Cei 10 absolvenţi ai primei generaţii de designeri vestimentari orădeni au prezentat atât ţinute pret-a-porter, cât şi creaţii haute-couture. Toate marcate de originalitate, creativitate şi stil.
Tinerii au îmbinat tehnici şi culori diferite pentru a-şi exprima viziunea. Unii designeri s-au inspirat din portul tradiţional românesc.
"O colecţie proaspătă, cu o colecţie care mă caracterizează ca şi designer, inspirată din portul popular românesc şi frumuseţea acestuia", spune Florentina Buzle, absolventă a Facultăţii de Arte din Oradea.
Gala Diplomelor este primul pas pe care tinerii absolvenţi îl fac în lumea designului vestimentar. O carieră care poate fi una de mare succes, spun coordonatorii lucrărilor de licenţă.
Bihorul are deja câţiva reprezentanţi în lumea mare a modei. Alexandra Indrieş, o absolvenţă a Institutului de modă din Milano, şi-a prezentat anul trecut creaţiile în cadrul Bucharest Fashion Week.
reporter: Mariana Gurguoperator: Darius Pop
