• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-04-30 15:36:55
  • Sursa:
Care este starea de sanatate a lui Mihai Leu, dupa ce a fost internat de urgenta la spitalul Fundeni Imagine

Campionul la box şi raliu Mihai Leu, în vârstă de 56 de ani, care este internat la spitalul Fundeni din cauza unor complicaţii, în contextul în care se luptă de zece ani cu cancerul, are o stare generală mai bună, au declarat reprezentanţii unităţii sanitare pentru News.ro.

Fostul sportiv a fost detubat şi este uşor cooperant.

„Este bine domnul Leu, este detubat, uşor cooperant, pe analize este mai bine. Per total o evoluţie favorabilă”, au precizat reprezentanţii unităţii sanitare pentru sursa citată.

În urmă cu o zi, Mihai Leu era intubat.

Potrivit gsp.ro, Mihai Leu a fost transportat de urgenţă cu un elicopter SMURD sâmbătă seară, din Hunedoara. Leu a suferit o hemoragie internă, fiind internat la terapie intensivă la Fundeni.

El a mai fost internat de urgenţă din cauza complicaţiilor în lunile mai şi decembrie 2024.

În 2014, Leu a aflat că are cancer la colon. Sportivul a petrecut atunci două luni în spital şi a fost operat de două ori.

Mihai Leu este campion absolut la raliuri şi deţine trei titluri naţionale la Viteză în Coastă.

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi, 12 decembrie, reorganizarea Agenţiei Naţionale Antidrog de la Ministerul de Interne către sistemul sanitar şi a precizat că politicile antidrog vor trece în atribuţia directă a premierului. Scopul este de a oferi sprijin specializat victimelor consumului de droguri, în special a minorilor, prin centre pentru prevenirea adicţiilor.

Economie 2024-12-12 12:42:33

Statele Unite și aliații săi din Grupul celor Șapte (G7) caută o cale de ieșire rapidă din faza militară a conflictului din Gaza, a transmis luni Italia, care a preluat președinția G7. Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, și omologii săi din UE și Germania au vizitat regiunea, căutând soluții și încercând medierea conflictului dintre Israel și palestinieni, transmite Reuters.

Economie 2024-01-08 16:06:58

Cel puţin şapte persoane au murit şi alte 75 au fost rănite marţi într-o explozie puternică produsă la o fabrică de artificii din statul indian Madhya Pradesh, au declarat autorităţile, relatează AFP, citată de Agerpres.

Economie 2024-02-06 12:39:29

Cea mai mare navă de război construită vreodată, portavionul american USS Gerald Ford, a sosit miercuri la Oslo cu escorta sa pentru o escală denunţată de Rusia vecină.

Economie 2023-05-25 07:52:19

Preşedintele Klaus Iohannis și-a început luni vizita în Republica Cabo Verde, penultima etapă a turneului său african, precedentele fiind Kenya, Tanzania şi Zanzibar. Șeful statului s-a întâlnit cu președintele Jose Maria Neves și au susținut declarații comune de presă. Iohannis a explicat că România va rămâne un susținător al aprofundării relațiilor dintre UE și Cabo Verde, adăugând că efectele războiului din Ucraina sunt resimțite inclusiv pe continentul african.

Economie 2023-11-20 15:39:37

Guvernul ungar intenţionează să extindă şi în 2023 plafonarea preţurilor la alimente, a anunţat vineri site-ul Portfolio.hu, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Reuters.

Economie 2022-12-09 19:03:17

Caz mai puțin obișnuit la Timiș. Un bărbat și fiul lui au fost prinși la volan fără permis de conducere, în aceeași zi. Cei doi au fost reținuți, scrie Opinia Timișoarei.

Economie 2024-06-05 09:24:59

Metrorex a lansat, joi, platforma online pentru reîncărcarea cardurilor contactless www.card.metrorex.ro.Metrorex anunţă, joi, lasarea portalului online www.card.metrorex.ro de reîncărcare a cardurilor contactless de transport cu metroul pentru următoarele titluri de călătorie:

Economie 2024-08-01 17:46:04