„Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Ghimpaţi au fost sesizaţi aseară, prin apel 112, de către o femeie, în vârstă de 30 de ani, fără forme legale în comuna Ghimpaţi, judeţul Giurgiu, cu privire la faptul că fostul său concubin, un bărbat, de 32 de ani, din municipiul Bucureşti, nu respectă ordinul de protecţie. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, stabilind faptul că un bărbat, de 32 de ani, din municipiul Bucureşti, ar fi pătruns în curtea imobilului, prin forţarea porţii, aflat în stare de ebrietate şi refuzând să părăsească curtea imobilului, deşi Judecătoria Sectorului 4 a municipiului Bucureşti a emis ordin de protecţie”, se arată într-un comunicat de presă, transmis miercuri, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Giurgiu, potrivit Agerpres.
Bărbatul a fost reţinut, miercuri, pentru 24 de ore.
