, dar faptul că Iaşul nu doar că a rezistat vremurilor grele, dar s-a şi ridicat deasupra lor de fiecare dată, ne arată că oraşul nostru, o veritabilă capitală a Spiritualităţii, nu a dus niciodată lipsă de valori. De fapt, de aici, din Iaşi, au plecat să cucerească lumea şi să o schimbe în bine mii şi mii de oameni mari. Pentru noi, "Seara Valorilor" este atât omagiu cât şi memorie", a declarat primarul Mihai Chirica.

Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia nu reprezintă o amenințare directă pentru țara sa „din punct de vedere militar”.  

Economie 2024-02-05 16:09:12

Ombudsmanul ucrainean Dmitri Lubineţ a denunţat marţi o nouă crimă de război, imputând-o soldaţilor ruşi, care ar fi executat cu o sabie un prizonier de război ucrainean neînarmat, ale cărui mâini erau legate cu bandă adezivă, scrie Agerpres.

Economie 2024-09-17 11:52:28

Creşterea economiei Rusiei „a surprins” Fondul Monetar Internaţional, în contextul sancţiunilor impuse Moscovei în urma invadării Ucrainei, transmite DPA, preluat de Agerpres.

Economie 2024-02-22 21:22:21

Cercetătorii chinezi au prezentat recent dovezi care arată că un consum de alimente şi ingrediente bogate în seleniu ar putea să îmbunătăţească starea de sănătate a persoanelor bolnave de Alzheimer, potrivit unui nou studiu realizat de Institutul de Microbiologie din cadrul Academiei de Ştiinţe din Guangdong.

Economie 2023-02-19 23:00:06

Comisia Europeană a anunţat vineri că a aprobat o schemă de ajutoare în valoare de până la 24 de milioane de euro cerută de România pentru sprijinirea investiţiilor în porturile maritime, în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar, preluat de Agerpres.

Economie 2023-10-13 13:59:16

Bulgaria va trimite tehnică de luptă Ucrainei, pentru prima oară de la începutul războiului. Parlamentul de la Sofia a dat undă verde deciziei luate de noul guvern, deși președintele Rumen Radev se opune exportului de arme și echipamente militare către Kiev.

Economie 2023-07-22 23:13:25

Cercetătorii au reușit să readucă la viață viermi care fuseseră înghețați vreme de 46.000 de ani, scrie Sky News. Se crede despre aceste viețuitoare că au trăit în Era Pleistocenului și au fost descoperiți la 40 de metri adâncime în permafrostul siberian. De acolo au fost scoși din gheață și reînviați.

Economie 2023-07-29 20:21:36

Exploatarea minereurilor neferoase, precum cuprul, argintul şi aurul şi activităţile de prelucrare a acestora vor face obiectul unei scheme de ajutor de stat, proiectele urmând să aibă un buget consistent, de peste 10 milioane de euro, a declarat vineri, la Oradea, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.

Economie 2024-03-01 13:53:23