• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-08-06 09:04:15
  • Sursa:
Ce averi au sefii serviciilor de informatii din Romania Imagine

Eduard Hellvig, șeful SRI, și Gabriel Vlase, șeful SIE, au salarii aproape egale, dar ambii au și datorii la bănci, în urma contractării unor împrumuturi, arată declarațiile de avere ale celor doi oficiali publicate pe site-urile instituțiilor pe care le conduc.

Astfel, Eduard Hellvig are un venit anual în valoare de 172.404 de lei şi un credit de aproape 2 milioane de lei, în timp ce Gabriel Vlase are un venit în valoare de 172.751 de lei şi două împrumuturi la bănci, scrie „Adevărul”, care a consultat ultimele declaraţiile de avere ale celor care deţin conducerea Serviciului Român de Informaţii, respectiv a Serviciului de Informaţii Externe.

Șeful SRI are, alături de soţia sa, o casă construită în 2020, de 559 metri pătraţi, iar cei doi soţi au mai cumpărat în anul 2017 şi două terenuri intravilane în Tunari. De asemenea, deţine ceasuri în valoare de 15000 de lei şi bijuterii în valoare de 17000 de lei, însă nu are economii în conturi.

Şeful SRI a mai declarat şi un credit pe 30 de ani dobândit în anul 2020, în valoare de 1.949.500 de lei. Creditul a fost făcut la un IFN, iar imediat după apariţia informaţiilor, biroul de presă al SRI a precizat, pentru Digi24, că este vorba despre un împrumut refinanţat, care avea iniţial valoarea de 1.699.500 lei.

Potrivit surselor „Adevărul”, rata lunară pe care o are de plătit șeful SRI ar fi în jur de 9.000 de lei. Un calcul privind venitul raportat în declaraţia de avere arată că Eduard Hellvig are un venit lunar în valoare de 14.367 de lei, iar împreună cu soţia sa directorul SRI câştigă lunar 26.460 de lei.

În ceea ce-l privește pe Gabriel Vlase, şeful SIE a avut în anul fiscal anterior un venit anual încasat în valoare de 172.751 lei, iar soţia sa a obţinut 8.412 lei din funcţia deţinută în cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Ion Borcea, din Bacău.

În ceea ce priveşte datoriile, pe declaraţia de avere a şefului SIE apar două credite, unul dobândit în anul 2010, în valoare de 45.000 de euro, şi altul dobândit în 2015, în valoare de 25.000 de lei, ambele scadente în 2030.

La capitolul economii, şeful SIE a declarat un cont bancar în valoare de 32.800 de lei şi un altul de 52.705,61 lei, acestea fiind deschise în 2005. Şeful SIE a mai declarat acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale în valoare de 49.678,60 lei şi altele în valoare de 76.291 lei, respectiv 198.500 lei.

Vlase a mai declarat că deţine bijuterii în valoare de 6.000 de euro dobândite în anul 2021. Şeful SIE nu are, în schimb, bunuri imobile sau terenuri.

Anul acesta, unul din patru alegători români are între 18 și 35 de ani. Și eu sunt unul dintre aceștia, unul dintre cei 4.594.321 de tineri români cu drept de vot. În cel mai important an din istoria recentă a României, noi, cei aproape 4,6 milioane de tineri cu drept de vot, avem puterea să decidem direcția în care se îndreaptă România, avem puterea să ne construim viitorul.

Economie 2024-02-19 13:24:31

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, s-a întâlnit joi cu o delegație a Patriarhiei, condusă de secretarul Sfântului Sinod, episcopul vicar Varlaam Ploieșteanul, pentru a definitiva un protocol care are drept scop asistența religioasă creștin-ortodoxă în unitățile sanitare.

Economie 2022-09-22 16:25:43

Iranul a anunțat marţi că a lansat pentru prima oară două rachete balistice cu rază lungă de acţiune de la bordul unei nave de război, Shahid Mahdavi, la Golful Oman - o nouă etapă în dezvoltarea programului său militar.

Economie 2024-02-13 20:23:21

Doi bărbaţi şi o femeie acuzaţi de furt în Germania au fost prinşi în Bucureşti şi în Ilfov, fiind reţinuţi pentru 24 de ore.

Economie 2023-06-28 21:55:32

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri, după vizita în Delta Dunării, întrebat despre riscul creşterii extremei dreapta pe fondul măsurilor de austeritate cerute, că el îşi doreşte ca actuala coaliţie să performeze bine şi să primească suficiente voturi la alegeri.

Economie 2023-09-01 19:07:22

O mulțime de saci cu haine și accesorii abandonate se acumulează în fiecare iarnă la hotelurile din Rovaniemi, capitala provinciei Laponia din Finlanda, potrivit publicației online de stat Yle.

Economie 2025-01-08 12:57:14

Câte ore pe săptămână ar trebui să lucreze o persoană? Aceasta este întrebarea care i-a preocupat pe indieni în ultimele zile, după ce miliardarul N.R. Narayana Murthy, fondatorul Infosys și socrul prim-ministrului britanic Rishi Sunak, a spus că tinerii ar trebui să fie pregătiți să lucreze 70 de ore pe săptămână pentru a ajuta la dezvoltarea țării, scrie BBC.

Economie 2023-11-02 08:00:57

Cadavrele a 22 de tineri, unii dintre ei având doar 13 ani, au fost găsite într-un club din orașul sud-african East London, potrivit unui nou bilanț anunțat de autorități. Decesele au avut loc în condiții misterioase, care în prezent sunt investigate.

Economie 2022-06-27 10:43:00