• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-03-26 00:03:26
  • Sursa:
Unul din zece italieni a ajuns sa traiasca in „saracie absoluta” Imagine

Numărul de oameni care trăiesc în sărăcie în Italia a crescut în 2023, atingând cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu, arată datele oficiale publicate luni, în ciuda relansării economice apărute după relaxarea restricţiilor impuse în timpul pandemiei, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

Numărul persoanelor care trăiesc în "sărăcie absolută", adică cei care nu sunt în măsură să cumpere bunuri şi servicii esenţiale, a crescut până la 5,75 milioane de persoane, sau 9,8% din populaţia Italiei, a informat Institutul naţional de statistică (ISTAT). Chiar dacă este vorba de o creştere modestă comparativ cu un nivel de 9,7% înregistrat în 2022, este vorba de cea mai ridicată rată a sărăciei înregistrată de Italia de la debutul colectării datelor statistice în 2014.

Economia Italiei şi-a revenit mai puternic din recesiunea provocată de pandemie în 2020-21 decât statele vecine, Germania şi Italia, iar această revenire a fost însoţită de o creştere a gradului de ocupare. Cu toate acestea, datele oficiale publicate de ISTAT arată că această revenire nu i-a ajutat prea mult pe cei săraci.

Comparativ, procentul celor care trăiau în sărăcie absolută în Italia era la 9,1% în 2020 şi la 9% în 2021, în plină pandemie, când impactul recesiunii asupra familiilor a fost contracarat, parţial, de numeroase măsuri de sprijin adoptate de Guvernul de la Roma.

ISTAT defineşte sărăcia absolută drept situaţia celor care nu sunt în măsură să cumpere bunuri şi servicii necesare pentru "un standard acceptabil de trai", care să asigure că nu sunt izolaţi la marginea societăţii.

Cu excepţia unui declin în anul 2019, sărăcia în Italia a crescut constant de la un nivel de 6,9% înregistrat în 2014, când a început ISTAT să publice date statistice cu privire la acest indicator.

Anul trecut, Guvernul de centru dreapta condus de Giorgia Meloni a început să elimine un program de subvenţii, denumite "venit cetăţenesc", introdus în 2019, în pofida avertismentelor unor economişti şi ale Băncii Italiei cu privire la impactul asupra celor săraci.

"Venitul cetăţenesc", care potrivit ISTAT a ajutat aproximativ un milion de familii să iasă din sărăcie în 2019, a fost eliminat complet de la începutul acestui an, fiind înlocuit cu o subvenţie limitată care îi vizează în mare parte pe cei care fizic nu pot să muncească.

La nivel regional, datele arată că anul trecut rata de sărăcie absolută era de 9% în nordul Italiei, de 8% în centru şi de 12,1% în sudul Italiei, care în mod istoric este o regiune săracă. Comparativ cu 2022, rata sărăciei a crescut în 2023 în nordul şi centrul Italiei dar a scăzut în sud, conform datelor ISTAT.

Evgheni Prigojin a declarat că grupul său Wagner ar continua să lupte în Ucraina dacă oamenii săi ar obține o secțiune separată a frontului, fără a fi nevoiți să depindă de „clovnii” care conduc forțele armate ruse, transmite Reuters.

Economie 2023-06-01 22:36:21

Peste 6.400 de cetăţeni ucraineni sunt integraţi pe piaţa muncii din România, a anunţat, miercuri, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Marius Budăi.

Economie 2022-08-17 11:08:03

Irlanda oferă câte 80.000 de euro persoanelor dispuse să se relocheze pe o serie de insule care intră în componența ei. Este o ofertă foarte generoasă care ar putea să-i intereseze mai ales pe cei care vor să meargă cât mai departe de aglomerația orașelor și să aibă o viață mai liniștită.

Economie 2023-06-17 12:42:29

SUA şi Germania sunt principalii oponenţi ai aderării Ucrainei la NATO, a declarat preşedintele francez Emmanuel Macron marţi, înaintea Summitului NATO de la Washington, care începe azi.

Economie 2024-07-09 15:48:22

Miniştrii de justiţie din cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene, reuniţi vineri la Stockholm, au afirmat că Uniunea doreşte tragerea la răspundere cât mai rapid a celor vinovaţi de crimele „oribile” comise de războiul din Ucraina, transmite Reuters.

Economie 2023-01-27 17:23:00

Şefii celor două camere ale parlamentului rus au răspuns duminică la o serie de plângeri cu privire la campania de mobilizare militară din Rusia, cerând oficialilor regionali să ţină situaţia sub control şi să rezolve rapid „excesele” care au alimentat furia publică, relatează Reuters.

Economie 2022-09-25 12:12:25

Fostul premier israelian Naftali Bennett a relatat într-un interviu că în primele săptămâni ale războiului a jucat un rol de intermediar între Vladimir Putin și Volodimir Zelenski și susține că a reușit să obțină promisiunea liderului de la Kremlin că nu-l va ucide pe președintele ucrainean.

Economie 2023-02-05 11:51:34

Ioan Chirteş, preşedintele comisiei parlamentare pentru controlul Serviciului Român de Informaţii, a declarat miercuri că SRI a luat chiar din dimineaţa zilei de 7 octombrie, momentul declanşării conflictului dintre Israel şi Hamas, măsuri de precauţie, fiind întărită paza pe aeroporturi, în special pe Henri Coandă, dar şi în jurul sinagogilor, a Ambasadei Israelului şi în zonele cu mulţi palestinieni. El a precizat că „în România avem mii de palestinieni, undeva la 8.000, care se află la şcolă, în special studenţi”.

Economie 2023-11-08 20:53:02