• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-06-25 14:15:56
  • Sursa:
Catalina Poiana, presedintele Colegiului Medicilor: „Donarea de sange inseamna responsabilitate, empatie, grija fata de semenii nostri” Imagine

“Avem același sânge”, primul proiect național al unei televiziuni de știri în beneficiul pacienților, s-a dovedit o campanie cu impact major în comunitate. Digi24 continuă demersul început pe 1 decembrie 2022, pentru a ajuta pacienții, dar și cu speranța că autoritățile vor accelera procesul de reorganizare a sistemului de transfuzie, esențial pentru supraviețuirea multor bolnavi.

 

„Suntem în continuare la Slatina, la Centrul Cultural Eugen Ionescu, unde vă așteptăm până la ora 12:30 să veniți să donați sânge și să ajutăm astfel împreună pacienții care sunt în spitale și au nevoie de noi. În acest moment, deja, 30 de oameni care au venit și au donat și le mulțumim. Este în continuare nevoie de sânge, însă vestea bună este că de când există această campania a Digi 24 „Avem același sânge”, numărul donatorilor a crescut cu 12 procente, conform Institutului Național de Hematologie, însă este nevoie să fim în număr și mai mare.

Ce spun donatorii de fiecare dată este că ar vrea ca centrele să fie deschise mai mult timp și dacă se poate, și în weekend, un lucru care nu este posibil în acest moment, pentru că centrele au foarte multe probleme. În primul rând, e problema personalului, există un deficit de personal și din acest motiv programul este redus, iar în weekend nu lucrează nimeni, în niciun centru. Încercăm să rezolvăm această problemă”, relatează reporterul Digi24 Carmen Tănasie.

„Mă bucur să va fiu din nou astăzi alături, mai ales că e vară, pare să fie perioadă de concedii și totuși campania Digi24  „Avem același sânge” este aici. Este adevărat, este nevoie de sânge și vara, și în timpul concediilor, este nevoie și la sfârșitul săptămânii, pentru că boala nu are vacanță, boala nu are sfârșit de săptămână și nici activitatea medicală. Ca dovadă, astăzi, aici, peste 100 de oameni sunt salvați prin sângele care a fost donat și care este disponibil acum și care va merge către cei care au nevoie de el. Deci, încă o dată donarea de sânge înseamnă responsabilitate, empatie și înseamnă grija față de semenii noștri

Suntem foarte bucuroși că la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București s-au depus toate eforturile pentru ca să se pună pe picioare acest atestat de studii. Practic, un colectiv de oameni inimoși, alături de colegii de la Centrul de Transfuzie, au lucrat intens în aceste săptămâni pentru definitivarea curiculei de pregătire la atestatul de studii complementare de medicină transfuzională. El este gata și acum documentele se înaintează către minister pentru evaluare, pentru aprobare și dacă aceste lucruri merg conform graficului, foarte curând, va începe activitatea”, a declarat prof. univ. dr. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din România.

______________________

“Avem același sânge”, primul proiect național al unei televiziuni de știri în beneficiul pacienților, s-a dovedit o campanie cu impact major în comunitate. Digi24 continuă demersul început pe 1 decembrie 2022, pentru a ajuta pacienții, dar și cu speranța că autoritățile vor accelera procesul de reorganizare a sistemului de transfuzie, esențial pentru supraviețuirea multor bolnavi.

Procesul de donare de sânge include, de asemenea, verificarea stării de sănătate pentru donatori, ceea ce poate ajuta la identificarea timpurie a problemelor neobservate.


Din 2022, până în prezent, prin generozitatea a aproape 5.000 de donatori, peste 13.000 de pacienți au primit sângele de care aveau nevoie pentru a merge mai departe în lupta cu boala. Proiectul Digi24 “Avem același sânge” a fost recunoscut și premiat de mai multe ori pentru impactul său social.

Campania a primit distincții de la Casa Regală a României, precum și premii la Romanian Healthcare Awards, Gala COMMA Awards, Romanian CSR Awards si Gala Romanian Sustainability & CSR Awards 2025.



Digi24 îi invită pe toți cei interesați să se alăture acestei inițiative, pentru că doar împreună putem face o diferență reală în viața pacienților din România.

Proiect susținut de SANADOR