• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-09-26 15:37:48
  • Sursa:
Ce a constatat ministrul Mediului dupa ce a survolat sudul Romaniei: „Aproape in fiecare comuna am vazut un depozit ilegal de deseuri” Imagine

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a menţionat joi că, în privinţa trasabilităţii şi managementului deșeurilor trebuie luate „nişte decizii foarte curajoase”, după ce a survolat digurile de apărare la Dunăre și a constatat că „aproape în fiecare comună” exista un depozit ilegal de deșeuri.„Luni am participat alături de colegii de la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă la o misiune de verificare şi de survol a digurilor de apărare la Dunăre. Avem aproape 1.200 km de astfel de lucrări. Din aer, aproape în fiecare comună, am văzut câte un depozit ilegal de deşeuri. Am identificat probabil zeci, dacă nu sute, de astfel de depozite ilegale, fie de deşeuri din construcţii şi demolări, fie de alte tipuri de deşeuri. Eu cred că va trebui să luăm nişte decizii foarte curajoase în ceea ce priveşte trasabilitatea deşeurilor, managementul acestora, mecanisme cum ar fi Plăteşte pentru cât arunci. Aceste lucruri vor trebui completate de un efort suplimentar făcut de autorităţile locale. Ceea ce facem la minister în legătură cu achiziţia de insule digitalizate, în care putem să ştim cine şi cât aruncă la gunoi, şi mai ales centrele de colectare cu acord voluntar, este extrem de benefic. Astăzi, în mare parte dintre cele peste 3.000 de localităţi din România, dacă vrei să-ţi schimbi canapeaua, şifonierul, televizorul, cauciucurile de la maşină sau faci curăţenie în baie, schimbi gresia, de cele mai multe ori cetăţenii fie nu ştiu, fie nu au cum să se debaraseze de acele lucruri. În cel mai bun caz merg şi le lasă la ghena de gunoi, lucru care dă bătăi de cap inclusiv salubristului”, a explicat ministrul, citat de Agerpres.

Totodată, Sistemul Garanţie-Returnare (SGR) a avut o performanţă de 78%, în luna august, însă dincolo de succesul acestui sistem, suntem obligaţi să fim ambiţioşi şi pe celelalte fracţii de deşeuri, a declarat ministrul Fechet.

„Dincolo de toate disfuncţionalităţile, de toate micile probleme, de toate cozile la care fiecare român a stat în perioada verii pentru a înapoia PET-uri sau alte tipuri de ambalaje, Sistemul Garanţie-Returnare a avut o performanţă, în luna august, de 78%. Dacă îndrăznim să comparăm acest procent cu tot ceea ce a reuşit în ultimii 30 de ani în sistemul public de salubritate din România, vom constata că este incomparabil. Avem foarte mulţi ani la rând în care am rămas încremeniţi într-o cifră absolut ruşinoasă pentru România. Cred că suntem obligaţi, dovedind prin Sistemul Garanţie-Returnare că se poate atunci când inovezi, când ai curajul să iei anumite decizii ca în managementul deşeurilor municipale, şi în managementul celorlalte fluxuri de material reciclabil pentru care există o responsabilitate a producătorilor, care nu fac parte din SGR, pentru fracţie biodegradabilă. O treime din cele şase milioane de tone de deşeuri pe care România le produce anual face parte din această fracţie. Nu mai vorbim despre construcţii şi demolări, despre deşeuri voluminoase şi alte tipuri de materiale”, a spus Fechet.Oficialul a admis faptul că SGR rezolvă o mică parte din întregul sistem al gestionării deşeurilor în România.„Ceea ce vreau să subliniez este că suntem pe deplin conştienţi că, dincolo de succesul Sistemului de Garanţie-Returnare, înţelegem cât de puţin rezolvă acest sistem. Cred că suntem obligaţi să fim ambiţioşi în continuare şi pe celelalte fracţii. Cred că România are un potenţial formidabil şi mă bucur să văd mai nou că se deschid noi şi noi capacităţi de reciclare în România, fie că discutăm despre plastic, fie că discutăm despre sticlă. Sper să existe acest lucru şi la aluminiu”, a afirmat ministrul Mediului.

Pret a Manger, lanț britanic de patiserii, a primit o amendă de 800.000 de lire sterline după ce o angajată din Londra a rămas închisă într-o cameră frigorifică peste 2 ore, încercând să folosească cutii de croissante pentru a nu îngheța de frig.

Economie 2023-08-31 18:02:51

Suedia va permite NATO să poziţioneze trupe pe teritoriul său încă dinainte să adere oficial la alianţa militară, au afirmat vineri premierul şi ministrul apărării suedezi, transmite Reuters.

Economie 2023-06-09 13:24:34

Vladimir Putin a semnat luni un decret prin care a introdus din nou în Rusia titlul de „Mamă eroină” pentru femeile care au născut şi crescut zece sau mai mulţi copii, recompensându-le cu suma de un milion de ruble, echivalentul a cicra 16.000 de euro, transmite agenţia rusă de presă TASS.

Economie 2022-08-16 11:18:42

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a respins, marţi, în conferinţa sa de presă de final de an, sugestiile privind neînţelegerile cu comandantul-şef al armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, asigurând că menţine o relaţie de lucru cu acesta, relatează Reuters.

Economie 2023-12-19 20:39:46

Oamenii legii din Ialomița au efectuat opt percheziții domiciliare în mai multe localități în șapte dosare penale ce vizează nerespectarea regimului armelor și al munițiilor. De asemenea, un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore și mai multe arme și cartușe au fost confiscate.

Economie 2025-05-17 16:01:49

Ucraina a decis să îi acorde Ordinul de Merit actorului francez Alain Delon pentru a-i mulţumi astfel pentru sprijinul acordat ţării atacate de către Rusia, a anunţat joi ambasadorul ucrainean în Franţa, Vadim Omelcenko, la postul TV5, informează AFP.

Economie 2024-04-19 09:49:20

Ați scris vreodată ceva atât de frumos, încât v-ați fi dorit să-l puteți păstra nu doar pentru voi, ci și pentru generațiile viitoare? Ei bine, atunci Martin Kunze este omul la care trebuie să apelați. El creează o capsulă a timpului, astfel încât urmașii noștri să poată afla lucruri despre noi și perioada în care am trăit. Martin a construit în Austria un depozit într-una dintre cele mai vechi mine de sare din lume. Interesant este că toate informațiile pentru acest proiect nu sunt stocate digital, ci pe plăci ceramice. Urmăriți un reportaj marca "Focus Europa", un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vineri la ora 22:30 și în reluare sâmbătă, de la ora 19:30.

Economie 2023-03-26 09:39:04